Şase membri ai Congresului SUA cer, printr-o scrisoare adresată conducerii celor două Camere ale Parlamentului de la Bucureşti, modificarea Legii educaţiei sau adoptarea unei noi legi, pe motiv că actul normativ ar fi ”în detrimentul autonomiei universitare, democraţiei şi libertăţii academice a universităţilor private şi independente”.
Conform documentului citat, unele dintre articolele legii ”care par cu deosebire dăunătoare” sunt cele prin care se transferă patrimoniul universităţilor private proprietăţii de stat, articolele prin care este promovată discriminarea de vârstă prin pensionarea profesorilor universitari la 65 de ani, articolul care ”ar promova migrarea profesorilor în ţări mai puţin birocratice” şi un alt articol, ”care ar invalida autonomia universitară şi libertatea academică”.
”Datorită legăturilor parlamentare strânse dintre ţările noastre şi interesul nostru în progresul global al relaţiilor dintre SUA şi România, avem încredere că veţi examina această chestiune şi veţi lua în considerare o nouă lege sau amendamente ajutătoare la Legea educaţiei naţionale din 2011, pentru a asigura autonomia tuturor şcolilor şi universităţilor din România”, mai afirmă cei şase congresmeni americani.
Vicepreşedintele Senatului Ioan Chelaru a menţionat că scrisoarea a fost analizată în Biroul permanent, care a luat decizia să transmită documentul Comisiei pentru învăţământ pentru a analiza oportunitatea amendării actualei Legi a educaţiei.
Documentul citat poartă antetul Congresului SUA şi este semnat de cei şase congresmeni.