Încheind numele unui şir de femei din familia mea, numele de Florica Trif tare m-a supărat în copilărie. Iar în facultate mi-a dat de furcă. Aveam o colegă de cameră din Bihor, Florica Rif. Când eram chemate la telefon sau la poartă ne obişnuisem să coborâm amândouă, fiindcă altfel sigur mergea tocmai cea care nu trebuia. În copilăria mea pătrunseseră deja numele mai sofisticate în lumea satului: Lucia, Felicia, Nora, Clementina, Valeria, Severica, Angela, Floricica, Virginia, Ligia, Lidia, Veturia, Anişoara, Rodica, Mariana, Otilia, Clara, Eugenia, Emilia, Melania, Aurora. Am avut o colegă, Laura Bercaru. Este adevărat că venise cu părinţii din Bucureşti. După un timp s-a întors în Capitală. Ce o fi făcând Laura acum? Şi-o mai fi aducând aminte de timpul petrecut atât de departe ?
Trecuse vremea numelor de femei ca: Dochie, Borişca, Marișca, Mărioara, Mărie, Măriuca, Cornelica, Mariţa, Floare, Florica, Floriţa, Iulişca, Oana, Domnica, Ana, Anica, Anuca, Loiza, Clariţa, Floricuţa, Livia, Jenica, Milica, Treiji, Trejica, Lenica, Leontina, Gafiţa, Tiberia, Estera, Victoria, Viorica, Voichiţa, Viruca, Lenuţa. După vreo patruzeci de ani de la botezul meu începusem să mă obişnuiesc cu numele. Mi-am spus că dacă nu fac faţă măcar realităţii numelui, nu voi face faţă nici altor lucruri. Acum îl ignor. Îmi displac diminutivele.
În schimb, am fost şi sunt încântată de ziua în care am venit pe lume. Nu pot decât să îi mulţumesc mamei mele, că mi-a oferit o asemenea zi, ceea ce eu, prin voia Domnului, nu le-am putut oferi copiilor mei. Este adevărat că acum, prin cezariană, poţi să hotărăşti ziua de naștere a copilului tău. Dar nu este acelaşi lucru! Ziua mea mi se pare una dintre cele mai frumoase din an, fiind 21 martie, prima zi de primăvară. Poate de aceea mi se întâmplă uneori să râd şi să plâng în decursul aceleiași zile. 21 martie este și prima zi a semnului zodiacal Berbec, stejar, în zodiacul druidic. Recent, ziua de 21 martie a fost declarată de către U.N.E.S.C.O. Ziua Internaţională a Poeziei. Oare nu am primit destule de la această zi?
Când am început să conştientizez că fiecare dintre noi are o zi de naştere, îmi doream an de an să mi se întâmple ceva interesant. Nu am avut curajul Luciei, colega mea de clasă, care ne-a invitat de ziua sa acasă la ea, fără să-i spună mamei. Când tanti Jenica s-a întors de la biserică, ne-a găsit pe toţi la masă, nerăbdători să începem sărbătorirea. Noroc că femeile la ţară au tot timpul păzitură (mâncare gătită) şi de obicei pentru duminica o pregătesc de sâmbăta seara, când se întorc de la câmp. Era o zi de post. Aşa că am primit zupă. Avea un gust bun de pthitoi uscate, hribe înşirate pentru iarnă pe aţă. Supa avea un gust delicios şi era foarte limpede. Se mai adaugă la hribe, morcovi, pătrujei, cărălabă (gulie), şi un măr tăiat cubuleţe, ca să mai ia din dulceaţă. Au urmat, ca felul doi, piroştele (sarmalele) de post, cu păsat, şi cu ceea ce a mai rămas din… şiragul de pthitoi uscate. Am primit şi ceva… dulce: ciurigauă (minciunele) frământate cu… morcovi. La compoziţia obişnuită de ciurigauă se adaugă morcovi răzăliţi. Pătura se întinde foarte subţire. Rezultă nişte exemplare 90-60-90, crocante şi apetisante, avându-l pe vino-ncoa. De băut, am primit apă din fântână, firește, fără coloranţi şi E-uri!
