Pentru a înlătura orice confuzie în aprecierea faptului că există o similitudine dintre voluntariat şi voluntarism doresc de la început să explic sensurile acestor cuvinte. În acest sens subliniez faptul că voluntarismul este o concepţie ce ţine de filozofie, care pune la baza existenţei fie anumite tendinţe ale subconştientului, fie o voinţă divină. Întemeietorul voluntarismului ca o concepţie deosebită a fost A. Schopenhauer. Alţi reprezentanţi de seamă ai acestui current filozofic au fost: E von Hartmann, care a trăit între 1842-1906 şi F. Nietzsche. Voluntarismul mai este o concepţie sociologică subiectivistă, care defineşte voinţa omului ca fiind factor definitoriu al dezvoltării sociale, opunând-o legilor obiective sau negându-le pe acestea din urmă. Acest cuvânt mai defineşte concepţia psihologică iniţiată de W. Wundt, în care se explică că în viaţa psihică rolul hotărâtor îl au procesele voliţionale, cele intelectuale fiindu-le subordonate şi urmând a fi concepute prin analogie cu acestea.
Revenind la sensul cuvântului voluntariat pot spune că are sensul de acţiune de bună voie, din proprie iniţiativă, omul îşi impune voinţa chiar prin autoritate, întreprinzând acţiuni fără constrângeri şi în mod conştient şi dezinteresat, chiar cu pasiune şi talent. În următoarele rânduri despre voluntariat vom vorbi, întrucât anul 2011 este ANUL EUROPEAN al VOLUNTARIATULUI, acţiune care în ţara noastră a fost reglementată prin Legea 195/2001. În continuare n-am să vorbesc despre voluntariatul în cadrul Mişcării de Crucea Roşie şi Semiluna Roşie, n-am să vorbesc despre ONG-urile, cu diferite profile, care activează voluntar în sprijinirea semenilor noştri.
Am să vorbesc, fără să fiu subiectiv, despre activităţile mele voluntare şi ale colegilor puse în slujba promovării culturii române de-alungul vieţii. Aceast voluntariat a început în anul 1957, pe când eram elev la liceul din Drăgăşani, înfiinţând cenaclul literar „Orizont” din cadrul Casei de Cultură din oraşul meu natal. L-am înfiinţat, invitându-mi colegii şi profesorii de literatură română din oraş să participle la şedinţele lui săptămânale.Iniţial am dorit să se numească „Gib I.Mihăescu”, scriitorul a cărei casă se afla pe strada mea şi a cărei familie cu cele două fete am cunoscut-o. Însă organele rationale PCR nu a aprobat să poarte acest nume deoarece autorul romanului „Rusoaica” era interzis de cenzura comunistă. Era în perioada în care fără să ştim respectam aforismul Monseniorului Vladimir Ghika: „Când eşti mic, înveţi să vorbeşti; când ajungi mare, înveţi să taci”. Abia prin 1968, tot la propunerea mea, am „botezat” cenaclul cu numele scriitorului născut în oraşul de la poalele Dealului Viilor.
De-alungul anilor împreună cu membrii acestui cenaclu, care funcţionează şi azi, am organizat multe activităţi culturale la Casa de Cultură din oraş, la Biblioteca orăşenească, dar şi la Râmnicu Vâlcea, Slatina, Piteşti, şi la căminele culturale din fostul raion Drăgăşani. La şedinţele acestui cenclul au participat: Virgil Mazilescu, fiind elev în clasa 11-a la liceul nostru, Nicolae Cochinescu (azi, judecător la Curtea Constituţională a României) fiind procuror la Drăgăşani, a cărei carte pentru copii, de debut, a fost mai înainte discutată în şedinţele cenaclului; prof. Emil Istocescu, unul din biografii lui Gib I. Mihăescu; Radu Vasile – viitorul prim ministru – împreună cu tatăl său Ion C. Vasile care era un mare cunoscător de istorie şi literatură; Dumitru Velea, viitorul dramaturg şi poet, etc. Toţi aceştia şi alţii s-au format la acest cenaclu fondat şi condus de mine. Era o muncă ce o făceam din pasiune în folosul promovării culturii, de modelare a talentelor, de a face cunoscute cărţile noi apărute, fără să aştept răsplata cuiva.
În 1963 la Baia Mare, pe când eram student la facultatea de filologie din cadrul Institutului Pedagogic de 3 ani, am înfiinţat cenaclul literar „Nord”, la şedinţele căruia au participat, printre alţii, Vasile Radu Ghenceanu, Ion Ghiur Pauleana, etc. Şedinţele le ţineam în mica sală de lectură a Bibliotecii Judeţene din Centrul Vechi al Băii Mari.
În timpul când eram profesor la Tarna Mare am înfiinţat în cadrul şcolii un cenaclu literar, la care participau foarte mulţi elevi şi profesori din satele Băcicău şi Valea Seacă. Acestui cenaclu i-am dat numele preotului patriot Athanasie Doroş şi a funcţionat cât am stat eu în această localitate. Cei de la raionul Negreşti-Oaş nu prea au fost de acord cu numele acestui patriot. Dar nu au intervenit în schimbarea lui.
Mai târziu pe când eram redactor la „Lumina de pe Lotru” am înfiinţat cenaclul literar „Lumina” de la Voineasa, la care participau muncitori, ingineri, intelectuali care se aflau pe şantierul de la Lotru. Aici s-a format jurnalistul de mai târziu Horia Gliniastei. Organizam şezători literare pe toate şantierele, de la Mănăileasa până la Puru, la care participau zeci de spectatori. Le spuneam pe atunci colegilor de cenaclul că, pentru mine, cei mai mari poeţi ai omenirii sunt Homer şi Shakespeare. Aceştia nu sunt judecaţi, ci judecă. Sunt „categorii absolute ale calităţii”, cum spunea Constantin Tsatsos.
La Cluj-Napoca, împreună cu scriitorul Constantin Zărnescu am condus cenaclul „Tribuna”. Eu fiind secretar. Prin anii ’80, din secolul trecut, la acest cenaclu au citit viitorii scriitori Nicolae Băciuţ, Emil Hurezeanu, Petre Romoşan, şi mulţi, mulţi alţii. Aici s-au format aceştia ca scriitori, publicaţi apoi în revista „Tribuna”, condusă de D.R. Popescu şi mai apoi de Vasile Sălăjan.
În anul 2004 am înfiinţat cenaclul literar „Vasile Sav”, în cadrul unei secţii a Primăriei Cluj-Napoca. Cu acest cenaclul, împreună cu Asociaţia Judeţeană a Artiştilor Plastici şi Grupul Vocal „Speranţa” am organizat nenumeroase spectacole de muzică, poezie şi artă plastică, pe diferite teme, mult apreciate de numerosul public.Despre toate aceste activităţi presa locală a scris deseori. Acest cenaclu funcţionează şi azi şi îl conduc.
Toate aceste cenacluri au fost şi mai sunt adevărate şcoli de literatură şi de implementare a culturii în rândul maselor. Aşa cum şi-n Biblie scrie „După cum bura de ploaie astâmpără arşiţa verii, tot aşa şi cuvântul schimbă preţul darului”.
Datorită unei burse primite din partea Uniunii Europene, prin Delegaţia Comisiei Europene în România, am stat în structurile Uniunii, la Bruxelles, o perioadă de timp, în care am cunoscut toate asociaţiile scriitoriceşi de acolo. În total de cinci. Atunci mi-a venit ideea să înfiinţez şi în ţară o altă asociaţie scriitoricească, cu scopul democratizării mişcării scriitoriceşti de la noi. Fără a face concurenţă Uniunii Scriitorilor, doar complectând o arie neacoperită de aceasta, în sprijinul scriitorului român. Ulterior am aflat că… numai în România a rămas „o singură” Uniune a Scriitorilor, din toate fostele ţări socialiste. Astfel împreună cu mai mulţi scriitori din Cluj-Napoca, din ţară şi străinătate, am înfiinţat Liga Scriitorilor Români, în anul 2007.
În prezent Liga Scriitorilor are 30 de filiale, cu minimul 15 membri, în ţară şi 12 în străinătate. Munca de preşedinte fondator şi executiv este foarte mare şi cu răspundere. Muncesc voluntar, zilnic, peste 12 ore. După acest timp mă aşez la calculator şi-mi scriu opera. Am reuşit, până acum, împreună cu filialele din Argeş, Timişoara, Vâlcea, Iaşi, Cluj, Bucureşti, Craiova, Constanţa, Focşani, să edităm 11 reviste şi 3 antologi. Fiecare filială a Ligii Scriitorilor are câte un cenaclu literar care organizează activităţi culturale în localităţile de pe raza de competenţă, în colaborare cu bibliotecile judeţene şi locale, şi alte organizaţii culturale. În acest context am ajuns la concluzia la ce scria Lucian Blaga: „Este greu de spus în ce măsură ideea creează istoria. Dar un lucru e sigur: ideea e atât de puternică, încât în istorie ea ţine adeseori loc de realitate”.
La Cluj, începând din acest an, la propunerea mea, în cadrul filialei Ligii Scriitorilor, funcţionează cenaclul literar „Artur Silvestri”. Până în prezent, îm cadrul celor două şedinţe, s-au lansat trei cărţi, şi intenţionăm să organizăm ample manifestări culturale complexe în cadrul manifestărilor „Zilelor Clujului” din 29 mai-4 iunie a.c., în colaborare cu Uniunea Scriitorilor, Primăria Cluj şi alte organizaţii profesionale. Vom organiza excursi tematice. Exemplu: şedinţa din aprilie o vom ţine la Muzeu Ciucea, unde în cadrul medalionului literar „Memoria calendarului – Octavian Goga”, îl vom omagia, împreună cu elevii din această localitate, pe „poetul pătimirii noastre”. Iar şedinţa din luna mai o vom ţine la muzeul Lucian Blaga din Lancrăm.
Toate aceste activităţi făcute dezinteresat, fără a aştepta recompense, şi puse în slujba culturii române nu se numesc voluntariat? Sper că tot ce am făcut să nu fie în zadar. Şi să nu se adeverească spusele lui Ion D. Sârbu: „Suntem un popor sceptic: minunile la noi rar ţin mai mult de trei zile, în schimb sărbătorile prostiei durează câte un secol”. Fiindcă rolul libertăţii de a ne ajuta semenii este de a nu lăsa ca voluntariatul să rămână o simplă modă după care oftăm.
