Gabrielle20Gifford2004

Gabrielle20Gifford2004Gabrielle Gifford, reprezentanta Districtului 8 Arizona în Congresul American, a fost rănită grav, în data de 8 ianuarie 2011, în circumscripția sa electorală din Tucson. Gabrielle Gifford, în vârstă de 40 de ani, este căsătorită cu astronautul NASA Mark Kelly și este o membră importantă a Partidului Democrat. Gifford se află la al treilea mandat în Camera Reprezentanților, o performanță notabilă, având în vedere că districtul său este considerat un fief republican. Senatorul John Mc Cain fost candidat la președinția Statelor Unite, este unul dintre cei mai puternici lideri Republicani actuali și este de asemenea rezident în Arizona. Incidentul armat de o cruzime ieșită din comun, a șocat întreaga planetă.

Evenimentul planificat în 8 ianuarie, Congress of Your Corner, este un exercițiu democratic de rutină și urma să fie prima întâlnire de acest gen a anului 2011.  Mitingul fusese anunțat pe site-ul oficial al Gabriellei Gifford  și urma să se desfășoare într-un supermarket din nord-vestul orașului Tucson, Arizona. Întâlnirile regulate dintre membrii Congresului American și alegători oferă cetățenilor posibilitatea să discute direct cu aleșii lor, într-un cadru neprotocolar, orice problemă sau preocupare care implică un interes federal. Evenimentele similare organizate anterior în Tucson, Oro Valley, Green Valley, Sierra Vista și Douglas, au atras între 75 și 150 de persoane. Întâlnirea din 8 ianuarie venea după prima săptămână de lucru din acest an a Camerei Reprezentanților. Săptămâna fusese marcată de depunerea jurământului Gabriellei Gifford pentru cel de-al treilea mandat, citirea Constituției Statelor Unite și votul pentru introducerea în Congres a unei legi privind reducerea cu 5% a salariului membrilor Congresului. Cu o zi înainte, pe 7 ianuarie, Gifford acordase un interviu pentru Fox News, referitor la acest vot și proiectele sale pentru cel de-al treilea mandat.

În dimineața zilei de 8 ianuarie, în jurul orelor 10,00 AM, Jared Lee Loughner, un tânăr cu probleme psihice, în vârstă de 22 de ani , rezident în Districtul 8 Arizona, a deschis focul în faţa magazinului unde Giffords sosise pentru întâlnirea cu cetățenii. Şase persoane, printre care un judecător federal şi o fetiţă în vârstă de nouă ani, au fost ucişi, iar alţi 14 au fost răniţi.

La câteva minute după ce pistolarul din Tucson a tras 15 – 20 de focuri, un purtător de cuvânt al FBI declara pentru Washington News că Gabrielle Gifford și alte trei persoane au decedat, mai mulți oameni sunt răniți grav, iar motivul atacatorului nu este suficient de clar. Agenţia FBI a trimis mai mulţi reprezentanţi la faţa locului, iar ulterior, doi oficiali de la Casa Albă au afirmat că administraţia de la Washington monitorizează atent situaţia. Într-un comunicat al preşedintelui Barack Obama din ziua incidentului armat se confirmă că există morți și răniți, dar Gabrielle Gifford trăiește: „În această dimineaţă, într-o tragedie de nedescris, mai mulţi americani au fost împuşcaţi în Tucson, Arizona, la o întâlnire a alegătorilor cu congresmenul Gabrielle Giffords. În timp ce continuăm să primim informaţii, ştim că unii dintre ei au murit, iar reprezentanta Giffords este grav rănită”, precizează comunicatul Casei Albe. “Nu avem încă toate răspunsurile. Ştim însă că un astfel act de violenţă iraţional şi îngrozitor nu îşi are locul într-o societate liberă. Le cer tuturor americanilor să ni se alăture, lui Michelle şi mie, şi să o aibă în rugăciunile lor pe reprezentanta Giffords şi pe celelalte victime ale acestei tragedii, dar şi familiile lor”, a adăugat preşedintele american.

Fetița ucisă la Tucson era născută la 11 septembrie 2001 și era unul dintre copiii prezentați drept figuri ale speranței în cartea “Faces of Hope”, o carte care povestește despre un copil din fiecare stat, născut în ziua cea mai neagră din istoria Americii, în care teroriștii au ucis peste 3.000 de persoane la WTC. Christina Taylor Green venise la întâlnirea cu congresswoman Gifford datorită interesului său sporit față de exercițiul democratic. Destinul ei, marcat de violență, adaugă un plus de tragism incidentului armat de la Tucson, Arizona. Fetița a fost înmormântată pe 13 ianuarie, iar 1700 de oameni au participat la funeralii. Un steag imens de 45 kg, confecționat din rămășite de material recuperate după prăbușirea Turnurilor Gemene, au însoțit-o pe Christina pe ultimul drum. Steagul a fost întins între două mașini de intervenție și a fost susținut manual de un pompier din New York, în onoarea Christinei Taylor-Green și a idealurilor ei. Treizeci de persoane, îmbrăcate în  îngeri și sute de oameni în tricouri albe, au flancat traseul lung de 2 mile, pe care s-a deplasat cortegiul funerar. Povestea fetiței de nouă ani, prima dintre cele șase persoane care și-au pierdut viața în masacru, a cutremurat întreaga națiune. Christina-Taylor Green avea aceeaşi vârstă cu Sasha, fiica cea mică a preşedintelui. În discursul său de la serviciul memorial de miercuri, președintele Obama a spus, cu ochii aproape scăldaţi în lacrimi, că micuţa trebuie să fie un model pentru americani: „În Christina, ne vedem toţi copiii. Atât de curioşi şi încrezători, atât de energici şi plini de magie. Vreau ca democraţia noastră să fie la fel de bună cum şi-a imaginat-o ea”.

Gabrielle Gifford, membră în Congresul American, a supravieţuit miraculos unei împuşcături în cap cu un pistol de nouă milimetri şi a fost supusă unei operaţii la 38 minute după ce glonţul i-a străbătut craniul. Salvarea ei a depins de două persoane, o persoană  fiind chiar membru al stafului său, Daniel Hernandez, care şi-a pus viaţa în pericol pentru a-i sări în ajutor. Potrivit BBC, Hernandez care acum considerat un erou, a acționat compresând rana femeii şi ridicând-o, pentru a nu înghiți sângele. Gabrielle Giffords a fost transportată rapid la cel mai apropiat spital, unde a fost preluată de medicul Peter Rhee care a fost medic de front în Afganistan. Ca urmare, medicul a ştiut exact cum să opereze rana făcută de glonţ, salvând viața femeii. Glonţul a intrat prin ceafă şi a ieşit prin frunte, străbătând partea stângă a creierului, responsabilă cu vorbirea. Medicii consideră că au fost afectate zone care ar fi putut atrage decesul imediat, deoarece statistic, două treimi dintre pacienţii împuşcaţi în cap nu rezistă până la spital. Giffords face parte dintr-un grup infim de supraviețuitori ai unei astfel de plăgi prin împușcare.Doctorul Rhee a declarat că parlamentara a fost miraculos de norocoasă, deoarece glonţul a perforat doar o parte a creierului şi nu a afectat şi alte zone care sunt aproape întotdeauna fatale. De altfel, chirurgii nu au fost nevoiţi să elimine prea mult ţesut mort, deși au desfăcut jumătate din cutia ei craniană. În perioada critică, ulterioară operației, neurochirurgul Michael Lemole a ținut pacienta în comă indusă, din care echipa medicală a trezit-o periodic. Medicii au dat numeroase declarații de presă optimiste, deoarece pacienta a depășit cele 72 de ore critice, poate să răspundă la comenzi simple, se simte bine și face progrese. După trei zile, în 11 ianuarie, Gabrielle Gifford era capabilă să respire singură, iar șansele ei de supraviețuire au crescut substanțial.

În 10 ianuarie, la două zile după atentat, în timp ce Gabrielle Gifford și încă şapte victime luptau pentru supraviețuire în Centrul Medical Universitar din Tucson, atacatorul –  Jared Lee Loughner, a apărut în fata unui tribunal din Phoenix pentru a-i fi aduse la cunoștință acuzațiile. El era vizat de două capete de acuzare pentru crimă, două capete de acuzare pentru tentativă de crimă şi un cap de acuzare pentru tentativă de ucidere a unui membru al Congresului. La data formulării acuzațiilor șase dintre victime  decedaseră, cinci se aflau în stare gravă la spital, iar doi în stare bună. Două dintre persoane se aflau încă la terapie intensivă, iar procurorii au precizat că ar putea formula şi alte acuzaţii.

O audiere preliminară a fost fixată pentru 24 ianuarie, iar Loughner a primit un avocat din oficiu – Judy Clarke, care s-a mai ocupat de astfel de cazuri intens mediatizate. Clarke i-a mai apărat pe Ted Kaczynski, supranumit Unabomber şi pe agentul al-Qaida Zacarias Moussaoui. Avocatul apărării încerca să demonstreze ca Loughner are grave probleme psihice, documentate prin filmulețe bizare puse pe Internet și prin mărturiile rudelor sau foștilor colegi și profesori, care vorbesc despre tulburările acestuia. Dacă va fi condamnat, Loughner riscă pedeapsa cu moartea.

Deși el a mai fost arestat în trecut pentru consum de droguri și a fost exmatriculat dintr-o școală militară pe motive psihice, experții sunt de părere că nu poate pleda pentru nebunie, deoarece a premeditat prea meticulos atacul:  „Nivelul ridicat de planificare va acționa împotriva lui. Este foarte greu să dovedești nebunia la proces. Trebuie să dovedești că boala ta mentala e atât de severă încât nici măcar nu înțelegi că ai comite un act criminal. E aproape imposibil să dovedești asta”, spunea Paul Callan, un avocat specializat în cazuri de apărare, pentru CNN. Psihologul criminalist Jeff Gardere este de aceeași părere, mai ales că s-a găsit în casa lui Loughner un plic, pe care era scris numele femeii din Congres pe care a împușcat-o: „Gifford” și „am plănuit”.

Luni 10 ianuarie, preşedintele american Barack Obama a organizat un moment de reculegere, iar steagurile au fost coborâte în bernă în memoria victimelor. Momentul de reculegere a fost ținut în toate instituțiile publice și școlile din zona metropolitană a capitalei americane. Sute de flori, lumânări și fotografii au fost depuse în fata spitalului din Tucson, Arizona și la biroul Gabriellei Gifford de la Washington DC, în semn de solidaritate cu victimele, familiile lor și supraviețuitorii atentatului de la Tucson.

Miercuri, 12 ianuarie, președintele American a vizitat-o pe Gabrielle Gifford la spital și a asistat la serviciul memorial, unde a adus un ultim omagiu victimelor și s-a adresat celor prezenți – familii, rude și prieteni: „Nu e nimic ce aș putea spune și care ar putea umple golul creat brusc în inimile noastre. Dar să știți asta: Speranțele unei națiuni sunt aici în seara aceasta”, a spus președintele Obama, în discursul său de 34 de minute de la Tucson. Președintele american a evitat să dea vina pe cineva pentru acest gest criminal, în ciuda faptului că mulți au considerat retorica publică dură, mai ales din partea Republicanilor, drept una din cauzele pentru atacul produs de Jared Lee Loughner.

Liderul SUA le-a dat și o veste bună oamenilor veniți să-l asculte la Tucson: „Vin de la spital, prietena noastră Gabby a deschis ochii pentru prima oară după ce un glonț i-a trecut prin creier. Ştie că suntem aici şi că o iubim.” Mulțimea a ascultat emoționată discursul impresionant al președintelui și l-a întrerupt adesea cu aplauze, iar unora le-au dat lacrimile în timp ce-l ascultau pe liderul democrat de la Washington.

„Nimeni nu ştie exact ce a provocat acest teribil atac. Nimeni nu poate să ştie exact ce ar fi putut să-l împiedice pe atacator, ori ce se află în sufletul unui om violent”, a mai spus Obama. Și totuși, al doilea amendament din Constituţia Statelor Unite se referă la dreptul populaţiei de a deţine şi a purta arme. După masacrul de la Virginia Tech din 2007 soldat cu 32 de victime, deși s-au făcut eforturi pentru a limita vânzarea armelor unor persoane cu probleme mentale, nu s-a schimbat nimic. Incidentul armat de la Tucson redeschide subiectul armelor de foc, statul Arizona fiind recunoscut pentru ușurința cu care le comercializează, sub paravanul unor slogane comerciale, de genul: „Armele nu ucid oameni. Oamenii ucid alți oameni”.

SUA are circa 300 milioane locuitori, care deţin 200 milioane de arme. Charles Heller, președintele Ligii pentru Apărarea Cetățenilor din Arizona, declara pentru ziarul The Arizona Republic : „Deţinerea unei arme este un drept fundamental al cetățenilor, care nu poate fi afectat. Este la fel de vital ca libertatea de exprimare a acestui popor”. Și totuși, este ceva în neregulă cu un sistem care spune că Loughner este prea nebun pentru a merge la şcoală, dar poate să meargă la un magazin să-și cumpere o armă semiautomată. Este la fel de aberant ca și cum ai crede că un om care a picat testul antidrog, poate să vândă sau să transporte droguri. În Arizona se discută despre legi care dau dreptul cetățenilor să dețină arme semiautomate, cu care poate să tragă 33 de gloanțe fără reîncărcare, și că fiecare cetățean poate avea câte două arme asupra sa. În schimb, nu se pune problema că deținătorii acestor arme trebuie să fie în deplinătatea facultăților mentale. La ce-i folosește unui om normal un asemenea arsenal?

Anul trecut, un an electoral, Arizona a relaxat legislaţia privind dreptul populaţiei de a deţine şi a purta arme. O serie de inițiative legislative au sprijinit „dreptul de exprimare” al pistolarilor din Vestul Sălbatic, legi care prevedeau ca cetăţenii să aibă dreptul de a purta arme fără a deţine un permis de portarmă; că nu mai este necesar ca armele produse în Arizona să fie înregistrate, iar cadrele didactice din învăţământul universitar sunt libere să fie înarmate în incinta campusului. Cu asemenea mentalități și suporteri ai armelor de foc ne putem aștepta la incidente similare oricând. Declarațiile publice dure ale politicienilor din Arizona, legislația extrem de permisivă privind armele de foc și problemele psihice ale agresorului, ar putea constitui principalele motive ale masacrului de la Tucson.

Mesaj de susținere din partea cetățenilor americani de origine română: Astăzi speranțele noastre se îndreaptă către autoritățile americane, de la care așteptăm pedepsirea exemplară a vinovaților, pentru ca asemenea acte violență să nu se mai repete. Doar timpul, adevărul și dreptatea pot să readucă liniștea în casele americanilor și pacea în sufletele celor direct afectați de incident. În aceste momente grele, comunitatea românilor-americani este alături de familiile îndoliate. Gândurile și rugăciunile noastre se îndreaptă către victimele și răniții din Arizona și familiile îndurerate ale acestora. Adresez sincere condoleanțe familiilor afectate, în numele redacției noastre și al cetățenilor americani de origine română, marcați de incidentul violent din Arizona. Suntem alături de voi, vă susținem și ne alăturăm declarației lui John Boehner, Preşedintele Camerei: „Un atac asupra cuiva care serveşte ţara este un atac asupra tuturor celor care servesc ţara. Actele violente şi ameninţările la adresa oficialilor nu îşi au locul în societatea noastră”. God Bless America!