De câte ori sunt întrebată să vorbesc despre mine, vorbesc greu, deși în viața de zi cu zi, după 35 de ani de scenă și relaționare cu publicul, am exercițiul comunicării și îmi găsesc mereu cuvintele. Totuși dacă acest exercițiu este dificil, faptul că totul pleacă de la origini, de la cei ce ne-au dat viață, face această misiune ușoară. Pentru că despre mama și tata aș vorbi neîncetat. Iată, îmi place să spun, că am moștenit “zvâcul” oltenilor de la tatăl meu, oltean get-beget și bunul simț bucovinean de la mama, născută în scaunul Sucevei. Salvarea a fost acel strop de Bucovină din vene, pentru că scorpion fiind ca zodie, o olteancă get-beget era mai greu de digerat de toți cu cei care am relaționat de-a lungul vieții și carierei mele.

Pentru publicul larg, am cântat mai mult decât am scris, am fost angajata Ansamblului Artistic al Armatei „Doina”, mai bine de un deceniu, ansamblu care în acei ani, avea un colectiv mare de artiști (cor bărbătesc, orchestra simfonică, orchestra populară, dansatori și balerini, personal tehnic si desigur soliști de muzică ușoară și prezentatori actori, cabiniere, mașiniști, etc). O lume fascinantă! Orice artist are un moment când vrea să aibă experiențe internaționale și atunci îl apucă un  dor de ducă: nu am dezmințit nici eu această rutină și orgoliu artistic și  am continuat să colind  lumea o vreme, după care un băiat frumos mi-a cerut toată iubirea și atenția pe care i-o pot da și m-a potolit pe-acasă: fiul meu.

Unde se ascundea poezia printre aceste drumuri de la emoție, trăire și artă la cotidianul, pragmatismul vieții de zi cu zi? Din școala primară și până astăzi, mereu am considerat că poezia este a mea și numai a mea, că nu este de scos și arătat lumii. S-au găsit însă destui care m-au convins să mai și public. În liceu, profesoara mea de literatură, distinsa doamnă Olga Curelaru (ce ne-a fost și dirigintă) m-a ademenit treptat-treptat, în cenaclul liceului, în concursuri de gen, mi-a trimis poeziile la ziarul local și poezia mea a început să devină și a celorlați. Dna Olga Curelaru a văzut în mine ce poate nici părinții nu văzuseră, legat de poezie (deși tatăl meu era înzestrat cu arta scrisului și dădea viață unor versuri foarte frumoase)

La Ansamblul Artistic al Armatei – pentru că era mai comod pentru direcțiune să nu cheltuiască din bugetul premierelor în fiece an, pe textieri, prezentatori, etc., am scris texte întregi în versuri sau nu, mai apoi textele melodiilor care se puneau în scenă ca suport musical de-a lungul anilor, sau texte pentru compozitorii cu care interacționam ca solistă.

Anul 2013 m-a surprins cu o dorință de a-mi vedea poemele publicate pe suport de hârtie, pentru că erau așa impersonale paginile revistelor on line, ce începuseră să invadeze spațiul virtual. Iar virtualul… câștigase treptat teren, se impunea deja nevoia omului de a fi peste tot, virtualul gonește prin venele timpului cu o repeziciune fantastică și se instalează în porii celor vulnerabili cât ai clipi… Să ridice piatra cine nu a devenit vulnerabil, atât de vulnerabil încât să rămână fidel doar prafului din bibliotecă, ce se așează tot mai mult pe cotoarele cărților (acolo unde ele încă mai există prin casele oamenilor). Așa se face că prima antologie colectivă în care am publicat poeziile mele, „Confesiuni în virtual” a văzut lumina tiparului la Editura „Pim” din Iași, în acel an. Acestă antologie a  adunat în paginile sale, poeme publicate deja în mediul virtual, de autorii publicației „Confluențe Lirice”. Anul următor, aceeași publicație a scos volumul antologic „Paradigme Virtuale”.

De atunci și până azi, am publicat în peste 45 de antologii, sub semnul unor edituri notabile (Starpress, Napoca Nova, Olimpias, Izvorul Cuvântului, RoCart, eCreator, Grinta, Etnologica, Aspra, Art Creativ, InfoRapArt, Arena Literară-Betta, Lucas, Salonul Literar), în aproximativ 12 reviste (Appolon, Agora Literară, Vatra Veche, Boema, Orizonturile Bucuriei, Contraste Culturale, Sintagme Literare, Eminesciana), publicații on line (Literatura de Azi, Negru pe Alb, Universul Culturii, ProLitera, Noduri și Semne, Confluențe Literare, Însemne Culturale, Dialoguri Culturale, Poeții Noștri, Literaturitate, QPoem, Poezie.ro, Lira21, ASLRQ- Canada, etc).

Întâlniri de suflet, cu oameni de literatură, scriitori, critici literari, editori, au făcut loc în sufletul meu, nevoii de validare a versurilor mele. Astfel am început să trimit poeziile mele la diverse concursuri despre care aflam și în toți acești ultimi ani, în care activitatea mea literară s-a ridicat de la statutul de Cenușăreasă la cel de Regina Balului, m-am bucurat cu emoție, surpriză și onoare de nenumărate premii, diplome, distincții, încât am început să-i suspectez pe dragii membrii ce formau juriile la astfel de concursuri, fie de prea multă prietenie, fie de prea puțină. Pentru că odată ce începi să prinzi gustul scrisului, să obții recunoaștere, începi să te simți vinovat că nu scrii destul de mult, de variat, de echilibrat, de profund, de vesel, de trist, de amar, de dulce…

Și într-o zi am înțeles (cu puțin heirupism din partea familiei și multor prieteni), că poezia mea nu mai e doar a mea, că ea dacă tot irumpe și n-o ascund cum nu ascunzi cuperoza sau cearcănele, e mai bine să-i acord la lumină toată atenția și să o îmbrac în rochie de bal. Am ținut-o la piept, ca o mama posesivă, am adormit cu ea serile, m-am trezit cu ea buimacă diminețile la cafea, am râs și-am plans amarnic și-am suferit cu ea până la epuizare și adesea  am purtat-o la vedere, ca pe o eșarfă stridentă, uite-așa de olteancă ce sunt, ca să-mi ademenesc cititorii. A venit vremea să-o las liberă, să dau jos din cui cheia sub care a stat ferecată o viață, să desfac lacătele, să-și găsească drumul spre casele unde îi este destinat să ajungă. Anul acesta (2019), primul meu volum de poezii, va vedea lumina tiparului și va avea lansarea simultan cu CD-ul meu audio (prime audiții scrise integral pe versurile mele, încununând 35 de ani de carieră muzicală) la București, în 22 noiembrie. Știu că acum este timpul poeziei mele să iasă pe ușa din față, către viața sa proprie, către voi, cei care o veți citi.

———————————

Camelia FLORESCU

București, 25 iunie 2019

Licențiată în drept. Solistă profesionistă. Poetă amatoare.

Visătoare incorigibilă. Drosofilă fără leac. O femeie normală. Prea normală.