Cobza sau lira tracă? Realitate, concept sau temă de gândire pentru cei care ar putea aduce trecutul în prezent, prin elemente care au ţinut viu orice popor: tradiţia prin muzică şi instrumente. Despre această paralelă am schimbat câteva idei cu jurnalistul Miron Manega, cel care promovează si susţine cu tot sufletul această ipoteză şi artistul Ion Creţeanu, care ne demonstrează cu măiestrie frumuseţea muzicii şi a instrumentelor moştenite din străbuni.
Miron Manega: – “În urmă cu câţiva ani i-am luat un interviu lui Tudor Gheorghe despre cobză. La un moment dat, l-am întrebat, dacă instrumentul ăsta este autohton sau este de import.
În clipa aceea am început să fac cercetare. Defapt, nu cercetare, că eu nu sunt specialist. Am început să fac investigaţii. Să găsesc vreo asociere între cobză şi lira tracă, sau mai mult decât atât, tema de cercetare pentru etnologi şi muzicologi – lira tracă. Este unanim acceptat faptul că Orfeu – simbolul universal al muzicii esenţiale – era trac. În egală măsură, unanim acceptat, este faptul că se acompania cântând la liră. Cobza este un instrument ritmic, sălbatic, primitiv, nu derivă din lăută, asa cum zic unii. Lăuta este un instrument melodic, nu ritmic; cobza este ritmică, instrument de acompaniament. Continuând cercetările…cercetările? investigaţiile, încercam să aflu undeva o asociere între Orfeu şi lira tracă. Nu am găsit-o în documentaţia românească, am găsit-o în schimb într-o arhivă din 1833 de la Mantova – Arhiva Academiei Regale din Mantova. Era şi un basorelief cu Orfeu în Infern. La acel basorelief era ataşată povestea lui Orfeu care cu lira lui tracă făcea anotimpurile să se schimbe, natura să înflorească s.a.m.d. Deci este plauzibilă asocierea între Orfeu şi lira tracă. În situaţia asta, lira tracă, cobza, devine element de brand naţional. Puţine popoare se pot lăuda că au instrumente care să fi supravieţuit tuturor presiunilor culturale şi de altă natură atâta timp. Acest concept nu s-a născut asa, de unu’ singur pentru că, între timp, l-am cunsocut pe Ion Creţeanu. L -am scanat. Exotic, bineînteles, cu un instrument cum e cobza. Dar să ştii şi ce rădăcini are şi ce să faci cu el, să fii consecvent unei anume conduite muzicale, spirituale defapt, mai rar întâlneşti aş. Ei, bine Ion Creţeanu – vorba etnomuzicologului Constantin Arvinte spre deosebire de alţi cântăreţi de aşa zisa muzică populară – ştie ce cântă. Ion Creţeanu nu cântă muzică populară, cântă muzică ţărănească .”
Ion Creţeanu – “Cobza este a noastră – lira tracă. Uitaţi-vă la lira lui Orfeu şi o să vedeţi că deosebirile sunt foarte, foarte mici: acolo unde noi spunem codar, acolo unde se aşează corzile pe semipar. O să vedeţi că pe lira tracă doar acolo distanţa este mai mare între corpul lirei si corzile propriu-zise. Cu timpul această distanţă s-a micşorat însă, în fond, cobza este lira tracă. “
După vorbele rostite de domnul Ion Creteanu, cu vocea plină de bucuria impărtăşirii acestor gânduri, şi-a luat lira tracă şi mi-a demonstrat maiestria sunteleor care s-au păstrat din tată în fiu, de la cei coborâţi parcă de pe columna lui Traian şi pâna în prezent, prin vocea si îdemânarea cu care el însuşi dă viaţă acestui instrument care a străbătut milenii.
Oare de ce nu reuşim niciodată să ne bucuram de aceste elemente vechi, naţionale, populare, de aceşti oameni care încearcă sa ne arate câtă frumuseţe şi unicitate există încă la poporul roman? Avem resursele la picioarele noastre, trebuie doar să ne trezim şi să le valorificăm.
