E zvon de primăvară!
Este momentul când vrem să renaștem, precum fragilul dar puternicul ghiocel care îndrăznește să iasă primul de sub zăpadă.
Viaţa este un miracol iar pentru toate cele de care ne bucurăm în fiece zi aducem un omagiu femeii mamă.
Femeia cea dătătoare de viață, o celebrăm nu întâmplător primăvara, atunci când natura renaşte.
Femeia ca simbol al vieţii a fost prezentă în culturile neolitice din spaţiul carpato–daubiano-pontic prin statuiete care ne înfățișează pe divinitatea pământului şi a vieţii: zeiţa Mama Gaia.
Mărţişorul ca simbol
Sezonul alb e urmat de cel cald, al fertilității redat prin roșu, precum e soarele în zori de zi.
Roșul se împletește cu albul în ŞNUR, un simbol al contrariilor și în spirala dublă pe care o găsim în cea mai veche civilizație europeană, Civilizația Danubiană.
La Schela Cladovei lângă Porţile de Fier, a fost descoperit un colier din pietricele de râu colorate în alb şi roşu cu o vechime de 9000 de ani.
Împletirea contrariilor o mai găsim din belșug în funia sculptată pe porțile maramureșene.
Mărțișorul se oferă la începutul primăverii, femeilor iar în Moldova și barbaţilor. Tradiţia care o găsim în ţarile spaţiului tracic din Balcani, a intrat în patrimoniul mondial UNESCO.
Mărțișorul se leagă la încheietura mâinii sau se poartă în piept și se pune la primul ram înflorit pentru a aduce noroc dar şi pentru a avea parte de dragoste, sănătate şi fertilitate. Ulterior, la șnur s-a adăugat un disc sau un ban de aur reprezentând soarele pentru că renașterea naturii era legată de străvechiul cult solar. A urmat perioada decadentă, care se continuă şi astăzi în care se adaugă la şnur tot felul de amulete care nu au legatură cu simbolul mărţişorului.
Focul ca o reprezentare la scară mică a soarelui, își avea în cultul predacic o zeiță: Hestia.
Yin și Yang
Un alt simbol al contrariilor, yin și yang a fost descoperit pe piese ceramice din Civilizaţia Cucuteni Tripolie. Simbolul înfăţişează partea centrală din spirala dublă și este mai vechi decât cel chinezesc cu o mie de ani.
Să nu uitam și că prima formă de organizare socială a omenirii a fost matriarhatul şi că mitul amazoanelor care s-a născut tot pe aceste plaiuri, completează miturile esențiale ale omenirii.
Inspirați pictori, poeţi, sculptori, compozitori, scriitori aduc un elogiu feminităţii. Eternul feminin este omniprezent fie în zeiţă, în nimfă, zână, fată ori femeie.
Femeie, pune-ţi o floare după ureche şi zâmbeste pentru că tu ești esenţa vieţii!
Ion Zahiu