Într-unul din momentele de reflexie asupra vieții, pe care ar trebuie să le avem mai des, gândiți-vă puțin la complexitatea din spatele fiecărei particule create din univers, la complexitatea din spatele fiecărui organism viu… și nu în ultimul rând, la complexitatea din spatele propriei noastre existențe, propriului nostru corp biologic. Nu trebuie să fii neaparat astronom ca să poți citi schema constelațiilor de pe cer, nici cercetător științific ca să știi care este diferența dintre organismele unicelulare sau pluricelulare, sau din ce este compus un atom. Nu trebuie să fii neaparat teolog ca să poți citi Biblia și să poți interpreta cele zece porunci ale Decalogului, nici sportiv de performanță ca să poți practica, decent, un sport. Viața, în acceptul ei superior, a fascinat dintotdeauna atât pe filosoful rătăcit în universul gândirii, pe astronomul în ai cărui ochi se oglindește cerul, pe călăgurul posternat cu fața la pământ în metania rugăciunii, pe țăranul simplu sub ale cărui palme rodește pământul, cât și pe savantul peocupat de definiția enciclopedică a acesteia.
Deși știința și tehnologia ultimelor secole au avansat mai mult ca oricând în istoria umană, sunt încă departe de a reproduce minunile arhitecturale ale naturii, văzute fie la nivelul macrocosmic, fie sub lentila microscopului, la un nivel microcosmic. Trăim într-un univers al miracolelor: miracolul că planeta Terra se află exact în ‘centura verde’ din Galaxia Calea Lactee, unde viața este posibilă așa cum o cunoaștem și o vedem în fiecare zi. Miracolul că suntem vii… miracolul că iubim, miracolul că putem comunica, miracolul că putem da viață. Ca ființe vii, purtăm cu noi un mesaj care ne identifică pe tot parcusul istoriei umanității, mesaj pe care astăzi știința încearcă să-l decodeze, să-l înțeleagă în cele mai adânci semnificații ale acestuia. S-au făcut, astfel, progrese remarcabile în anii recenți în încercarea de a descifra și aprofunda, în parte, acest miracol al vieții – exemplul cel mai controversat find miraculoasa particulă de ADN (Acidul Dezoxiribonucleic). Dar mă întreb, fără nici o retorică auxiliară, câte secrete au mai rămas încă ascunse? Fiecare din vastele procese biologice necesare viețuirii fiecărei celule vii, a fost imprimat la un moment dat în istorie, într-o unică, extraordinară, complexă moleculă. Fie că aceasta a fost datorită unor încercări de-a lungul unor triade de eoni – cum ar presupune unii – ori fie printr-un design atent și perfect, de origine divină. Oamenii de știință, geneticienii îndeobște, rămân încă împietriți de uimire când ajung față în față cu acest mecanism. Există o adevărată investigație care se desfășoară într-un proces continuu, pentru a dezlega enigma ascunsă în interiorul universului biologiei noastre: ADN-ul!
Molecual de ADN conține o cantitate imensă de informație. Spre exemplu, dacă ar fi să transcriem întregul complex informațional, conținut în aceste molecule, necesar vieții am putea să umplem cu ușurință, rafturile unei mici biblioteci însumând o mie de volume enciclopedice. Dacă ar fi să desfășurăm fiecare catenă de ADN din corpul nostru și să le punem cap la cap, sub forma unui lanț molecular, ultima moleculă se va găsi într-un loc foarte rece și neprimitor – la o distanță de 500 de mii de ori mai mare decât distanța de la Pământ la Lună! Aces lanț se obține prin simpla aranjare alternativă în moleculă, a câtorva componente organice sau nucleotide (nucleotidele sunt molecule care atunci când sunt puse împreună formează unitățile structurale ale Acidului Deoxiribonucleic ADN și ale Acidului Ribonucleic ARN). Deci aceste nucleotide pot produce un corp unic și complet, cu doar trei litere de alfabet: ADN. De aceea ADN-ul a mai fost numit un adevărat alfabet uman!
În anul 1953, James Watson și Francis Crick au făcut public, pentru prima dată, structurile și proprietățile ADN-lui. Cei doi cecetători au descoperit că amprenta entității umane a fost încapsulată într-un șir de caractere ale acidului nucleic, aranjate în formă de spirală dublă, ca și un fel de scară răsucită, cu aproximativ trei miliarde de trepte. Pentru această senzaționala descoperire James Watson, Francis Crick și Maurice Wilkins au fost onorați, în anul 1962, cu Premiului Nobel pentru Fiziologie și Medicină. Pe la mijlocul anilor 70, oamenii de știință au dezvoltat secvența pentru literele chimice în ADN, iar în anii 90 Insitutul Național de Sănătate și Departamentul pentru Energie a Statelor Unite ale Americii, în colaborare cu alte companii private, a început un proces istoric de a transcrie secvența de peste trei miliarde de litere, care s-au găsit în genomul uman și a determina astfel setul complet al ADN-ului în corpul omului. Aceast proiect, cunoscut sub numele de „Human Genom Project”, a fost definitivat în anul 2003, dar descoperirile survenite în urma acestui uriaș proces de transcriere, continuă să aducă numeroase surprize oamenilor de știință din întreaga lume. O parte dintre cei care studiază limbajul genomic uman, sunt de părere că datorită gradului foarte mare de dificutate al acestui cod complex, se aduc dovezi fundamentale pentru existența lui Dumnezeu. Alți cecetători, care procesează aceleași date științifice, avansează idea potrivit căreia limbajul genomic demonstrează un argument indisputabil, că toate creaturile vii provin de la un strămoș comun. În anii recenți, biologii moleculari au încercat să împace ambele tabere științifice, aducând la masa concilierii studiile auxiliare ale unor criptologi, statisticieni și lingviști, într-un efort colosal de a găsi mesajul ascuns în această moleculă. Ca urmare a acestei desfășurări științifice din anul 2006, de o anvergură internațională, înțelegerea și cunoașterea acestui cod au fost, categoric, superior îmbunătățite dar în același timp s-a descoperit și un al doilea cod suprapus primului cod (!). Odată avansate cercetările au adus în atenția geneticienilor faptul asemănării uimitoare dintre codul ADN și limbajul uman, care nu numai că sunt comparabile dar urmează același model. S-a apelat imediat la un set de super computere pentru o analiză comparativă. S-a observat că programele specializate să obțină informația, prin procesul de divizare a secvenței genomului în milioane de părți, disting mini-secvențele ca și „cuvinte” ale unei enciclopedii uriașe. Prin impropierea acestor cuvinte Legii lui Zipf (elaborată de celebrul lingvist american George Kingsley Zipf, 1902-1950), cunoscută în lingvistică drept principiul guvernamental din spatele totalității limbilor umane (de la chineză, la limbile africane și la limbile europene), oamenii de știință au fost șocați să descopere că acest cod genetic urmează aceeași lege! Legea lui Zipf declară că în orice text dat, fie acesta dintr-o carte sau dintr-un articol, cele mai repetate cuvinte vor apărea de mai multe ori decât al doilea mai puțin repetate, care la rândul lor vor fi repetate de mai multe ori decât cel de al treilea mai puțin repetate și tot așa… într-o ingresie succesivă. Codul genetic pare să urmeze aceeași lege, indicație interpretată că acesta este produsul unei inteligențe extrem de avansată. În timp ce oamenii de știință au reușit să fișeze genomul uman, foarte puțină însă, din vasta lui moleculă este complet înțeleasă. Consternarea cea mai mare a acestora apare la deducerea că aproape 96% din genomul uman nu este angajat într-un nici un fel de activitate importantă pentru celulă. Doarece genomul apare identic cu această parte inactiva în toate organismele, se crede că această porțiune genetică acționează ca un fel de „bibliotecă istorică” prin care suntem conectați cu celelalte speciile de pe planetă, inclusiv cu dinozaurii dispăruți! Se crede totuși că limbajul înmagazionat în acest segment neînțeles încă, ar putea juca un rol crucial în viața organismelor vii, conectând-o la o istorie și origine necunoscute. Misterul acesta pare să persiste cu tenacitate în comunitatea științifică, mai ales după ce membrii ai organizației Human Genom Project, au declarat în ianuarie 2007, că segmentul de de ADN nefolosit, nu ar fi putut fi creat printr-un proces chimic explicabil pe planeta noastră.
De la vânătorii preistorici și oamenii peșterilor la societatea avansată a zilelor noastre, umanitatea și-a dezvooltat capacitățile de a contrui cele mai înalte clădiri, de a proiecta și fabrica aparate de zbor supersonice, de a trimite sateliți în spațiu, de a ajunge pe Lună și de a construi supercomputere. Dar în ciuda acestor realizări fenomenale, știința nu a reușit încă să creeze nimic, care nici pe departe să se compare cu complexitatea unei celule! Viitorul ne așteaptă cu multe surprize, depine de noi dacă le vom descoperi și cum vom reacționa la înțelegerea sau neînțelegerea acestora.
