Ma ard de o saptamana intamplarile de la Cenaclul M Eminesc din New York. La fel gandesc ca il adre si pe Theodor Damian, poetul, filozoful, profesorul univesitar si nu in ultimul rand parintele Cenaclului, si initiatorul serii de dezbatere sub titlul: Rolul Presei Romane in Diaspora. Piesa de teatru “The Stormy Night ” jucata cu o seara inaite la Town Hall pe Off Broadway in Manhattan – (aduc pe aceasta cale omagiu actorilor Operi Comice din Bucuresti ), a avut o prelungire pe masura, la Cenaclul din New York, fapt pentru care marele dramaturg,o fi mustacit fericit in Eden, vazand ca personajele sale se perpetueaza in bine cunoscutul stil, chiar si la mii de km distanta.
Pentru ca, dezbaterea propusa si mediatizata de distinsul intelectual, a luat o intorsatura cel putin ridicola, in care s-au exprimat frustrari si uneori argumentulul civilizat, a cedat locul atacului la persoana si publicatie, inlocuid minima moralitate.
Avand in vedere faptul ca reprezentam cel mai vechi ziar din America,- Meridianul Romanesc Micro Magazin, imi pregatisem cu responsabilitate cuvantul si asteptam intrebarile si sugestiile cititorilor. Imi propusesem sa vorbesc despre cea ce noi cerem de la noi înşine ca jurnalisti, cum ne poziţionăm în matricea naţiunii, din punct de vedere
cultural, politic, economic. Din capul locului m-am trezit atacata, Nu eu, ziarul. In contextul serii, atacul la ziar era un atac direct la mine care, de 15 ani lucrez pentru Meridianul Romanesc- MICRO MAGAZIN. Seara a suferit un viraj brutal, pe care o sa il compar din punct de vedere al muzicianului, cu virajul pe care l-a facut muzica dodecafonica. Dupa prezentarea colegei de la Romanian Journal, am fost invitata sa cuvantez. Cum era firesc, am inceput cu un scurt istoric al ziarului, raportandu-l la celelalte societati romanesti infiintate unele in urma cu mai bine de un secol de catre inaintasii nostri strarmutati in Lumea Noua. Am avut surpriza, de a fi intrerupta cu un contraargument, referitor la omagiul pe care l-am considerat necesar implinirii a 77 de ani de existenta a radioului Vocea Romaneasca din Detroit. Am trecut peste interpelare, continuand istoricul ziarului Micro Magazin cand, am fost intrerupta pentru a doua oara de aceasta data cu vociferari provocate de chinuri vizibile, pe care mediatorul serii a cautat sa le atenueze si, astfel am reusit sa imi inchei cumva cuvantul! Revolta “atacatorului” nu era pentru vreun ideal privind subiectul serii( rolul presei….) era ca sa darame credibilitatea ziarului Meridianul Romanesc Micro Magazin. Desigur, colegul,”afisa” numai certitudini(!) fapt care l-a condus la nesabuinta de a ne numi HOTI. “Hotii care au furat Ziarul Micro Magazin!”( ziar care de aproape 40 de ani, apare fara intrerupere in America, avand cel mai important tiraj si cea mai mare raspandire ). Tonul si aroganta dublata de indrazneala de a spune la adapostul crucii celor disparuti, ca ei te-au respectat pana la idolatrie si ti-au dat dreptul de a-i reprezenta verbal in viitor,(mortii oricum nu te mai pot contrazice!),sunt practici frecvente. I-am atras atentia, ca se inseala crezand ca lumea a uitat cum l-a tratat ( cu palme) pe unul dintre fondatorii ziarului, un venerabil jurnalist al Micro Magazin-ului; deoarece venerabilul journalist il prins fiind cu ocaua mica, intr-unul dintre magazinele romanesti unde se distribuia ziarul .De asemena se inseala, inchipuindu-si ca oamnenii au alte griji, ori nu sunt suficient de priceputi ca sa inteleaga cat de deplorabila i-a fost comportarea, iar la o adica afirmatiile sale pot avea consecite grave. Sigur in momentul in care ai un ziar, ai un instrument prin care poti influenta dar, poti si imbeciliza. Ai un vehicol in care tu ti friiele, te prezinti intai de toate “bine pe tine” in editorial, editorial care iti si nu apartine, important este ca il semnezi. Astfel ajungi in registrul public- publicand! Si, culmea, devii temut pentruca, vezi Doamne, spui lucrurilor pe nume! Pe care nume?
Asemenea colegului meu pe care voi continua sa nu il numesc (!) un alt membru al cenaclului, încurcat în grandomania sa fără limite si stimulat de atitudinea inainte vorbitorului, a proferat injurii si vulgaritati greu de inchipuit, la adresa directorului Lumina Lina. Desigur atacul a fost personal-subiectiv si frustrarea era vizibila. El, poet fiind, se simtea nedreptatit pentru ca nu era suficient publicat, in revista de cultura Lumina Lina.
Concluzia se impune. Nu contest dreptul nimanui de a scrie din vocatie ! Dar vreau sa spun ca ipocriziile intr-o zi vor iesi la iveala. Chiar daca mortii nu mai pot vorbi, sunt cei vii care stiu realitatea si mai au si dovezi. De altfel in curand vom incepe publicarea in serial a istoriei celul mai vechi ziar romanesc din America Micro Magazin – Meridianul Romanesc. Pana atunci eu, Lia Lungu, cu binecunoscutul meu simt al dreptatii, al omeniei si al apartenentei la neamul daco-valah, va doresc sa aveti si sa avem o vara frumoasa.
