Un lucru cu cât este mai scump cu atât este mai ieftin. Vorbesc de valoarea reală a lucrului. Aceasta deoarece un lucru scump, de valoare reală, nu doar că are fiabilitate, având durata de utilizare cu mult mai mare decât cel ieftin, dar el creşte eficienţa în atingerea scopului.
Deci cel mai valoros lucru este cel ce se potriveşte cel mai bine scopului propus, rolului pe care trebuie să îl joace. Fiecare a avut o maşină căreia la un moment dat a trebuit să-i schimbe o piesă. Toată lumea ştie că piesa originală care se potriveşte perfect oferă o funcţionare optimă şi protecţia restului pieselor maşinii, iar piesa neoriginală cu cât e mai îndepărtată de standarde cu atât generează o funcţionare mai proastă şi poate uza celelalte piese, defectând mult mai profund maşina. Aşa este şi cu oamenii.
Consideraţi că fiecare om este o piesă într-un sistem instituţional, într-un sistem social. Omul potrivit la locul potrivit garantează o maximă eficienţă în rolul profesional şi social presupus poziţiei ocupate, crescând armonia funcţională a sistemului şi performanţele celor din jurul lui. Atunci când este vorba despre loc de decizie, efectul va fi în funcţie de raza de aplicabilitate a acesteia.
Un bun conducător de întreprindere sau instituţie poate performa sau poate falimenta respectiva instituţie ori întreprindere. Până aici cam toată lumea gândeşte la fel, dacă este de bună intenţie şi sinceră. De aici încolo apare întrebarea: bine, dar care este piesa originală, având toate standardele, sau în cazul nostru omul potrivit la locul potrivit? În primul rând, trebuie să cunoască, la nivel profesional, scopul, mijloacele şi metodologia de obţinere a efectului de rol profesional şi social. Cu cât va fi mai puţin profesionist în aceste trei direcţii cu atât eficienţa lui va fi mai mică, trecând în efect negativ. Adică, dacă vei pune un inginer de tractoare să crească peşti, peştii vor muri, iar dacă vei pune un agronom să repare avioane, atunci doar cei care au hotărât acest lucru să se urce în acestea.
Am dat exemple extreme. Dar toţi cei numiţi sau aleşi pe un post de decizie se înscriu undeva pe linia ce leagă extremele: performanţă – slabă eficienţă. Orice individ ajuns pe un post de decizie pentru care nu are calificare în domeniul în care ia decizia produce pagubă, până la distrugerea întreprinderii sau instituţiei în cauză. în al doilea rând, fiecare profesie are un tip particular de gândire. Cu totul altfel gândeşte un inginer, un jurist, un medic sau un preot etc. În timpul formării lor, indivizii se amprentează definitiv cu un mod specific domeniului de a gândi. Recalificările ulterioare, fără a porni de la acel mod de a gândi în care s-a format, sunt cârpeli care au valoarea cârpelilor de tipul: din costumul unui om scund şi gras vreau să fac un costum pentru un om înalt şi subţire. Sigur că va ieşi un costum cu care poţi grebla prin grădină, dar nu poţi frecventa cu el saloane cu pretenţii.
Aşa-zisa şansă democratică a recalificării din slujbă în slujbă se referă la oameni care să facă şi ei ceva ca să câştige o pâine, dar nu la oameni de performanţă, care să performeze instituţia, să ducă lumea înainte. Oamenii de performanţă cresc în propria profesie, din nivel în nivel, tinzând spre competenţa maximă posibilă. Un om care nu a fost performant în propria meserie în care s-a format, care nu a fost capabil să trăiască din meseria în care s-a format acela nu va fi performant în nicio altă activitate în care se va reprofila. Un asemenea om neperformant în meseria lui, dacă va fi în poziţie de decizie în altă activitate, va necinsti prin incompetenţă scaunul pe care stă, făcând rău domeniului, prin aceasta contribuind la înrăutăţirea generală a societăţii, de aici făcându-şi rău sieşi şi familiei sale, chit că prostul se crede întotdeauna genial.
Nu sunt păreri la un taifas. Acestea sunt afirmaţii exacte ale unui om de specialitate. Sunt specialist în eşecuri umane.
Părerea atât de invocată, de fapt o scuză, cum că politica este singurul domeniu în care nu trebuie să ai o pregătire deosebită este un fals şi praf pentru orbirea celor care nu văd cu ochii lor. În societăţile performante, ca să te apuci de politică, trebuie să fi fost absolvent, dar nu orice absolvent, al celor mai prestigioase universităţi. Citiţi biografiile oamenilor politici occidentali. Dacă nu poţi dovedi că faci parte din elita generaţiei tale, din cei 3-5% născuţi, iar nu făcuţi şi antrenaţi (şcoliţi) la sânge nu ai ce căuta în politică. La noi diluviul politic şi social a scos la suprafaţă repetenţii şi gunoaiele, iar prostul nu numai că nu poate accepta, dar nici măcar nu poate înţelege că este prost. El va numi în funcţii de decizie indivizi care îi seamănă.
De aceea instituţional România este condusă, cu rare excepţii, de impostori. Impostori nenorociţi de trei surcele aflaţi că, în afara celor ca voi, întreaga populaţie vă dispreţuieşte şi îşi bate joc de voi pe la spate, chiar dacă pe faţă, în mod prefăcut, păstrează o aparenţă de deferenţă.
