SCHIMBARE ȘI ILUZIE, ÎN ROMANUL „MIGRANȚI FĂRĂ BAGAJE”, DE CONSTANTIN STANCU
În 2016, scriitorul hațegan CONSTANTIN STANCU* scotea, la lumina editorială, pentru cei care, încă, sunt binecuvântați cu patimile cititului și meditatului, romanul VADUL ARS – la Editura Radet, Rm. Sărat – roman despre care concluzionam, atunci, păstrându-ne opinia și acum :
„…Toţi criticii contemporani, obedienţi, concomitent, „culturii politice” valahe şi aberant-dictatorialei formule „euro-atlantice”: „political correctness” … – se pot da peste cap (ori chiar n-au decât să stea şi cu dosu-n sus…), de revoltă şi de invidie non-profesională…da, aceşti „ciocoi ai condeiului” pot striga, din fundul bojocilor: „Să se răstignească Hristosul!” – căci tot nu vor putea schimba realitatea: CONSTANTIN STANCU a realizat, prin romanul său, Vadul Ars, cea mai valoroasă şi cea mai convingătoare (prin profunzimea semantică şi prin polisemantismul, tinzând spre infinit, al „rosturilor” şi direcţiilor de interpretare ale cărţii…) structură narativă parabolică, din epoca postdecembristă!”
…Acum, în 2019, CONSTANTIN STANCU realizează și dă tiparului o continuare a romanului VADUL ARS : MIGRANȚI FĂRĂ BAGAJE – carte scoasă la Editura Limes, din Cluj-Napoca – având 232 de pagini (cu tot cu C.V. și aprecierile critice) și struturată fiind pe 30 de paliere narativ-revelatoare/capitole.
Majoritatea personajelor „valide” (tradus : rămase în viață), din romanul anterior, migrează, masiv, către această nouă structură narativă – în frunte cu Ana Nor : Ioan Jude (devenit, între timp, „lichidator”, ca în NAȘUL![„Lichidator! Ce meserie! Dar cred că e o afacere bună !”, cf. p. 108 – zice, cu surprindere, naivul profesor-pensionar Radu Costin…] – cu soția sa, Angela, Ioan Hora, Toma Bucur, Ion Ardelean, primarul ex-polițist Sorin Militaru etc. Până și amintirea spectrală a asasinatului Ilie Talan, fostul iubit al Anei Nor**, este evocată des, și, într-o oarecare măsură, chiar prezentă, ca reper virilo-moral. Se mai adaugă (și se mai schimbă, ca nume și funcție scriptică, doar…nicidecum ca atitudine idolatră, față de…BAN !) vreo câteva personaje noi, necesare demonstrației epice : Gigi Cărbune devine Gigi Zugravul (avându-l, ca fiu, pe…”muzicianul” de manèle și de… ce-o mai fi… – …Bill Zugravul…), apar „Gurul” (“omul din Capitală”, Mafiotul-Călăuză-spre-Iad : Bebe Apostol), Moise Buzatu, Sârbul (mediatorul afacerii necurate, cu falsificarea de pașapoarte…!), Margareta (în locul tragicei Bianca Drăguț, din VADUL ARS… – …Margareta se mărită cu Bill Zugravul, spre a-i ascunde paternitatea copilului din pântece, conceput, de ea, cu marele „zeu plutonic” al locului, Moise Buzatu…), Marcu Iulian, șeful echipei de muncitori, din Valea Rea, care-o anunță, telefonic, pe ex-avocata Ana Nor (…acum, întoarsă, pentru câteva luni, în România, devine „un ingenios om de afaceri”…nu se pricepe doamna avocată la afaceri, dar, vorba lui Toma Caragiu : „Îi merge”…!), în legătură cu „baia romană”, descoperită sub platforma de beton, a halei „pentru fabrica ei de turnat piese din plastic, pentru autovehicule” – dar și profesorul-pensionar și pasionatul de istorie-arheologie, obsedat de „CASTRUL ROMAN”, de sub actualul, VADUL ARS (co-obsedat fusese și un alt fost profesor, Mircea Neagu, acum decedat… – …cel cu teoria „canibalismului dacic”…devenit, între timp, REALUL…CANIBALISM ROMÂNESC…!!!), directorul Casei de Cultură, Alex Feraru (…poate intelectual, poate cămătar…)…
Radu Costin era invitat la „masa ștabilor”, cu prilejuri oficiale GRANDIOASE (…precum erau „apoteozele sacralizante”, la păgâni !), de exemplu, la…”Zilele Berii” (…căci „Zilele Cunoașterii de Sine”…nu mai erau, demult, „la modă”…!), nu pentru că era interesat, cineva din localitate, de istorio-arheologie („Radu Costin era cumva în plus”), ci pentru că…”făcea parte din peisajul politic al orașului, DĂDEA BINE LA IMAGINE”…!
…Firește că intelectualii (cu ghilimele ori ba) ai localității, Radu Costin și Alex Feraru, după ce s-a demonstrat că Radu Costin avea dreptate (iar nu era doar un monomaniac, obsedat de ruine…), și LOCALITATEA/CASTRU ROMAN este descoperită !) sunt asasinați, în finalul romanului, din motive deloc legate de…intelect : „Spre marea surpriză a celor doi polițiști, în situl arheologic se aflau două cadavre. Au recunoscut ca fiind ale directorului și ale pensionarului, pe jumătate acoperite cu două table metalice, luate din șantierul în lucru. […] Din informațiile noastre, rezultă că cei doi au fost împușcați de persoane necunoscute momentan, cu arme de vânătoare. Au fost trase cinci cartușe, cei doi fiind atinși de proiectilele din armele de vânătoare. […] În Vadu Ars, se discută de o revanșă politică, mai ales după evenimentul de la Casa de Cultură, când fostul primar s-a angajat într-o altercație cu alte persoane din zonă […]. Alte persoane susțin că a fost o revanșă economică, deoarece directorul Casei de Cultură, acum decedat, ar fi împrumutat mai multe persoane din Valea Rea cu bani, făcând camătă, iar acestea nu ar fi restituit banii împrumutați, la termen, iar presiunile făcute asupra lor au determinat riposta criminală. […] Nu se știe de ce a fost împușcat profesorul Radu Costin, el fiind o persoană retrasă, preocupat mai mult de cultură și istorie locală, decât de afaceri politice, sau cămătărie[…].”
Cum „de ce a fost împușcat profesorul Radu Costin” ?
Păi, după ce-și făcuseră programul, cu el, la „Zilele Berii”, unde „ dădea bine la imagine” – și mai acoperise scandalul morții celor „cinci bebeluși din șapte, decedați subit la maternitatea din VADUL ARS”, cu supra-evenimentul unui soi de SIMPOZION-TRĂSNET (cu un invitat-profesor din SUA!), despre „istoria locală” și „tăblițele de lut de la Tărtăria” (mai vechi decât scrisul sumerian, egiptean etc. cu cel puțin 1.000 de ani ! – descoperire făcută de storicul [a]român, Nicolae Vlassa, în anul 1961 !) și despre „cultura Turdaș”/cu Câmpul Pâinii (existând posibilitatea ca, ÎN SPAȚIUL CARPATO-DANUBIAN – …și nu aiurea, „cai verzi, pe pereți”! – „să se fi inventat scrisul”) – după ce atrăsese atenția asupra RITMICELOR MIGRAȚII UMANE, din istoria lumii eurasiatice („Migranți, și atunci, și acum !” – p. 217 – în definitiv, ÎNTREGUL actual roman colcăie de o migrație gravă : MIGRAȚIA OARBĂ A CĂRNII, SPRE AMURGUL EI DEFINITIV !!!… – …la care Migrație se adaugă, AZI, în mod misterioso-secret, monstruos și revoltător, o MIGRAȚIE A ASIEI MUSULMANO-MOZAICE, invadând Europa, pe nesimțite, lent, dar neîntâlnind nicio stavilă, nici guvernamental-politică, nici religioasă, nici militaro-polițienească – EUROPA, cea păstrată, 2.000 de ani, CREȘTINĂ, prin milioane de jertfe umane – cu precădere, DACO-VALAHE ! – …acum, ESTE ÎN CURS DE ISLAMIZARE…!!!) – ei bine, după tot acest torent informaționalo-senzațional, care putea ascunde și scandaluri mai mari decât acela despre… „cinci bebeluși din șapte, decedați subit la maternitate” – Radu Costin nu mai avea ce să caute în centrul Scenei Terestrelor Afaceri SACRE…!!!
„Să vină LICHIDATORII! Faceți CURAT, pe toți dracii !”
…Încă de la început, remarcăm că:
1-Majoritatea finalurilor de capitol, ale cărții lui CONSTANTIN STANCU, situează VADUL ARS sub semnul SERII/NOPȚII-TÂRZIULUI – dublat de un „SOMN-ÎNCHISOARE”: „Simțea întunericul serii ca pe o prezență, o rețea care o prindea, și pe ea, în marele dans al timpului” (p. 79) ; „În noaptea aceea, Jude a dormit profund” (p. 88) ; „În noaptea aceea, Ana a dormit profund, un somn greu, fără ieșire. Un cocon a învăluit-o, nevăzut, din fire transparent, calde. Lumea se năștea, din nou, în viața ei” (p. 102) ; „noaptea sosea cu multe surprize, pentru mulți oameni in localitate[…]. Timpul se scursese undeva, după dealurile de la marginea Vadului Ars” (p. 116-117); „era târziu și timpul nu mai avea importanță, pentru Radu Costin, era târziu și sufletul lui tânjea după o stare pe care nu o putea defini” (p. 132) ; „seara aceea a fost o seară special, narațiunile s-au topit în lacrimile bărbatului, timpul a explodat în mintea lor” (p. 179); „bărbatul a căzut într-un somn negru, fără ieșire, greu, de plumb, ca în adâncul lumilor” (p. 189) ; „nu mai auzi lătratul câinilor, care spărgea întunericul din zona aceea de lume. Cerul se deschidea peste lume, ca un vultur făcut din mai multe stele depărtate, din lumini și ÎNTUNERIC CU GHEARE” (p. 195 – viziunea „ÎNTUNERIC CU GHEARE” o are Ana Nor, după ce Radu Cosmin, simțindu-și moartea aproape, îi încredințează TREI COSONI DE AUR DACIC – „Au imprimat pe ele/monede UN VULTUR CU O COROANĂ ÎN GHEARE și numele regelui” – iar Ana Nor interpretează darul profesorului Radu Costin, în modul anti-spriritual, al epocii ei : „Aurul înseamnă PUTERE, MULTĂ PUTERE! Poate e și acesta un semn pentru mine, cine știe ?” – cf. p. 195).
Tot SEARA/NOAPTEA se produce ÎNJUNGHIEREA, de către Ioan Jude, a CĂPRIOAREI NEVINOVATE (lovite de MAȘINA LUI – p. 49), tot NOAPTEA sunt asasinați cei doi intelectuali ai localității…tot NOAPTEA, Bill Zugravul leșină, lovit de o boală, luată în timpul unui turneu în AFRICA… – …altă „migrație oarbă, misterioasă, imbecilă, a CĂRNII”…!).
2-De-a lungul cărții, multe capitole au, ca final, „UN SEMN” funest, care trimite la fatalitate, la negarea spiritualității și la violența oarbă: păsări se lovesc de geamul/balconul locuințelor personajelor („I s-a părut că O PASĂRE s-a izbit de ceva din balcon. A FOST O ILUZIE, UN SEMN” – p. 16 – Ana Nor o va ajuta, prin Nick Turcu, de la un azil din Londra, pe Maria VRABIE, să-și facă o altă viață, de om cât de cât normal…după calvarul/coșmarul prostituției silite…; după care îi va „prelua” și pe John Brock-prizonierul din Nigeria, și pe ILIE-CEL-FĂRĂ-NUME… – …lăsându-i, la Londra, tot în seama ajutorului dat de Nick/Nicolae Turcu, românul cel atotgeneros, de la azil…), sau de parbrizul autoturismelor-închisori : „O pasăre s-a izbit de parbrizul autovehiculului. Gigi a tresărit, e un semn, gândea. Un semn…Apăsă pedala de accelerație și se concentră la drum” – p. 25), bondari se strivesc de fereastra camerelor-închisori („Auzi cum un bondar se izbise de fereastră. Pe sticlă a rămas o pată maronie, pe locul impactului, soarta marcase evenimentul. O pată maronie, nimic în plus, nimic în minus” – p. 109 – „semnul” i se arată lui Ioan Jude, după ce-l îndepărtează, politicos, dar extrem de plictisit și iresponsabil, pe profesorul Costin, venit să-i dezvăluie comorile lui scriptice : „Timpul trece repede, eu vă mulțumesc pentru vizită, vă doresc să găsiți editorul care să vă ajute, merită. TOTUL ESTE AFACERE, ÎN FINAL” – p. 109)…CĂPRIOARA CRISTICĂ se lovește de mașina lui Ion Ardelean, ale cărui gesturi, din acest moment, sunt similare cu ale unui criminal profesionist : „Ardelean se duse în portbagaj, scoase un cuțit serios, înjunghie căprioara, o puse în portbagaj. Se uită dacă-l vede cineva, era pe înserat, la ora aceea nu era nimeni, nu l-a văzut vreun trecător. Ajuns acasă, se comport discret, le atrase atenția celor din familie să tacă, nu e cazul de tămbălău. După toate acestea, se spălă pe mâini și se pregăti de culcare. Nu mai servi cina, nu comentă nimic. […] Întins pe pat, își simți mâinile, erau curate, pielea aspră. De om muncit” – p. 49 – de fapt, în paralel, dublul său semantic, Ioan Jude, se pregătește să-l asasineze, moral, întâi – pe profesorul Radu Cosmin, respingându-i orice ajutor, pentru publicarea antologiei de folclor, a versurilor celor martirizați, Stalinist, în închisori…precum și a materialului profesorului-prieten, Mircea Neagu, despre DACI…
…În ciuda „semnelor”, demenții lumii acesteia „APĂSĂ PEDALA DE ACCELERAȚIE” – și-și continuă Drumul-spre/în-Infern.
Pare că nimeni nu cunoaște cuvântul/sintagma, lansat/ă de Mircea Neagu și preluată, testamentar, de profesorul Radu Costin (ulterior, victimă a unui accident cerebral, pentru ca, în final, să devină CADAVRU-SADEA, prin…”voință/decizie umană”, la șantierul arheologic, din Valea Rea : „VIAȚA-CA-MISIUNE”. „MISIUNE”…auzi vorbă ! Hm…față de cine și…de ce ?
Radu Costin-Prezentul, geamăn semantic (…suplinitor și complinitor/complementar, din punct de vedere spiritual !) cu Mircea Neagu-Absentul, TOCMAI pentru că știe semnificațiile adânc-spirituale ale VIEȚII (deci, și-a cunoscut, timp de o viață de om, MISIUNEA!) – „era împăcat cu sine, cu lumea, cu Dumnezeu” – iar moartea și-o prevede, cu o seninătate de-a dreptul mioritică…încercând s-o inițieze și pe Ana Nor, în MAREA TAINĂ COSMICĂ, prin cei TREI COSONI DE AUR. AUR SPIRITUAL!
Dar de unde înțelegere superioară, la o femeie despre care însuși iubitul ei, Toma Bucur, sesizează că poartă un blestem onomastic. Toma Bucur își zice, „privind, prin hubloul avionului, norii: Ana NOR! CE NUME, PESTE EUROPA !” (p. 44). Adică, al naibii ce bine seamănă amanta lui, prin nume/onomastică (și fire!), cu…”cețurile Uniunii Europene”…!!!
Toma Bucur…un scriitoraș de mâna a 14-a, un prostituat al scrisului, un mâzgâlici conștiincios, avid după câștiguri extrem de facile și toxice („Poveștile sale prindeau, aventurile aveau un scop precis, un public grăbit și curios : bătălii, misterele Egiptului, aventuri în junglă, aventuri în marile orașe, printre autovehicule și gangsteri, femei frumoase evadate de la Hollywood, parașutiști, submarine […]” – p. 42) – Toma Bucur, care știe, cu luciditate, ce ZERO ENORM este viața lui…și că „norocul” lui constă, de fapt, în imbecilitatea analfabetă și lipsită de gustul Frumosului, a întregii Gloate Terestre ! – …în primul rând Gloata Locală, maimuțărind Gloata/Plebea Anglo-Saxonă („Am avut noroc, acum apar și în format electronic. Editura s-a ocupat de toate, LIMBA ENGLEZĂ E DE CIRCULAȚIE…”) – are, totuși, INSTINCTUL STABILITĂȚII. Lui este greu să credem că-i vor apărea, în vis, tăblițele indicatoare ale țărilor perindate, inutil și steril, cum apar ele în visul „de înec”, al amantei sale, Ana Nor, când aceasta vede, pe fundul apei în care e gata să se înece (…în vis, firește…!), „tăblițe roșii, pe care scria, cu litere albe, tot felul de nume” […]: „France, Germany, Osterreich, Hungary, Ro…” (p. 98) – și tot nulitatea de Toma Bucur îi reproșează, cu suficient bun-simț, amantei sale, că, după ce a migrat în Anglia, apoi s-a întors în România, acum, din nou, migrează, pentru fundul unor babe, în Germania… : „Iar pleci, migrezi spre zări mai bune ? Așa, fără bagaje ? MIGREZI FĂRĂ BAGAJE ?” – pentru că, în definitiv, BAGAJELE rezumă și substituie simbolic, într-un fel, CASA pe care ai părăsit-o/o părăsești, și, într-o oarecare măsură, BAGAJELE fac un angajament mut (și, deseori, probabil-posibil… – …și, uneori, REAL…!) : ANGAJAMENTUL REÎNTOARCERII LA ORIGINE…la CĂMINUL/CASA/SPAȚIUL ORIGINAR. Or, gândul „întoarcerii la VATRĂ”, pe care, uneori, și-l repetă Ana Nor – este doar o PRETENȚIE-CONVENȚIE, fără nicio acoperire, nicicând ! EA, Ana Nor, este destructurată interior chiar de la fire…chiar de la onomastică ! EI, Anei Nor, îi va fi pururi străină MAREA TAINĂ A MISIUNII…!!!
…Dacă n-a înțeles TAINA nici măcar…celebrul mason Eugen Caravani (p. 162)… : „un autor interesant, Dosarul vitraliilor a apărut, simultan, în mai multe țări, totul gestionat de edituri mastodont, a apărut în 38 de țări simultan, a rupt GURA TÂRGULUI”…adică, mason-mason, dar tot pentru „TÂRG/TÂRGUIALĂ/BANI” lucra și-și prăpădea viața…tot PLEBEI SPURCATE/”ÎNVENINATE” își dăruia, steril și inutil, energiile…!!!
…”ARS” ar trebui să însemne „INIȚIAT/TRECUT PRIN PROBA SUPREMĂ A FOCULUI”. Din păcate, din punct de vedere simbolistic, Vadul ARS își preia semnificația ontologică de la localitatea geamănă : VALEA REA…!
Romanul lui CONSTANTIN STANCU ar trebui pus sub motto-ul înțelepciunii platoniciene : „ÎN VREMURI DE DEZBINARE/VRAJBĂ/CERTURI, UN OM CREDINCIOS VALOREAZĂ CÂT GREUTATEA LUI ÎN AUR” (p. 102). Firește, și aurul platonician ascunde, în semantica sa, tot Duhul Divin. Iar nu PUTEREA OARBĂ A CĂRNII-HOIT… – …”hoit” fără…preaviz !!!…”hoit” care nici nu știe că-i hoit, și, în virtutea inerției, se mișcă… : MIGREAZĂ !!!
În afară de Radu Costin/Mircea Neagu, în România „sfâșiată de capitalism” („Nu mai exista amabilitate între cei din Vadu Ars, capitalismul îi provoca pe toți, SFÂȘIA RELAȚIILE DINTRE OAMENI” – p. 156 – …adică, IISUS HRISTOS este răstignit fără niciun răgaz…) – toți își înțeleg rostul doar prin latura, sinucigaș-funebră, a BANULUI/AFACERE : „Cele mai sigure afaceri sunt FALIMENTELE, DEȘEURILE, ÎNMORMÂNTĂRILE, SĂNĂTATEA, GUNOIUL, CĂ NE SUFOCĂM” (s.n.) – definește, instinctiv, capitalismul, (…tocmai el, un promotor, vremelnic…, al capitalismului funest !), Ioan Jude (p. 46) – afară de IOAN HORA, „omul de la centrul creștin” (p. 80). Este singurul care nu doar că judecă extrem de lucid, atât CRIMA capitalismului, cât și CATASTROFA SPIRITUALĂ, care însoțește goana oarbă, infernală, a lăcomiei, egoismului, a iresponsabilității CAPITALISMULUI : ELECTRONICA ! – ci vede și crede ÎN LUMEA DE DINCOLO DE CATASTROFĂ !
În primul rând, Ioan Hora știe ce rol/rost imens, vital, are, pentru orice comunitate umană, educația (…la Capetown, pe frontispiciul Universității : „Dacă vrei să distrugi o națiune, distruge-i, în primul rând, sistemul de educație…”) : „Știi (îi zice Hora lui Jude), am urmărit câte ceva pe Internet, am văzut o prelegere a unui profesor universitar, care explica de ce oamenii greșesc când le dau copiilor liber la calculatoare, la tablete, la celulare : li se tocește creierul, nu se mai dezvoltă o parte din creier și au probleme […] . Înțelegi de ce se înmulțește violența, de ce apar violurile, de ce divorțuri mai multe? De ce oamenii nu mai pot comunica direct, nu se mai pot ierta. Au devenit reci, nu mai pot lega relații între ei, violența e limbajul vremurilor…Apoi, unii pleacă în străinătate, la muncă. Copiii rămân acasă, plonjează în lumea virtuală, cu capcanele ei, creierul lor o ia razna. […] Lumi în schimbare, rupturi între generații, ființa umană este afectată. […] PENTRU MINTEA OAMENILOR S-AU DAT BĂTĂLII MARI, ACESTA A FOST RĂZBOIUL RĂZBOAIELOR…[…] Acolo unde apare averea, apar și cei care o toacă, e idolatrie. Oamenii se pierd în fața idolilor, ca în fața unei femei frumoase, sunt atrași, apoi ea, femeia, nu oferă nimic. E goală pe dinăuntru. Nu e pus nimic în suflet, natura a dat, omul a luat de-a gata, nu-i pasă. Idolii sunt mulți, în vremurile astea…”.
Ioan Hora este vizionar, crede, cu o CONVINGERE SACRALĂ/SACRALIZANTĂ, în SCHIMBAREA LUMII:
„(…) Epoca se schimbă, planeta spirituală se schimbă. E o schimbare de lume. Starea noastră spirituală modifică echilibrul în univers. […] Nu suntem rupți de întreg, ne rostogolim spre finalul unei perioade. […] Va veni vremea în care miezul Pământului, adică miezul interior și cel exterior, se vor roti în sens invers. Se reia un alt ciclu, înțelegi ? Polii planetari se vor inversa, Polul Nord va deveni Polul Sud, schimbări mari, ciclu. […] Pământul va avea o altă rezonanță și asta schimbă totul ! Structura lumii va fi alta. Vibrația Pământului va fi alta. Așa se schimbă vremurile, pe nesimțite, în fracțiuni de secundă, nici nu vom ști ce se petrece…Așa trebuie să ne schimbăm și noi. Schimbarea face parte din marile cicluri. Tot ce a poluat Pământul, pesticide, alte toxine, materiale create artificial, chiar nucleare, se vor rupe, vibrația Pământului va modifica mediul în care trăim acum, noi vom fi alții. […] Eliberează-te de limitele actuale. Iartă-te pe tine, înțelegi ? IERTAREA…[…] Va apărea o nouă stare a conștiinței, dar, până atunci, iartă-te, iartă pe alții, rupe limitele…” Jude spune : „Poate am să mă rog mai mult…” La care orbecăială și neputință spiritual-intelectuală, Ioan Hora răspunde: „AR TREBUI SĂ ÎNLOCUIEȘTI RĂUL CARE TE MACINĂ, CU BINELE – CĂ AI POSIBILITATEA SĂ-L FACI. Tu ai un rol important, în mediul acesta, poți face bine […]. Dumnezeu nu rămâne dator niciodată, el plătește cel mai corect. Nu realizăm modalitățile prin care se achită, dar o face, dublu față de oameni…” – p. 87.
Ioan Jude întrevede, totuși, câte ceva, DIN LUMEA SPIRITUALĂ, acum, după întâlnirea (…prevăzută doar ca discretă spovedanie/confesiune…), cu Ioan Hora, „omul de la centrul creștin” : „<<Suntem în trecere, așadar>> – își zicea Jude, întors acasă. […]. Unele nopți, la Vadul Ars, erau altfel. Se simțea o dorință de schimbare. Oamenii încep să privească în interiorul lor, pentru a declanșa energii noi, de vindecare, de relaxare, de a cunoaște mai mult. Ioan Jude era și el prins în valurile acestea, când pe creste, când pe văi… LUMINA POATE STRĂLUCI ÎN UMBRA CĂRNII” .
Există, în aceste gânduri, ale unui Jude (confesat și re-inițiat, întru creștinismul profund…abisal și luminător !), din nefericire, doar EXPRESIA NĂDĂJDUIRII (pentru con-cetățenii lui…) – nu și a unei…”realități-REALE”…”de pe teren”…!
…Din păcate, doar Ioan Jude, prin Ioan Hora, se schimbă, parțial, la nivel spiritual (a se vedea atenția AUTENTICĂ, a lui Jude, la discuțiile de la simpozionul despre „istoria locală”, despre „istoria scrisului”. Ceilalți participanți, în frunte cu primarii (foști și prezenți!) SE PĂRUIESC DE MAMA FOCULUI, înafara sălii de ședințe, pe care au părăsit-o, „repede și degrabă”, din…răs-plictiseală!!!
…Dar trebuie să fii cu adevărat credincios, într-o ENTITATE DIVINĂ, pentru a sesiza și a contribui la SCHIMBAREA LUMII! Nu ajunge să crezi, DOAR teoretic…ci trebuie SĂ TE ȘI ANGAJEZI, ACTIV ȘI FĂRĂ DE RĂGAZ, ÎNTRU CREDINȚĂ – în mod practic și TOTAL responsabil (precum Nick Turcu, de la Londra, sau Ioan Hora, din România…), ÎNTRU CONSTANȚA BĂTĂLIEI SPIRITUALE !!!
„Ana se rugă în liniște, privi prin cameră, apoi se ridică HOTĂRÂTĂ (s.n.), de pe scaunul de la birou.
Dumnezeu răspundea dorințelor ei cu minuni”.
…Hotărâtă să…CE ???!!!
Tocmai ea, care este impotentă spiritual, la nivelul CREDINȚEI-CA-AXĂ-DE- STABILITATE-SPIRITUALĂ, în jurul căreia se țes lumile, își închipuie că e demnă de…”minuni”.
Nu. „Migratorii fără bagaje” sunt „înțărcați” (sau : „AUTO-înțărcați” !), din start, de la orice MINUNI (divine, adică, REALE!). Evident, nu și de la ILUZII…
Ana este NOR. Este blestemată, dimpreună cu noi, toți, ceilalți „NORI”, la iluzionare satanică, la sterilitate eternă !!!
ACESTA este, probabil, principalul mesaj al cărții de excepție (…carte care fojgăie, de altfel, la toate palierele ei semantice, de tot felul de MESAJE INTUITE/INTUIBILE, SUBLIMINALE, [CVASI-]APOCALIPTICE !!!), „MIGRANȚI FĂRĂ BAGAJE” – carte scrisă de un scriitor de excepție, prin stabilitatea, demnă de toată admirația noastră, a PRINCIPIILOR SALE MORAL-SPIRITUALE…
…Și ESTETICE…!!!
…Există, oare, vreo speranță-de-continuitate ÎNTRU RE-LUAREA ATITUDINII SPIRITUALE, de către o OMENIRE (…invadată, cumplit, ca de un POJAR/INCENDIU sau de UN NOU CATACLISM DILUVIAL !) de către IDOLII BANULUI ȘI/SAU DE TOȚI IDOLII CEILALȚI, OBEDIENȚI LUI, sau : există O SPERANȚĂ de METANOIA PAULINICĂ, în toată această MOCIRLĂ INFERNAL-APOCALIPTICĂ, COMPLET IDOLATRĂ, întru josnicia MATERIEI UCIGAȘ-SINUCIGAȘE, prin BANI/AFACERI ! – …între IDOLII PLUTONICI, MAXIM ACTIVAȚI, ÎNTRU VIOLENȚA (AUTO-)DISTRUGERII, DE CĂTRE IMPOTENȚA/STERILITATEA NOASTRĂ SPIRITUALĂ… – …MOCIRLĂ în care se blochează/îneacă (precum Ana Nor-Crina) orice încercare/plănuire, orice auto-iluzionare, de METANOIA PAULINICĂ ?!
…Întrebați-l, să vă dezlege TORTURANTELE ENIGME, doar pe Creștinul Ocult – IOAN HORA !
———————————-
* Constantin STANCU, „Migranți fără bagaje” (Cartea se dedică soției Rodica, pentru dragostea ei constantă), Editura Limes, Cluj-Napoca, 2019.
** „Tragicul Ilie Talan, iubitorul de dreptate şi de raţionalitate cosmică, sfârşind zdrobit de pământul-Mamă Geea, în pântecul căreia a intrat toată UZINA-MAMELĂ VITALĂ A LUMII, de unde se „alăptează” şi „drepţii”-antecesorii „revoluţionari”, care vor/voiau să păstreze un echilibru cosmic, fie şi relativ, prin retehnologizarea/reorientarea existenţială a uzinei-lume… – dar şi „ne-drepţii”, adică aceia care fură tot fierul uzinei, pentru a-l preface în bani rapid câştigaţi…ucigând SURSA VIEŢII-UZINA! – …neţinând cont, fireşte, că, de fapt, prin „fierul vechi” (în care au lăsat să se prăbuşească mama-uzină), adică prin fierul corupt de exerciţiul infernal milenar, se integrează, perfect, în „derdeluşul” fatal al lui Kali Yuga, Vârsta Neagră…ultima etapă involutiv-umană, extrem de scurtă, care duce la dispariţie lumea…”noua lume”, transformată într-o „pasăre-personaj Dodo”!”. Constanța spirituală a lui ILIE TALAN (cel asasinat tainic, precum jertfa mioriticului AL TREILEA CIOBAN – CIOBANUL ETERNITĂȚILOR DIVINE! – era exact opusul in-constanței funciare, a iubitei sale himerice, Ana NOR – și îi dă dreptul să devină…PECETEA COBOLZILOR, PENTRU ȘTIINȚA LUMII ADÂNCI : „Trupul lui a mai stat pe pământ, inert, fără viaţă, mai multe ore – l-a încălzit soarele, păsările au zburat peste el, MINERALELE DIN PĂMÂNT I-AU PRIMIT SUFLETUL…La Vadul Ars era un singur anotimp…” (cf. p. 158).
——————————-
Prof. Dr. Adrian BOTEZ
Adjud, Vrancea
Decembrie 2019