LUPU-Elena-Rodica3-wb

LUPU-Elena-Rodica3-wbIGNORAREA TRADIŢIEI

Aţi uitat masa cu linguri de lemn,
Cu ştergare pe pereţi la fel,
Liliacul şi casa din lut,
Cu geamuri mici, acoperită cu stuf,

Camera garnisită cu blide,
Cu covoare şi cergi în abside,
Dangătul ce la vecernii chemă
Şi de departe-n sat se auza.

Ţipetele cocorilor în zori,
Fântâna şi staulul plin de oi,
Talăngile-n apus au apus,
Ciobanii-n pământ s-au ascuns.

Făcând zi din nopţile voastre,
Dimineţile nu mai sunt albastre;
Redescoperiţi fluierul ce cânta
Târziu, când nu-l mai puteţi asculta.

Ca o bucată de strămoş nearsă,
Aţi uitat cozonacii de-acasă,
Şi zâmbetul din seara sfântă
Acum nu mai ştiţi nicio colindă.

CREAŢIE

În fine sunt satisfăcut,
Statuia mea arată bine,
Mâine toţi oamenii din lume
Vin ca să vadă ce-am făcut!

Sigur un murmur de uimire
Va izbucni spre cerul mut:
Solemnă, mare şi din lut
Pune pe veacuri stăpânire.

A mea creaţie, îmi place,
Cu plete în vânt şi cu colţi,
Cu degete băgate-n ochi,
Cu nări ardente şi spumoase.

Doamna e minunăţia
Pusă pe jaf îi e dorinţa
Şi e tocmai chintesenţa
Din istorie – PROSTIA.

ÎN AUTOBUZ

Vine tixit, cutie de conserve
În zorii umezi, parcă daţi cu var;
Te-atârni sau iei în braţe un par,
Din spate înghioldit fără rezerve.

Un ţipăt sfâşie, înalt şi bate
Interiorul care parcă fierbe,
Scos de o doamnă cu trei nurci superbe,
Iar alta-n astrahan urlă din spate.

Iţi faci un gol de aer pe platformă
Când, unul chel şi una cu perucă
Vor să coboare, alţii-s care urcă
Nu poţi sta liniştit sub nicio formă.

Când te cobori ai capul ca de turc
Începe-un tărăboi ca-n filme
Plus răgete, insulte, coaste rupte.
Te-nchini şi spui: în ăsta nu mai urc!

METEOROLOGII

Că nu începe toamna în april,
Că soarele arde ştie şi-un copil,
Ştim că-n octombrie mult plouă,
Că întuneric e pe lună nouă,

Vă-ntreb, nu vă este ruşine vouă,
Că faceţi totul aşa într-o doară,
Când zi de zi ne aiuriţi cu stil,
Pe noi cei care pe voi vă plătim?

Sunt clipe strălucite, de tot hazul,
Când ziceţi geruri ce îngheţă iazul,
Iar dimineţile ce vin sunt roze
In aer cu parfum de tuberoze.

Mai mult ştie drăguţilor ciobanul
Care trăieşte prin păduri sărmanul
Decât prognozele date de voi
Aşa ca să ne ameţiţi pe noi.

GARA DE NORD

E  seară, lume-n gară
Cum n-am văzut demult;
Trenul nu a sosit,
Întârzie mai mult.

Trec unul, două ceasuri,
Vremea-i acum târzie,
Copiii plâng în braţe,
De tren nu se mai ştie.

Mulţimea se îndeasă:
Se văd, apar lumini,
Dar trenul nu mai vine
Priveşti şi te închini!

Şi timpul trece greu
Copiii nu ascultă,
Calmul a dispărut,
Oamenii se-nfierbântă.

În fine s-au găsit
Două vagoane mici;
Sunt prinse în tampoane,
Stau fix două minute:

Bagajele-s zvârlite
Prin geamuri la amici
Un fluier, o manevră
şi-o-ntind satisfăcute.

Unul suit să urce
Câteva geamantane,
Că tot nu o văzuse
Dus e plocon la mare.