Vocea lui Vali Sterian străbate noaptea, Andrei Partoș comentează piesa pentru cei mai tineri ascultători, îmi rămâne în minte – în ființa mea – noaptea în care se făcea apel să vină oamenii să apere Televiziunea de teroriști…
În după-amiaza zilei de 22 venisem pe jos până la Televiziune, acolo era o masă mare de oameni, toți comentau tare și-și exprimau bucuria pentru fuga lui Ceaușescu (secvența elicopterului, reluată mereu de televiziuni, cele apărute după 1989 și de televiziuni străine, atunci, în 1989, nu era decât o singură televiziune în România). Stăteam cu toții în drum, în fața Televiziunii și comentam cu voce tare…Îmi amintesc că cineva a spus “Trebuie să apărăm Televiziunea de teroriști !”, nimeni nu s-a întrebat CINE sunt acești teroriști, oamenii erau fericiți de fuga lui Ceaușescu și de faptul că puteau să vorbească despre știri politice cu voce tare. Era o mare determinare să facem ceva să apărăm Televiziunea , nimeni nu știa CUM, oamenii erau însă foarte hotărâți. Fusese o vreme frumoasă, caldă, ca o zi de primăvară. O parte din noi am luat-o pe Bulevardul Aviatorilor, spre Piața Victoriei, mergeam într-o veselă devălmășie, cineva a strigat din față „Atenție, se trage!” și ne-am retras din instinct spre marginile drumului, la nici trei secunde s-au s-au izbit de caldarâm câteva gloanțe (stau și azi și mă gândesc că puteam fi în bătaia acelor gloanțe, fără să știu cine a tras și de ce).
Noapte târziu Livia îmi spune să ne îmbrăcăm și să ducem ceai cald la Televiziune (se
făcuse apel pe post ca oamenii să vină să apere Televiziunea), ne îmbrăcăm, luăm ceai cald, la câteva străzi mai încolo auzim zgomotul împușcăturilor, Livia se răzgândește, spune să ne întoarcem fiindcă dacă mergem așa, la întâmplare, riscăm să fim împușcați și acasă avem un copil de crescut, Mihai era mic, nu știa ce se întâmplă, nici noi nu știam ce se întâmplă, dar noaptea aceea de 22 Decembrie, 1989, nu o vom uita, noaptea în care puteam fi împușcați.
*
E deja dimineață, la Radio Andrei Partoș comentează melodii vechi , foarte frumoase, au trecut atâția ani, Livia nu mai există, Mihai e plecat departe, sunt aici, în fața acestei coli de hârtie, în mine e o lumină a zilelor de atunci, care nu se pot uita. Mă voi duce din nou la un Internet Cafe, să ascult vocea lui Vali Sterian. Cred că e un miracol că sunt încă viu.
Ioan Iacob
