Pe data de 16 martie s-au implinit 54 de ani de când a plecat dintre noi părintele sculpturii moderne. Din anul 1957, anul trecerii, lucrările sale sunt prezente în expoziţii omagiale, s-au organizat diferite simpozioane şi conferinţe atât în ţară cât şi în străinătate despre opera sa. S-au scris numeroase cărţi şi s-au regizat filme. Fascinat de cunoaştere
Fără a dori să se încadreze unui curent sau altul, a acceptat teoriile vechii arte populare româneşti, ducând chiar o viaţă în spiritul ţăranului român, sănătoasă, aşezată şi plină de înţelepciune. Atelierul său ilustra cel mai bine existenţa sa. Mulţi care i-au trecut pragul au rămas impresionaţi de atmosfera românească degajată. Arta pentru el avea rol de vindecare a sufletului, de a produce bucurie, de a echilibra publicul privitor. A căutat toată viaţa Absolutul, mărturii sunt propriile creaţii. A încercat să se elibereze de tot ceea ce l-ar fi dus pe un drum greşit şi ţinând cont de fluxul vieţii, şi-a construit o metodă de a comunica, în stilul său, cu Universul. A redat în propria creaţie nu fiinţa ci forţa spirituală a acesteia, prin puterea sa de observaţie, contribuind la evoluţia artei.
Fascinat de redarea esenţei, a încercat să se transpună pe sine în creaţii, pentru a le face să ,,vorbească” despre Univers. Propriile lucrări sunt nişte chei, iar noi, urmaşii lui, le putem folosi pentru deschiderea altor porţi de cunoaştere. Forma, pentru a fi mai bine înţeleasă trebuie să fie simplă, simplitatea având o mare semnificaţie în opera sa, pentru că aceasta duce spre esenţă. El pleacă de la figurativ şi ajunge la nonfigurativ, de fapt la graniţa dintre cele două.
De ce a fost atras de formele arhetipale?
Pentru că acolo a găsit ceeea ce căuta – simplitate, reducere la esenţă, stilizare, inocenţă, nevinovăţie, emoţie. A învăţat de la meşterii artei primitive cum să ajungă la esenţa unui lucru, cum să stilizeze, cum să reprezinte o idee. A găsit izvorul şi a adus un lucru nou în sculptura modernă, a suprimat golurile, pentru a reda luminii un teritoriu mult mai amplu. Întreaga sa operă se caracterizează prin expresivitate şi esenţă.
Opera sa este o confesiune
Cea mai impresionantă modalitate de a omagia sacrificiul poporului român este monumentul de la Târgu-Jiu din care fac parte ,,Masa Tăcerii”, „Poarta Sărutului” şi „Coloana Infinitului”, închinat eroilor din 1916, ce au murit în lupta de pe malul Jiului. Întreg ansamblul a fost comandat de către doamna Arethia Tătărăscu şi sculptat în piatră de Banpotoc între anii 1937-1938.
„Masa Tăcerii” este rotundă, în jurul ei artistul a aşezat douăsprezece scaune rotunde, ce au forma unor clepsidre. De la această masă porneşte o alee, numită ,,Aleea Scaunelor” ce trece pe sub „Poarta Sărutului”. Cel de-al treilea element al ansamblului este „Coloana Infinitului”.
Aşa cum ne-a demonstrat în tot ceea ce a creat, artistul a fost preocupat de simbol. Acest ansamblu are şi el semnificaţia lui, pentru că nu întâmplător a fost ales spaţiul, în care a fost amplasat. În apropierea „Mesei Tăcerii” se află râul Jiu. După cum se ştie apa simbolizează viaţa. Masa cu cele douăsprezece scaune poate ilustra timpul (ceasul cu douăsprezece ore sau anul cu douăsprezece luni), sau poate fi masa apostolilor, sau poate semnifica chiar familia. Din sânul acestei familii omul se ridică şi pleacă, mergând pe drumul vieţii – calea ce leagă masa de poartă – ajunge singur în faţa porţii – a pragului său existenţial, unde îşi întâlneşte jumătatea. De aici pleacă însoţit de jumătatea sa, pe drumul vieţii în doi şi după ce parcurge această cale existenţială, se trezeşte singur în faţa „Coloanei fără sfârşit”. Aici pe această scară, sufletul său încearcă să se apropie de Dumnezeu. Aceste lucruri le-am gândit în momentul în care am aprofundat studiul acestui ansamblu.
Toate elementele decorative folosite au fost percepute, ca elemente preluate din arta populară românească. Dacă ar fi să privim din punct de vedere etnografic, „Masa” ar reprezenta masa ţarănească tradiţională de formă rotundă, cu scaunele de aceeaşi formă, pe care ţăranca româncă răsturna mămăliga şi în jurul căreia se aduna întreaga familie, pentru a se sfătui în vederea rezolvării problemelor existeţiale. „Poarta” ar semnifica locul pe unde se trece spre un nou început, având deasupra lada de zestre omniprezentă în casele tradiţionale, acolo unde se năşteau fete, iar „Coloana” – stâlp tradiţional gorjenesc, stâlp funerar, întâlnit în cimitirele din Gorj, în vârful căreia meşterii sculptau şi aşezau o pasăre, simbolul sufletului celui decedat.
„Aleea Scaunelor” poartă numele de la cele douăsprezece scaune (cu forma tăbliilor pătrate) ce o mărginesc, pe care artistul le-a grupat în patru ansambluri de către trei scaune fiecare. Ele pot simboliza anul cu cele patru anotimpuri sau cele douăsprezece luni ale lui.
De-a lungul timpului opera sa a primit diverse interpretări. Ceea ce conferă o certitudine este faptul că sculptorul Constantin Brâncuşi a ales anumite teme arhetipale, le-a adus în contemporaneitate, filtrându-le şi transpunându-le în propria viziune.
