MĂICUȚA ÎN CER ÎNVEȘMÂNTATĂ
O, măicuță în cer înveșmântată,
Ai așternut pustiul peste zare
Și tâmplele mi-ai nins de așteptare;
De când întâmpini îngerii la poartă!
Ți-ai pus iubirea-n fiecare floare,
Cu lacrima inimii colorată
Și-n fum de tămâie înmiresmată,
Răsărită pe-a veșniciei cale.
În grădina Raiului ai înflorit
Și ți-ai scuturat petale de ninsori
Pe creștetul meu de așteptări albit.
Cu rouă ai stropit ochii mei în zori,
Când sufletul mi-era de dor mistuit,
Și ploaia privirii ți-ai pus-o în nori.
DOR DE MAMĂ
Mi-e dor de tine, mamă!
De caldul tău sărut,
Inima mea te cheamă,
Să-ți fie așternut!
Ca pe-o icoană sfântă,
Chipul tău priveghez.
Pe rug de soartă crudă
Suflet îngenunchez.
De moarte mi-a fost frică,
Să nu te frângă-n coasă,
De când eram mai mică;
Azi, cerul ți-e casă.
Pe frunte-mi asudată
De sărutarea ta,
E dragoste curată
Ce-o are doar mama.
Lacrimă pentru mama,
Uscată-i pe obraz;
Că s-a umplut naframa
De-al sorții, greu necaz.
Aș da mulți ani din viață,
Să vii, ca să-ți sărut
Țărâna de pe față
Și obrajii de lut.
Dar te păstrez aievea
Prin gândul obosit,
Sperând să-mi trimiti o stea
În visul năzuit.
De câd mă știu pe lume,
Mă sfătuiai mereu
Să port cu-nțelepciune,
Credința-n Dumnezeu.
Prin străini, când mi-o fi greu,
Pe dușmani să-i iubesc.
Să țin în sufletul meu,
Lacrimi, când pătimesc.
Azi îți scriu, măicuța mea,
Cu lacrima-n cuvânt,
Să-mi trimiți, de vei putea,
Liniștea în mormânt.
La Dumnezeu duc rugă,
Să ne-ntâlnim în Rai;
Pe sufletu-mi de pruncă
Sărutare să-mi dai.
Duc dorul de măicuță
Prin lume, cât trăiesc;
De-aș alerga desculță
Prin spini, s-o întâlnesc.
Pentru lecții de viață,
Măicuței mulțumesc.
Că n-am uitat povață,
În vers o nemuresc.
Cine mai are mamă
În viață, pe pământ,
Dor de ea nu-i destramă
Sufletul lăcrimând.
———————————
*În memoria mamei mele Sofia Filipoiu (1926-1995)
Maria FILIPOIU
Liga Scriitorilor Români – LSR
Uniunea Scriitorilor de Limbă Română – USLR
Uniunea Internațională a Oamenilor de Creație – UIOC
8 Martie 2019