Dragă MAMĂ,
…Cât timp ai trăit pe lumea asta, nu ţi-am scris şi eu o scrisoare măcar, chiar dacă uneori am fost departe de tine plecată, în tabără, cât am fost copilă la casa ta, sau cu serviciul, când am ajuns şi eu să fiu mamă, la casa mea. Acum însă, când eşti şi mai departe de mine, durerea mă împinge să-ţi scriu această scrisoare. Zic „durerea”, pentru că răilor, care toarnă venin în sufletul Naţiunii Române de peste 65 de ani, ca şi cum nu le-ar ajunge câte ne-au făcut, vor să desfiinţeze şi ZIUA INTERNAŢIONALĂ A FEMEI, în România, motivând că este o tradiţie comunistă, cu toate că ei chiar, aceşti răi care latră astfel, unii au fost, iar alţii sunt, fii ai marilor comunişti. Toate naţiunile au fixat o zi din an pentru sărbătorirea femeilor lor, în afară de Ziua de 8 Martie, dar la noi, pentru aşa ceva, încă se “lucrează din greu” în parlament…
Suntem în prag de Primăvară, mamă! Natura începe să prindă bio-culoarea veselă de verde proaspăt. Pomii înfloresc în grădinile gospodarilor prevestind venirea gustoaselor fructe. Ghioceii firavi se luptă din răsputeri să străpungă peticele răzleţe ale mantiei de zăpadă, pentru a fi văzuţi de copii, culeşi şi dăruiţi mamelor. Şi pentru că sunt aşa de plăpânzi, sunt sigură, mamă, că îi va ajuta şi de această dată să răzbată, soarele din ce-în-ce mai arzător.
Acum patruzeci de ani, învăţătorii ne îndemnau să ne gândim la o “creaţie” care să însemneze un cadou dedicat mamelor noastre. Tu nu cred că m-ai observat vreodată când “furam” forfecuţa de-acasă pentru a-ţi “lucra” la şcoală, eu cu mânuţele mele, cadoul pe care ţi-l ofeream bucuroasă la serbarea închinată mamelor, în ziua de 8 Martie.
Mi-e dor de tine mamă scumpă! Mi-ai fost darul dumnezeiesc cel mai de preţ care să-mi întruchipeze atâtea virtuţii în plăpânda-ţi fiinţă. Azi realizez mai mult ca oricând că viaţa nu ţi-a fost de loc uşoară. Dimpotrivă, înţeleg că, născându-te şi crescând la ţară, după căsătorie ţi-ai trăit-o totuşi la oraş, dar ca-ntr-un deşert în care ai fost nevoită să cauţi continuu pentru noi oazele ascunse şi îndepărtate, să ne aperi de sălbăticiile lui, să ne hrăneşti şi să ne dai, cu toată vitregia timpurilor, o educaţie sănătoasă şi total opusă aceleia care îndeamnă la „ochi pentru ochi şi dinte pentru dinte”.
Dar dacă ar fi trebuit să ai grijă doar de noi, ca şi cum tu nu mai însemnai pentru tine nimica, deşi pentru noi erai totul?… Trecând cu seninătate peste toate sfaturile medicilor, tu te-ai supus în linişte menirii tale naturale de femeie şi mi-ai mai dăruit, nu una, ci două surori încă. Parcă ai ştiut că nu este bine să fiu singură pe acest pământ! Când m-am făcut mai mare şi am început să înţeleg mai multe despre tine, îmi aduc aminte cum se mirau toţi doctorii cum de mai trăieşti, tu fiind încompatibilă la orice tratament, din cauza unicului tău rinichi, şi ăla bolnav. Poate că de aceea ai şi trăit miraculos încă treizeci de ani, ducându-ţi pe picioare boala grea, tratându-te tu singură cu leacurile “prescrise” de bunica prin creşterea şi sfaturile sale. Acuma, când ştiu atâta de mult despre boala ta, mă mir şi eu cum de nu te-am auzit nici măcar odată văitându-te?! Ba te “văd” şi azi cum te duceai cu ceaiurile gata preparate, la vecinii care se îmbolnăveau şi ajungeau să se interneze în Spitalul de lângă noi. Pe mulţi i-ai ajutat altruistă în suferinţă şi pe mulţi i-ai şi însănătoşit chiar.
Când rostesc cuvântul “mamă” tresar! Un fior de nedescris mă umple de tot ceeace poate aduna în el, acest unic, sacru şi tainic CUVÂNT. Între străinii de atâta de multe naţii, câte mi-a fost dat să cunosc, am observat că absolut toţi îi înţeleg semnificaţia şi îşi înclină cugetele cu reverenţă în faţa lui. Nu ţi-am spus până azi, dar să ştii că tocmai felul tău măreţ şi blând de a fi, a turnat în mine la un moment dat acea ancestrală dorinţă şi ambiţia de a fi şi eu, la rândul meu, mamă! Doar atâta regret, că nu am putut fi şi eu o mamă exact ca tine! Deşi am pornit în viaţă cu gândul de a te copia în toate privinţele, timpurile nu mi-au permis, iar soarta mi s-a împotrivit mult timp cu brutalitate. Cred − cu încăpăţânare chiar, şi nu-mi pot explica de ce? −, că tot tu ai fost aceea care, de sus, cu blândeţea glasului tău, ai certat răul care mi-ar fi întunecat poate întreaga viaţă, dacă nu te-aş fi avut pe tine, acolo.
Oare toţi oamenii trăiesc în mod asemănător acest sentiment, mamă? Te întreb pe tine, pentru că acum, tu poţi înţelege altfel lumea aceasta, într-un mod nemărginit, real, nu aşa, în parte, cum încă o pot pătrunde eu, abia-abia, cu judecata-mi.
Cu sora ta geamănă, tuşica Maria, vorbesc mereu la telefon, şi ce mult mi-aş dori să-ţi mai aud şi ţie glasul! Părinţii voştri, nu v-au învăţat să vă orientaţi către politică, ci către gospodărie, pentru că, pe vremea lor (…ultima generaţie educată sănătos, a Naţiunii noastre!), femeia trebuia să ştie să-şi întreţină gospodăria şi să-şi crească copiii – pârga generaţiei lor! −, atâţia câţi îi dădea Dumnezeu, pentru a ne menţine în faţa întregii lumi un popor mereu primenit, mândru şi puternic. Bărbaţii erau aceia care se pregăteau pentru altfel de munci şi …lupte. Toţi cei patru fraţi ai tăi s-au silit să înveţe carte, pentru a nu o face de râs pe bunica, vară primară cu preotul satului. Toţi au făcut câte o facultate, iar cel mic a făcut chiar trei, dar nu au cutezat să vă sfideze nici o clipă. De 8 Martie şi de “de Sfânta Marie Mare” − ziua voastră de naştere −, vă vizitau şi vă făceau fiecare cadouri, care mai-de-care mai frumoase. Şi nici pe noi, nepoţelele lor şi viitoarele femei ale Neamului nostru, nu ne uitau, niciodată.
Dar comunismul acesta, sosit pe neaşteptate, ne-a făcut şi unele foarte mari stricăciuni: a obligat pe femeile Ţării să muncească în Fabrici sau la Colectiv, ca şi cum în gospodăria lor munceau prea puţin. Tu ai început o aşa “nouă” viaţă de la 16 ani…
Încet-încet femeile au început şi ele să înveţe cât mai multă carte şi să ocupe pe merit funcţii înalte. Altele însă, fără merit, au început să ţintească chiar şi funcţia cea mai înaltă din Stat, iar una aproape că a şi reuşit chiar. Profitând de proasta creştere a unor bărbaţi, comunismul a lansat slogane cu care îndemna femeile la “lupte” politice pentru a dobândi drepturi egale cu bărbaţii, în loc să pedepsească actele lor răzleţe pe atunci, de agresivitate. Iată, mamă, cum se distruge un neam! Într-un fel în care bunica nu şi-ar fi putut închipui nicicum: nu cu sabia, nici cu gloanţele puştilor, nici cu proiectilele tancurilor şi nici cu bombele avioanelor − căci acestora Ţara le-a putut ţine pieptul mereu(!) −, CI CU POLITICA!
Despre noi ce pot să-ţi scriu? Suntem bine sănătoşi, dar încă răspândiţi prin lume, pentru că toţi cei care s-au perindat la conducere, au continuat aceeaşi “muncă” pe care o ştii şi tu: de distrugere a Ţării. Ultimul, se grăbeşte chiar să atingă apogeul, în acest sens. Dacă ai mai fi trăit azi, ţi-ar fi tăiat acuma şi ţie din pensie, cum i-a tăiat şi lui tuşica Maria. Abia astăzi, mamă, putem să spunem cu glas tare, fără să ne mai persecute nimeni, că toate acestea le-a făcut cu premeditare această ultimă mască a cotropitorilor de ţări, comunismul, pentru a înjosi şi distruge Neamul nostru glorios, căci altfel nu şi-ar putut atinge acest scop.
Iartă-mă că te-am plictisit cu politica ăstora, chiar înpreajma ZILEI TALE ŞI A TUTUROR FEMEILOR, DE 8 MARTIE!
Vreau să-ţi mai spun, în încheiere, că anul trecut am fost acasă. L-am văzut pe tata, dar i-am văzut şi pe toţi vecinii. Ştii că are 78 de ani! Vecina de apartament mi-a spus că de câte ori vine acasă, de la fetiţa ta cea mai mică unde are grijă de nepoţei, îl aude cum te plânge. Îţi duce lipsa, mamă! Toţi îţi ducem lipsa, chiar şi nepoţeii tăi care au apucat să te cunoască.
Sperăm cu toţii, că răii care au năvălit peste noi, nu vor reuşi să-ţi desfiinţeze această UNICĂ ZI DE SĂRBĂTOARE închinată femeilor, în care noi te sărbătorim, te pomenim şi îţi cinstim memoria!
Sărut mâna, MAMĂ SCUMPĂ!
Semnează, fata ta cea mare
