Premierul Emil Boc a afirmat că sunt semne că România va ieşi oficial din recesiune la sfârşitul lunii martie, după ce pe trimestrul IV al anului trecut s-a înregistrat o creştere economică de 0,1 la sută. Boc a declarat că măsurile de austeritate luate în 2009 şi 2010 au mers într-o direcţie bună.
“Sunt primele semne că lucrurile decise au mers în direcţia bună. A venit trimestrul IV din 2010 cu analiza, chiar dacă e o creştere de 0,1 la sută, direcţia este de creştere economică. Pe baza acestor date, e cert că avem toate şansele, în urma analizelor economice, ca la sfârşitul lunii martie România să iasă oficial din recesiune. Pentru a ieşi din recesiune este nevoie de două trimestre consecutive de creştere economică. Avem toate datele să fim optimişi că la sfârşitul lui martie, şi din punct de vedere psihologic, România iese din recesiunea economică şi şi-a clădit un drum sănătos, pe termen mediu şi lung, cu evitarea derapajelor”, a spus Boc.
Potrivit acestuia, partea cea mai grea a greutăţilor a trecut în 2010 şi a venit momentul ca, începând cu 2011, România să înceapă să culeagă beneficiile măsurilor pe care toţi românii au fost nevoiţi să le suporte.
“Tot românii trebuie să fie principalii beneficiari şi învingători ai acestei crize. Sarcina guvernanţilor trebuie să rămână aceea de a face ceea ce e necesar, nu ceea ce e plăcut pentru ei, pe termen mediu şi lung pentru ţară. Ne-am asumat în 2010 o altfel de politică impusă de condiţiile vremii. Suferinţele se apropie de sfârşit”, a spus Emil Boc.
Acesta a precizat că România a reuşit păstrarea acordului cu FMI şi UE şi Banca Mondială şi s-a încadrat peste prevederile din acord, cu un deficit de 6,5 la sută, nu de 6,9, la sută în 2010, iar căderea economică este mai mică decât cea estimată.
Declaraţia lui Boc a fost completată de preşedintele Traian Băsescu care a susţinut şi el că România a depăşit momentul critic, şi că sunt semnale încurajatoare pentru economie după ce la sfârşitul trimestrului IV din 2010 a fost înregistrată o creştere economică de 0,1 la sută.
De cealaltă parte, Victor Ponta, preşedintele celui mai puternic partid de opoziţie, PSD, a considerat “nerealiste şi neserioase” declaraţiile preşedintelui Traian Băsescu şi ale premierului Emil Boc privind ieşirea României din recesiune.
Ponta a declarat că România nu poate ieşi din criza economică, atâta timp cât responsabilii politici dau dovadă de incompetenţă şi încurajează corupţia.
‘Din păcate, toate declaraţiile strict politice ale preşedintelui şi primului-ministru se dovedesc a fi nerealiste şi neserioase. România încă nu iese din criză şi nu poate ieşi din criză atâta timp cât responsabilii politici, în mod sigur Guvernul, dar şi celelalte instituţii, dau dovadă de incompetenţă în primul rând şi de un uriaş sistem coruptibil şi care încurajează corupţia”, a spus liderul PSD.
Acesta a dat asigurări că USL, după ce va veni la putere, nu va proceda la fel ca PDL.