PRINTUL-NICOLAE-wb

PRINTUL-NICOLAE-wbRomânia este pe marginea prăpastiei. Presa internaţională vorbeşte de un iminent colaps economic, social şi rasial. Suntem numiţi ţiganii Europei. Un popor cunoscut în întreaga lume prin omenie şi simţul măsurii, este asociat violenţei şi barbariei. Un popor având o istorie şi o cultură extraordinară pierde pe zi ce trece identitatea naţională, devenind un fel de turmă, uşor de manipulat şi minţit. Statuia lui Eminescu este dărâmată, iar limba româna interzisă la centrele culturale din jurul lumii. Lipsa de cultură a neamului prost, înlocuieşte cultura. Mahalaua se mută în centrul oraşului. Maneaua cucereşte România. Asistăm la o situaţie fără precedent când o naţiune europeană, în loc să se îndrepte spre lumea civilizată, refuza geografia şi destinul istoric.

 

Primul pas care trebuie făcut pentru a ieşi din această fundătură, care pare fără ieşire, este intrarea în legalitate. În momentul în care constituţia adusă pe turela tancurilor sovietice a fost abrogată intrarea în normalitate ar fi însemnat întoarcerea la un document esenţial al democraţiei romaneşti, Constituţia din 1923. Securiştii şi comuniştii, după cucerirea puterii economice după Revoluţie, au creat însă un document care ar fi trebuit să le dea legimitate. Maculatura din 1991 a fost adusă prin târnăcopurile minerilor şi băgată pe gâtul romanului, prin tortură, bătăi şi manipulare. Această „democraţie originală” îşi găseşte continuitatea şi în zilele noastre. Dacă lumpenul sovietic ajuns preşedinte ar fi cerut un referendum pentru a decide forma de guvernământ, ar fi pierdut. Ar fi câştigat oamenii binelui. Astăzi România ar fi fost o ţară prosperă şi civilizată. În aceste condiţii am fi intrat în Europa demni şi prin uşa din faţă. Pentru a demonstra că securitatea putea fi alungată şi nu ar fi astăzi peste tot, să vedem ce să întâmplat la câteva luni după care Monitorul Oficial anunţa victoria republicană. În primăvara lui 1992, regele Mihai venea în România, pentru a doua oară după căderea comunismului, să sărbătorească aici Sfintele Paşti. „Într-o imagine devenită istorică, Maiestatea sa ieşea în balconul hotelului Continental pentru a-l prezenta oamenilor pe nepotul său, prinţul Nicolae, drept moştenitor al tronului. Simpaticul şi elegantul băiat care a fascinat atunci mulţimea adunată pe străzile Bucureştiului – posturile de televiziune occidentale vorbeau de aproximativ un milion de participanţi – avea doar 7 ani. Mulţi îl priveau însă că pe o speranţă a României. Vedeau în el salvarea pentru o ţară incapabilă de a se dezmetici din coşmar.”

Să vedem cine este acest prinţ care vorbeşte româneşte, are 23 ani, şi trăieşte deocamdată la Londra.

Prinţul Nicolae de România, viitorul rege, este născut în 1985 şi este Vărul Prinţului Charles şi nepotul cel mai inaintat în vârsta a Majestăţii Sale Mihai Regele României. El este descendent a Reginei Victoria şi a monarhiilor Europene incluzând Ţării Rusiei. Pe linia maternala prin bunica, Prinţul Nicolae este deasemenea descendent al Prinţului Ieremia Movilă, ctitorul minunatelor mănăstiri moldoveneşti.

Regele Mihai este rege prin voinţa naţiei deci Legea Fundamentală nu poate suferii modificări. Monarhul constituţional nu are în prerogativele sale reviziurea constituţiei. Pentru că urmaşii tronului trebue să fie pe linie masculină Prinţul Nicolae este singura persoană imaculată, demnă de a ocupa tronul României, ca urmaş al M.S Regelui.

Constituţia din ’23 Despre Rege.

Art. 77. – Puterile constituţionale ale Regelui sunt ereditare în linie coborâtoare directă şi legitimă a Majestăţii Sale Regelui Carol I de Hohenzollern Sigmaringen, din bărbat în bărbat prin ordinul de primogenitura şi cu exclusiunea perpetuă a femeilor şi coborâtorilor lor. Coborâtorii Majestăţii Sale vor fi crescuţi în religiunea ortodoxă a Răsăritului.

Art. 85.-Nici o modificare nu se poate face Constituţiunii.

Regele Mihai şi principesa Anne de Bourbon-Parma au cinci fiice, dar conform legii salice ele nu pot urma la tron.

Ordinea la Coroana României

> 1. ASR Principesa Moştenitoare Margareta a României, Custode al Coroanei României; Art 77 – SUCCESIUNEA ANULATĂ

> 2. ASR Principesa Elena a României (a doua fiică a Regelui Mihai şi a Reginei Ana); ART 77-SUCCESIUNEA ANULATĂ

> 3. Nicolae de Roumanie Medforth Mills (fiul Elenei, nepotul Regelui, care va deveni ASR Principele Nicolae al României la 1 aprilie 2010, la împlinirea vârstei de 25 de ani); ART-77-SUCCESIUNE DINASTICA LEGALĂ ŞI CONSTITUŢIONALA .

***

Trebuie să luăm totul de la început. Nu avem dreptul de a ne amăgi sau a minţi pe alţii alţii. Cu tote ca ideia monarhica este adânc înrădăcinată în constinta naţională, şansa revenirii la tron al regelui Mihai este nulă. Pentru o întreagă generaţie care a fost convinsă că căderea comunismului era sinonimă cu restauraţia monarhică dezamăgirea este profundă. De la un milion de oameni înbracati de sărbătoare care scandau „Regele şi Patria” şi printre lacrimi „Majestate nu pleca, asta este ţara ta” până la grupul politicos de bătrânei şi câţiva copilaşi zgribuliţi în port naţional, strânşi în gara de la Săvârşin, este un drum lung. De la cea mai mare adunare populară spontană, care a avut loc pe pe pământul României, până la singurătatea Pelişorului este un drum şi mai lung. Dacă perioada menţionată a reprezintat un vis monarhic, este şansa noastră acum, să-l transformăm în realitate.

Nici o fostă tara comunista nu avut şansa ca în fruntea unui mişcări cu caracter anticomunist, să fie o personalitate istorică. Multe voci din ţara au încercat în decursul anilor să-i diminueze rolul, sau să-l facă trădător de ţară. Au făcut-o din necunoştinţă de cauză, revanşa, sau manipulare politică. Adevărul este diferit. În conditile în care războiul era pierdut oricum pentru membrii axei, Regele a făcut totul pentru a salva ţara de un război devastator şi de ai da un viitor.

Căutând date pentru filmul meu „Războiul rece a început la hotelul Ambasador” (documentarul se ocupă de Actul de la 23 August şi confruntarea dintre serviciul american şi sovietic de pe teritoriul României, până la abdicarea regelui) am dat de nişte noi documente extraordinare, despre această perioda. Ele dezvalue faptul că întoarcerea armelor a fost organizată de Rege în apropiată colaborare cu O.S.S-ul american. Cordonatorul acestei acţiuni a fost comandorul Frank Wisner. Operaţia a purtat numele de cod HAMMERHEAD Trebue remarcat că comuniştii au fost anunţaţi şi integraţi cu trei zile înainte de complot. Promisinile şi garanţiile oferite de americani vorbeau de un aranjament al aliaţilor (gen Austria). Se vorbea de de arborarea în faţa Palatului Regal a steagului american,englez,francez şi sovietic. Deci vânzarea ţării să făcut nu la Bucureşti ci la Yalta. (National Security Archive-Records on cover operation).

În vederea acestui film am contactat Asociaţia pensionarilor de la C.I.A. pentru a găsi martori oculari ai evenimentelor. Toţi participanţii mi-au vorbit cu emoţie “de regele tânăr şi viteaz” făcând eforturi să-şi ascundă lacrimile. Discutând cu aceşti oameni cunoscători, am ajuns la concluzia că pierderea României a fost o înfrângere dureroasă, un prim Vietnam. Am început să fiu convins ca elită acestei organizaţii abia aşteaptă să găsească ocazia, de asi lua revanşa. Din păcate nu să întâmplat aşa. Greşeli şi gafe monumentale au făcut ca credibilitatea şi popularitatea monarhiei să se subţieze cu timpul ajungând astăzi în desuetitudine, la marginea rizibilului. Totul a început cu vizita de Paşti când Regele nu a răspuns cererii mulţimii şi a dat cot cu fugiţii. Coabitarea şi chiar colaborarea cu comuniştii a deluzionat şi îndurerat pe toţi. Dacă ideia iraţională de a lăsa ca moştenitor al tronului pe cineva care nu are dreptul să moştenească, poate să ne lase cu gura căscată, un Duda prinţ consort a pus capacul.

Se apropie ora unui nou început. Restauraţia monarhiei trebue să fie acompaniata de readucerea valorilor naţiei la conducerea ţării. Acest lucru poate fi înfăptuit doar prin preluarea puterii din mâinile mafiei comunist securiste, care având sub comunism doar puterea politică ,a preluat acum şi cea economică. Capitalismul roşu trebue decolorat.

Programul readucerii ţării la normalitate va fi dat publicităţii în curând. În memoria grupului de tineri din celula 8 scoşi în dimineaţa răcoroasă a dimineţii de 6 Decembrie 1958 în curtea închisorii Jilava pentru a fi inpuscati de Securitate, mişcarea renaşterii noastre, va avea numele REZISTENTA REGALĂ ROMANA sau RRR.

Criză economică a schimbat peste noapte toate datele ecuaţiei .Din cauza mizeriei şi a tensiunii etnice (vezi Italia ,Spania) şi a corupţiei generalizate România a devenit un butoi de pulbere gata să explodeze. Pentru că are nevoie de o oază de linişte şi de stabilitate Occidentul sprijină acţiunea noastră. Efortul de revenire la civilizaţie este sprijinit de Casele Regale europene.

Romanii sunt inteligenţi şi au început să înţeleagă despre ce este vorba. Este ultima noastră şansă. La o răscruce a destinul trebue să decidem dacă continuă destinul nostru european, sau devenim un fel de ţară orientală.

În încheiere vă dau o veste bună. Prinţul Nicolae ne spune tuturor celor care mai speram “Dacă ţara, romanii mă vor chema, sunt pregătit să răspund chemării lor.”

“Sunt pregătit să fiu Regele României”