Am fost şi la mare câteva zile. Am decis să mergem la Mamaia. Cum ajungi la gară, zeci şi zeci de gazde şi reprezentanti ai unor hoteluri mai mărginaşe te îmbie să te ia. Aproape te împresoară şi nu te lasă să înaintezi. Taximetriştii, chiar cei de la companii bine stabilite, fac nazuri să te ia, mai ales dacă ai bagaje. Unii spun ca te-ar lua dacă accepţi să plăteşti în plus, nu ceea ce spune maşina de taxat. In fine, noi am plecat cu un autobuz de Mamaia.
Ne-am cazat la hotel Victoria, la sfatul unui prieten din Bucureşti. Camerele fiind mici, şi la munte şi la mare, a trebuit să luăm câte două camere, taxate la peste un milion de lei fiecare. Am luat camere în aripa renovată a hotelului Victoria. Totuşi, pereţii din interiorul zonei pentru haine aveau igrasie şi miroseau un pic. Am lăsat ferestrele deschise tot timpul şi mirosul s-a mai atenuat. Şi aici, ca şi la munte, sistemul este că de la recepţie ţi se înmânează telecomdanda pentru TV când iei camera. Aici televizoarele mergeau dar noi nu am avut timp de urmărit.
În Mamaia era o animaţie nebună. Turişti străini aproape deloc. De altfel, am auzit de la mai mulţi prieteni că şi ei, ca şi turiştii străini preferă să meargă în Turcia, sau chiar Bulgaria căci obţin o valoare mai bună pe bani mai puţini. Cu toate astea, Mamaia era înţesată. Peste tot familii mai mari, mai mici, tineret, seniori toţi se preumblau de colo până colo pe faleză. Erau şi puzderie de magazine, pline ochi de marfă occidentală, sau chiar românească copiată dupa cea straină. Sotul meu de pildă şi-a luat nişte pantofi splendizi, de piele, făcuţi de români după modele italieneşti. Şi un preţ destul de bun. Aici la Mamaia, fetele mele au găsit ceva pe gustul lor şi anume minunatele pateuri cu tot felul de umpluturi. Eu mă dădean în vânt după pateurile cu brânză, ele după cele cu vanilie. Deasemenea, se vindeau şi grozavii colaci secuieşti cu diverse pe ei şi anume nuci, ciocolată, nucă de cocos, vanilie, susan şi tot felul de minuni. Şi pateurile şi colacii se fac pe loc, în fata clientului. Şi clienţii erau puzderie. De cele mai multe ori era chiar coadă. De multe ori fetele mele au refuzat mâncarea la micul dejun din hotel şi au preferat să îşi ieie colac secuiesc sau câte un pateu.
Am colindat şi noi staţiunea în sus şi-n jos. Am observat că hotelurile zise de super lux, Iaki (ce nume cu rezonanţă anapoda pentru vorbitorii de engleză) sau Rex de pildă erau goale de tot. Preţurile afişate erau doar în Euros şi dolari. Mesajul era clar: aceste hoteluri nu sunt pentru români. Peste tot sunt restaurante, care de care mai drăguţe. Am mâncat bine şi la o trattoria italiană şi la o tereasă cu seafood, şi pe lângă plajă, cam peste tot.
Am fost şi la parcul de distracţii de la marginea staţiunii. Acolo fetele au avut parte de distracţie. Deşi atracţiile de acolo erau puţin prăfuite şi scârţiitoare, erau totuşi în regulă. Atmosfera de bâlci era pe gustul fetelor. Mai ales când au găsit şi vata pe băţ, făcută pe loc, în faţa lor. Alt obiect de distracţie pentru fete au fost acele trampoline acum foarte la modă şi în România. Peste tot şi în Bucureşti, şi la mare, s-au instalat aceste “trampoline” cu o persoană care ia banii. Pentru 20000 lei, poţi sări după pofta inimii timp de 5 minute. Fetele mele, având o experienţă masivă de la trampolina de acasă, au făcut senzaţie cu salturile lor.
Pe 2 iulie, într-a doua zi de la inaugurare, am fost şi la noi la primul WaterPark din România, Aqua Magic. Preţul este 300.000 pentru adulţi şi jumătate pentru copii sub 1.5 metri. Deşi preţul cam mare pentru români, parcul era arhiplin. Nu cred că au o capacitate maximă respectată. Cine intră acolo ori îşi aduce mâncare de acasă, ori acceptă să mănânce acolo. Căci dacă ieşi din parc, nu mai poţi re-intra. Nu există acel “hand-stamping” familiar în parcurile americane. În parc încă se mai făceau amenăjări, se puneau şezlonguri, umbreluţe. Cu greu ne-am găsit şi noi un loc. Pe “lazy river”, acea piscină în formă de râu, pe care te aşezi cu un colac şi te laşi purtat de curent, oamenii erau ticsiţi. Traficul era colac lângă colac. Şi nimeni nu se dădea dus. A fost foarte greu să găsim şi noi câte un colac. Căci aceleaşi colace se folosesc şi la câteva dintre tobogane. Nimeni nu lasă colacul din mână. Aşa că erau mulţi oameni nemultumiţi, copii zbierând că nu găsesc colace. Mereu se faceau anunţuri la megafon să nu se scoată colacele din bazin şi să se mai cedeze şi la alţii.
De câteva ori m-am dus la o persoană din paza parcului, cel care făcea anunţurile la megafon să-l previn că unii copii şi adulţi se aruncă chiar în cap în piscina de circa jumate de metru. După 20 de ani de şedere în America, am ajuns foarte conştientă de aspectele de siguranţă personală şi ce vedeam acolo mă înfiora. În multe locuri, la tobogane, am văzut tot felul de chestii care mi se păreau că sunt accidente potenţiale. Le-am raportat şi pe astea la omul de ordine, dar el nu părea îngrijorat. De pildă pe tobogane era o busculadă formidabilă. Deşi normal ar fi fost să se stea la rând şi să se permită doar câteva zeci odată pe eşafodajul toboganului, aceste tobogane erau luate cu asalt de băieţi şi fete care se împingeau cu furie. Şi se ajungea să fie câteva sute, ca sardelele. Deasemenea, m-am dat pe unul dintre tobogane, la unul care nu necesita colac, şi m-am rănit până la sânge la coloană, la coate şi la genunchi. Pe urmă mi-am amintit că la astfel de tobogan, aici în America ţi se da o mică salteluţă de cauciuc. Pe urmă am observat că la locurile cu pricina chiar sângeram dar nimeni nu a dat nici o importanţă.
Atmosfera era foarte antrenantă. Peste tot, megafoane puse la maximum dădeau muzică de dans, în special americană. Era o zonă a parcului cu ape care ţâşneau din asfalt, cu nişte arteziene de diverse mărimi. Aceste ape ţâşneau parcă în ritmul muzicii. Acolo era de fapt ringul de dans. Tocmai se monta şi o scenă în spatele ringului. Printre arteziene, diverse fete în costume în general foarte sumare, bine bronzate, dansau de mama focului. Dar erau şi fete mai normale, copii, doamne mai în vârstă, chiar şi barbaţi care încercau şi ei să danseze cum puteau. Câteva fete din cele angajate de parc, organizau acolo întreceri de dans, de diverse feluri, şi apoi câştigătorii luau premii.
Am luat prânzul acolo. Erau mai multe restaurante, inclusiv unul chinezesc. Noi ne-am dus la unul mai “popular” şi am aşteptat de ni s-au lungit urechile. Chelnerul ne-a spus la un moment dat că o parte din ce comandasem se terminase. Apoi când în fine am fost serviţi, o parte din comandă a fost omisă. În fine, dupa atâta aşteptare, nici măcar nu am insistat. Mai au de luat lecţii acolo de cum trebuie să servească clienţii.
Într-o după amiază ne-am hotărât să mergem la Constanţa. Mai precis eu şi cu soţul. Fetele erau total împotrivă, dar au fost învinse la puncte. Un autobuz ne-a lăsat în centru. Era cam ora 5, 5:30 după masa şi multe magazine erau deja închise. Am pornit-o în jos pe bulevardul Tomis şi am văzut că nu prea era lume. ]elul meu era să merg în piaţa Ovidiu unde doream să merg la acea simigerie unde se serveau covrigi făcuţi pe loc într-un cuptor imens. Şi plăcinta dobrogeană. Şi favorita mea: braga. Dar piaţa Ovidiu era pustie. Multe clădiri dispărute, inclusiv simigeria. Ce dezămăgire! Am vrut să intrăm la muzeul de arheologie, dar şi acesta era pustiu. Fetele mele erau foarte supărate că le-am cărat până acolo de pomană. Am intrat la moschee. Îmi aminteam că pe vremuri, când eram copil, am vizitat-o cu mama. Încă se mai vizitează contra unei mici sume. Un turc de serviciu ne-a prezentat în interior. Aveau un covor super uriaş care nici nu se putea derula total. Pe urmă ne-am suit 140 de trepte în turn ca să vedem de acolo Constanţa.
Am luat-o în jos spre Cazinou. Străduţele pe care le-am întâlnit erau super dărâmate. Multe case stăteau să cadă şi uşile şi ferestrele erau bătute în cuie. Totuşi, pe alocuri, oameni fără casă (homeless) pătrunseseră şi stăteau înconjuraţi de gunoi şi luând droguri fără nici o problemă. Ni s-a părut o zonă extrem de deprimantă şi chiar periculoasă. După o excursie la San Francisco unde fusesem atacaţi de nişte “homeless people”, acum nu mai voiam să ne luăm riscuri. Am pornit-o foarte repejor, prin mijlocul străzii ca să stam cât mai departe de persoanele care stăteau pe jos pe lângă case şi ne urmăreau cu figuri suspicioase.
Faleza spre Cazino era cam pustie. Rar câte un trecător, doi. Am intrat la Acvariu. Preţul de intrare destul de mare pentru un acvariu mic. Dar fetelor le-a plăcut. După aia, rapid, cu un maxi-taxi, am părăsit zona şi ne-am dus iar în Mamaia unde atmosfera era mai prietenoasă şi mai asemănătoare cu cea occidentală.
Una peste alta, călătoria a fost reuşită. Obiectivul principal a fost să ne vedem cu colegii şi asta am făcut-o din plin.
