Ziarul e pe moarte. Ieșirea din scenă a jurnalului tipărit nu se va petrece mâine[1], dar semnele prevestitoare sunt clare, puternice și nu mai pot fi ascunse.
Marea majoritate a țărilor dezvoltate se confruntă cu o scădere a numărului de ziare vândute ca și cu o diminuare a numărului de cititori, după cum relevă un studiu OCDE. Procentul americanilor care citesc ziare a început să scadă în anii 50. Pentru mai multe decenii, creșterea populației a compensat această reducere, astfel încât numărul de ziare vândute a început să se diminueze constant doar din anii 90. Multe publicații cu tradiție s-au închis în ultimii ani. The Christian Science Monitor și Seattle Post-Intelligencer au renunțat să mai publice ediția tipărită în 2009, împreună cu peste 100 de alte ziare americane, care fie s-au mutat online, fie și-au închis porțile definitiv. Această tendință se menține și în 2010 (site-ul PaperCuts actualizează o hartă cu publicațiile din SUA dispărute începând cu 2007). În România, ziarele naționale Cotidianul și Gardianul, ca și peste 60 de ziare locale, au tras cortina în ultimii ani, iar cotidianele rămase se confruntă cu reduceri ale tirajelor (chiar și tabloidele).
Suspectul de serviciu pentru această decădere este presa online, care ar fi “furat” audiența presei scrise. Mai sunt de vină cititorii paginilor de web pentru că, având informațiile gratuit nu mai coboară până la chioșc pentru a-și cumpără ziarul, publicitarii pentru că își îndreaptă majoritatea banilor către televiziune și internet, televiziunile pentru că dau știrile atunci când se întâmplă și nu a doua zi dimineață, ca un competitor bine crescut.
Boala lungă, moarte sigură
Perioada de aur a presei scrise a trecut și nu se va mai întoarce. Într-o piață media din ce în ce mai aglomerată, ziarele tipărite își văd amenințat modelul de organizare. Scăderea numărului de cititori aruncă publicațiile tradiționale într-un cerc vicios din care ieșirea este greu de găsit. Din orice perspectivă am privi, ajungem până la urmă la bani.
De o lungă perioadă de timp, veniturile jurnalelor tipărite se bazează pe două componente principale: publicitatea și vânzarea ziarului (la chioșc și prin abonamente). Procentul reprezentat de publicitate variază destul de mult (extremele între țările dezvoltate ar fi 87% în Statele Unite și 35% în Japonia). Atunci când fondurile generate de publicitate scad (cum se întâmplă în timpul unei crize economice sau atunci când numărul de cititori scade), ziarele se confruntă cu cealaltă parte a problemei: structura costurilor.
Același studiu OCDE, ca și alte surse, arată că ziarele tipărite au un procent foarte mare dedicat costurilor fixe. Crearea de conținut (salariile jurnaliștilor, deplasările, design-ul) înseamnă doar în jur de 25% din costuri. Restul banilor sunt înghițiți de tipărire și distribuție, marketing și costuri administrative. Acestea sunt în mare parte costuri fixe; de exemplu, diferența de preț între tipărirea a 100.000 de ziare și 140.000 de ziare este mică din cauză că cel mai mult costă pregătirea plăcilor pentru tipărirea off-set. Tăierile de cheltuieli înseamnă astfel în principal disponibilizări de personal (în special reporteri sau corespondenți) și tăieri de salarii, ceea ce duce la o mai mare dependență de materialele furnizate de agențiile de presă și la o aglomerare a jurnaliștlor rămași în redacții, care au din ce în ce mai puțin timp la dispoziție pentru fiecare subiect sau pentru investigații prelungite. Efectul cumulat al acestor transformări este o scădere a calității materialelor.
Pentru a complica problema și mai mult, jurnalele tipărite trebuie acum să se lupte pentru banii din publicitate nu doar cu televiziunea, ci și cu presa online. Firmele își vor face reclamă acolo unde există public. Daca publicul se muta pe internet, într-acolo vor merge și banii. Publicitatea online a crescut în Statele Unite de la 7.6% din totalul pieței în 2007 la 11.2% în 2010. Aceeași tendință se manifestă în întreaga lume și erodează și mai mult veniturile din publicitate, pe care ziarele se bazează.
Știri pretutindeni
Anii 80 au adus acapararea știrilor de către televiziuni. Capacitatea de a transmite evenimentele pe măsură ce ele se desfășoară este prea seducătoare, iar oamenii s-au îndreptat spre micul ecran pentru a află ce se întâmplă. Ziarele s-au consolat cu faptul că analiza evenimentelor, odată întâmplate, rămânea, în mare măsură, în ograda lor.
Apariția internetului, la sfârșitul anilor 90, a luat prin surprindere presa scrisă, care se lăfăia în acea perioadă în propria admirație. Nu știau cum să reacționeze în fața acestui nou mediu de difuzare în masă. A fost de ajuns ca o mică parte din ziare să înceapă să ofere materiale în mod gratuit pe paginile lor de web pentru ca toate publicațiile să facă, într-un reflex lemurian, la fel. A fost o colonizare bezmetică a web-ului, după principiul “dacă nu investim noi, investesc ceilalți”.
Monopolul informației relevante, deținut multă vreme de ziare, a fost fisurat de televiziuni și dinamitat de internet. Această revoluție comunicațională a determinat schimbarea modului în care oamenii se informează, mai ales al celor care s-au născut cu calculatorul lângă leagăn. Pentru ei este mai interesant ce spune pe twitter un participant la o manifestație decât ce părere are un poitician despre manifestație. Filtrarea informației care ajunge la cititor, rolul de gatekeeper al ziaristului, își trăiește ultimele zile. Iar mixul informațional de unde oamenii își pot alege informațiile care îi interesează crește exponențial și nu se mai reduce la fluxul agențiilor de presă. Articole scrise pe bloguri, tweet-uri, mesaje pe facebook, fluxuri rss, tag-uri în fotografii, link-uri primite pe mail sau messenger, toate acestea se amestecă și se întrepătrund într-un coș zilnic de știri care seamănă din ce în ce mai puțin cu informația găsită în paginile unui ziar.
Paper or news?
În această discuție despre viitorul presei scrise se pierde din vedere un lucru evident: ziarul pe hârtie este doar un mijloc de distribuție vetust și ineficient (tipărirea și distribuția înseamnă în jur de 40% din costurile jurnalului tipărit). Produsul este de fapt conținutul ziarului. Articolele sunt marfa. Cum este ea livrată e mult mai puțin important. Motto-ul ziarului New York Times, All the News That’s Fit to Print, oricât de bine ar suna, e un semn al trecutului. Nu ar trebui să conteze suportul pe care cititorul primește articolul (calculator, tabletă, telefon, televizor, hârtie electronică). Hârtia de ziar, petele de cerneală de pe mâinile tipografilor, mirosul de proaspăt tipărit au mulți nostalgici. Ziarul pe hârtie face parte de prea multă vreme din cotidianul nostru, așa încât ne este greu să ne gândim la un alt suport media pentru articolele care ne plac. Această înțărcare trebuie să aibă însă loc, pentru ca ziarele să își poată găsi un nou loc în peisajul media actual și viitor.
Ziarul e pe moarte. Televiziunea și internetul pot spune și arăta oamenilor mult mai rapid și mai eficient ce se întâmplă. Ceea ce ziarele încă fac mai bine este să spună oamenilor de ce s-a întâmplat, dar ele sunt prea preocupate să își plângă de milă pentru a-și pune în valoare expertiza. Despre aceasta, mai mult în următorul articol.
[1] Deosebirile între diferitele părți ale lumii sunt foarte mari. Asia, în special India și China, sunt un caz special din cauza decalajului de dezvoltare pe care aceste țări îl recuperează rapid în această perioadă, când sute de milioane de oameni încep să aibă pentru prima dată acces la presă. În aceste zone, ziarul tipărit va avea viață mai lungă.
