2009_02_Teo_05

2009_02_Teo_05Crăciunul este marea sărbătoare a creștinătății. Este sărbătoarea Naşterii Domnului, un timp al bucuriei, al păcii şi al liniştii sufleteşti; o perioadă în care primim şi dăruim multă iubire şi căldură sufletească. Acest lucru se remarcă şi în entuziasmul cu care se fac pregătirile pentru această sărbătoare: cumpărături, ornarea caselor, instituțiilor, magazinelor, pomilor de pe străzi etc. Ne reamintim cu drag trecutul istoric şi religios, momentul  Naşterii lui Iisus în vremea Imperiului Roman condus de împăratul Cezar Augustus, a Israelului guvernat de regele Irod, de Nazaretul în care au trăit Iosif şi tânăra virgină Maria, cea vizitată de un Înger care i-a spus că va da naştere unui Fiu al lui Dumnezeu, pe care avea să-l numească Iisus. Iar când  împăratul a trimis înştiinţare ca toţi oamenii să se reîntoarcă în oraşul natal pentru a fi înregistraţi, Maria care era însărcinată şi trebuia să nască, a părăsit localitatea Nazaret împreună cu Iosif, îndreptându-se spre Betleem. Odată ajunşi în Betleem, au înnoptat într-una din cavernele săpate în dealurile din apropiere, în care ciobanii poposeau cu vacile şi oile; găsind o iesle, Iosif a întins pat din fân proaspăt, cuib pentru Domnul care avea să vadă lumina zilei. Noaptea următoare Maria a născut un fiu pe care l-a numit Iisus, aşa cum îi spusese Îngerul. O stea mare a apărut deasupra Betleem-ului, vizibilă de la depărtare; ciobanii au văzut cum cerul s-a umplut de îngeri lăudând pe Dumnezeu şi zicând: „Slavă lui Dumnezeu în locurile prea înalte şi pace pe pământ între oamenii plăcuţi Lui.” Ciobanii s-au îndreptat spre Betleem şi l-au găsit pe pruncul Iisus căruia I s-au închinat, iar regii (craii) care trăiau undeva la răsărit de Ierusalim, când au văzut steaua strălucitoare deasupra Betleem-ului, au plecat călăuziţi de steaua strălucitoare, au ajuns în Betleem, l-au aflat pe Iisus în iesle,  I s-au închinat şi I-au pus în faţă daruri: aur, tămâie şi mir. După acea noapte s-au reîntors în propria ţară să dea de veste Naşterea Mântuitorului…

Crăciunul este Sărbătoarea Bucuriei, când fiecare dintre noi redevine copil prin curățenia gândurilor și își deschide sufletul către Domnul, cu credință, nădejde și iubire. În aceste zile Cerurile se leagă de Pământ.

Cuvântul „Crăciun” se pare că l-am moștenit din latinescul „creationem” – creație, naștere. Unii spun că e vorba de un cuvânt mult mai vechi, tracic, de dinaintea  romanizării Daciei, iar alții spun că ar veni din limba slavă, preluat odată cu creștinismul de la slavi. Obiceiurile moștenite pentru sărbătorire diferă de la o zonă la alta a Țării, dar pretutindeni au la bază sentimentul religios.

În seara de Ajun, casele frumos decorate, cu nelipsitul Pom de Crăciun („O, brad frumos cu cetina tot verde…”), își primesc colindătorii. Colindatul este cea mai răspândită tradiție a românilor, alcătuit din texte ceremoniale (colinde), formule magice, dansuri și gesturi. Originea colindelor se pierde în timpurile îndepărtate ale istoriei poporului nostru. De-a lungul secolelor au devenit mai frumoase şi au căpătat o mare varietate pe întreg teritoriul ţării. Ele creează o atmosferă de sărbătoare şi bună dispoziţie. Colindătorii intră în fiecare casă sau se opresc în fața ușilor sau a porților, cântând, vestind Nașterea Mântuitorului. Gazdele îi răsplătesc cu fructe (mere, nuci), colaci, bomboane şi chiar bani. Ajunul Crăciunului începe cu colindul : „Bună dimineața la Moș Ajun/ Ne dați ori nu ne dați, ne dați ori nu ne dați…” Copiii – câte trei, precum cei trei magi – merg din casă în casă purtând cu ei o stea și cântând colindul : „Steaua sus răsare/ Ca o taină mare,/ Steaua strălucește/ Și lumii vestește./ Că astăzi Curata,/ Prea Nevinovata/ Fecioara Maria/ Naște pe Mesia./ Magii cum zăriră/ Steaua și porniră/  Mergând după rază/ Pe Hristos să-L vază./ Și dacă porniră/ Îndată-L găsiră/ La Dânsul intrară/ Și se închinară./ Cu daruri gătite/ Lui Hristos menite/ Luând fiecare/ Bucurie mare./ Care bucurie/ Și aici să fie/ De la tinerețe/ Pan’ la bătrânețe.” Melodiile sunt de o rară frumusețe.

Steaua vestește nașterea lui Iisus, îngerii și păstorii se bucură, iar cei trei regi înțelepți de la Răsărit (Magii) vin să-L mărturisească și să I se închine, aducându-I daruri:  „O, ce veste minunată/ în Betleem ni se arată./ Astăzi S-a născut/ Cel far’ de-nceput/ cum au spus proorocii./ Că la Betleem Maria/ săvârșind călătoria/ într-un mic sălaș/ lâng-acel oraș/ a născut pe Mesia./ Pe Fiul în al Său nume/ Tatăl L-a trimis în lume/ să Se nască/ și să crească/ să ne mântuiască…”

Am trăit o perioadă în care unii au încercat să-și realizeze un adevăr propriu, departe de Credință, de Dumnezeu – Adevărul Absolut. Era în fond o problemă a lor, personală. Mai sunt și astăzi persoane care păstrează „erorile”, falsele lor adevăruri. Fac o digresiune amintind un experiment care mi-a atras atenția, a unui grup de cercetători americani, făcut în 2004, după ce un procent destul de mare dintre cei intervievați au considerat următoarea afirmaţie posibilă: „Nu există adevăr absolut!” adăugând că doi oameni pot defini adevărul  total diferit și ambele definiții pot fi corecte”. Au fost întrebaţi tinerii, și 83% dintre ei au considerat afirmaţia adevărată, adică, fiecare dintre ei a considerat că are adevărul său absolut. Cercetătorii au aprofundat problema și au făcut un experiment cu tineri cărora li s-a spus să închidă ochii şi apoi să arate cu un braţ unde este Nordul. Li s-a cerut să păstreze braţul în direcţia aleasă şi să deschidă ochii. Nordul era… pretutindeni! Unii arătaseră către tavanul sălii. Apoi au fost rugați cei care nu erau convinşi, să se aşeze, iar cei ce sunt siguri că ei arată către Nord să rămână în picioare. Au rămas în picioare tineri arătând în toate direcţiile. Atunci experimentatorul  a scos o busolă şi le-a spus tinerilor că direcţia în care arată ei trebuie să fie conformă acului busolei, dacă nu este, înseamnă că ei arată o direcţie greşită, ca atare „Există adevăr absolut!” Iar ei fuseseră toți în derută.

Toate religiile lumii încearcă să ne facă să înțelegem existența Adevărului Absolut, a sensului vieții noastre. Religiile dovedesc că trebuie să existe mai mult decât simpla existenţă fizică pe care o cunoaştem. Religia este chiar o dovadă că omenirea este mai mult decât rezultatul evoluţiei unui animal, că există într-adevăr un Creator care a creat omul cu un scop și a pus în oameni cunoştinţa existenţei Lui. Şi dacă există un Creator, atunci El este etalonul adevărului absolut. El S-a revelat nu numai pe Sine oamenilor, ci ne-a revelat şi Cuvântul Lui, Biblia. Singura cale prin care putem cunoaşte Adevărul Absolut este relaţia personală cu Cel care a pretins că este „Adevărul”, Domnul Iisus Hristos. „Eu sunt calea, adevărul şi viaţa. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine.”(Ioan 14:6) Dumnezeu este Cel care a creat cerul şi pământul şi S-a făcut cunoscut nouă, prin Fiul Său Iisus Hristos.

Suntem liberi să gândim asupra existenței unei conștiințe fundamentale care este implicată în realitatea profundă a existenței noastre. Cea mai profundă realitate fiind acest univers în care trăim, este necesar să credem în Adevărul Absolut și în dragostea Lui Absolută pentru noi. Religiile pot fi înțelese de toți oamenii și ele îi învaţă, frumos spunea cineva, cum să înoate atunci când se află în mijlocul unei ape și nu știu în ce direcție s-o ia, sau nu mai au putere să dea din mâini și din picioare. Creștinismul este religia care predică iubirea pentru semeni, mila, împăcarea, credința și speranța. Iar Iisus a venit în lumea noastră să ne învețe cum să trăim, cum să ne mântuim. Iată de ce nu uităm această Sfântă Sărbătoare și ne bucurăm de venirea pe lume a Mântuitorului nostru.

Viaţa de astăzi, individuală şi socială, cu problemele ei materiale copleșitoare, ne îndepărtează uneori de adevărata viaţa spirituală, aruncând între materie și spirit un văl tenebros. Sărbătoarea Crăciunului fiind  o sărbătoare a sufletelor noastre, tot omul dă la o parte acest văl…

În aceste zile ne dorim să ningă (acolo unde este posibil!), cerul să cearnă puful alb  și moale care să-mbrace pământul și tot ce este în jurul nostru, aerul să se purifice, sufletele să ne fie pline de dragoste.

Îmi amintesc de un colind pe care l-am scris cândva:

Să ningă, iubite, să ningă/ în seara de – Ajun de Crăciun,/ o clipă nebună te-aducă/  la mine la uşă să suni./  Credea-voi că-s colindătorii/ și uşa larg voi deschide/  și tu-mi vei cânta un colind,/ tristeţea o vei ucide./ Să ningă, o, Doamne, să ningă/  şi tu prin troiene să treci…/ Hai vino, cânta-vom colinde,/ vom spune atâtea poveşti!/ Să ningă, iubite, să ningă/ în seara de-ajun de Crăciun,/  o clipă nebună te-aducă/ la mine la uşă să suni./ În casă e cald şi e bine,/ şi bradul e plin cu astre,/ prin fereastră văd fulgii cum cad,/  fulgii iubirilor noastre. / Să ningă,o, Doamne, să ningă…

Sănătate, rod bogat și împlinirea dorințelor în noul an așteptat!