CONSTANTINESCU-Mihai-wb

CONSTANTINESCU-Mihai-wbMihai Constantinescu şi-a imaginat o lume idilică şi normală… „O lume minunată” în care să predomine cuvântul iubire şi în care „Să iubim şi câinii vagabonzi” şi, de ce nu, fiecare dintre noi, după buget, of course, să aibă şi să poată spune „Sus în deal, e-o casă”… Lumea muzicală este într-un perpetuum mobile care se schimba la intevale neregulate şi, din păcate, mulţi artişti din generaţia de aur a anilor ’70/’80 nu se mai regăsesc în noile tendinţe şi preferinţe muzicale ale timpurilor noastre.

Muzica mai non-conformistă din ziua de azi a pus într-un oarecare con de umbră generaţia de dinainte de ’89 şi artiştii din această generaţie sunt din ce în ce mai rar difuzaţi de mass-media, fiind foarte rar contactaţi de casele de discuri, care i-au uitat într-un colţ virtual prăfuit. Din fericire pentru mulţi iubitori de muzică bună, muzica lor este bine conservată şi din când în când este scoasă de la naftalină de unele posturi de radio sau de unii impresari care mai organizează concerte în ţară cu aceşti ultimi „mohicani” ai muzicii uşoare tradiţionale româneşti, Mihai fiind unul dintre aceştia.

Azi, Mihai Constantinescu merge însa mai departe şi în ciuda vicisitudinilor cu care se confruntă generaţia lui, el rămâne consecvent stilului său muzical inconfundabil, pe care şi l-a creat în lunga sa carieră muzicală şi continuă să aibă spectacole în ţară, dar şi să compună noi piese pentru el şi pentru alţi artişti.

Artistul face parte dintr-o ‘galerie de aur’ a muzicii uşoare româneşti de calitate, care alături de Dan Spătaru, Doina Badea, Corina Chiriac, Olimpia Panciu, Margareta Pâslaru, Aurelian Andreescu, Angela Similea, Marius Ţeicu, Cornel Constantiniu, Anda Călugăreanu, Mirabela Dauer şi mulţi alţii au ţinut stindardul muzicii româneşti în anii ’70/’80 şi din a cărui bogată discografie aş aminti: „Fluturele” (1970), „Un zâmbet, o floare” (1972), „Mihai Constantinescu” (1980), „Speranţă şi vis” (1982), „Hei, copilărie” (1983″, „Mihai Constantinescu” (1985), „Sunt un om obişnuit” (1987), „Caut iubire” (1990), „La est şi vest de Prut (cu Anastasia Lazariuc)” (1991), „Adio tristeţe (cu Anastasia Lazariuc)” (1993), „Maria” (1994), „Anotimpurile” (1996),  „O lume minunată” (1999), „Samba, samba” (2000), „Best of (4 vol.)” (2010).

L-am căutat recent pe Mihai ca să văd ce mai face şi cu ce se mai ocupă un artist din garda mai veche, care conform unui general din armata lui Napoleon, ar spune: „Garda moare, dar nu se predă!”

***

Viorel VINTILĂ: Te salut cu respect Mihai… Ce mai faci şi cu ce te mai ocupi? Mai iubeşte Mihai câinii vagabonzi?

Mihai CONSTANTINESCU: Eu, muncesc, asta fac de când mă ştiu, compun, scriu versuri, înregistrez şi am destule spectacole pentru cei care mă iubesc. Sunt un mare iubitor de natură, de animale şi vis-a-vis de subiectul „câinii vagabonzi” să ştii, că pentru mine, toţi câinii sunt la fel, singurii noştri prieteni adevăraţi.

Viorel VINTILĂ: Când ai debutat pe scena muzicii româneşti şi cu ce melodie? Câte discuri ai până acum şi care este melodia ta de suflet?

Mihai CONSTANTINESCU: Am debutat în 1971, într-o emisiune de varietăţi, cu melodiile „Anotimpuri” şi „Porumbiţa”! În acea emisiune am făcut două bisuri şi aşa a început povestea mea în lumea muzicii. De atunci şi până astăzi am scos multe albume, sincer să fiu nu le-am numărat niciodată, probabil sunt peste 20 de albume. Toate melodiile compuse de mine sunt copiii mei şi reprezintă sufletul, emoţiile şi gândurile mele. Reprezentative pentru cariera mea sunt: „O lume minunată”, „Sus în deal”, „Un zâmbet, o floare”, „Păpuşa”, „A-d-o vântule înapoi”, „O dimineaţă în culori, cu parfum de tei şi flori”, „Vitezomanul Gică”, „Anotimpuri”,  „Fetiţa mea”, „Câinii Vagabonzi”, „Maria”, „Mă întoc iar în sat”, etc.

Viorel VINTILĂ: Ce ai fi vrut să realizezi în cariera ta artistică şi nu ai reuşit, dar ţi-ai fi dorit tare mult? Dar în viaţă?

Mihai CONSTANTINESCU: Mi-aş fi dorit mai multe concerte în mai multe ţări ale lumii şi muzica mea să fie cunoscută şi iubită la nivel internaţional, dar ăsta poate într-o altă viaţă, dacă mă voi naşte într-o altă ţară.

Viorel VINTILĂ: Am o întrebare de baraj: Cum stai cu dragostea şi dacă există o persoană deosebită în viaţa ta care să te facă să spui „O lume minunată”… vorba cântecului…

Mihai CONSTANTINESCU: Există o persoană dragă sufletului meu, ne iubim, ne respectăm şi uite aşa trăim în lumea noastră minunată.

Viorel VINTILĂ: Cum ţi se pare noua generaţie în comparaţie cu generaţia ta? De ce foarte mulţi din generaţia ta s-au pierdut, sau mai bine zis au fost abandonaţi de casele de producţie şi de posturile TV şi de radio? De ce în străinătate cântăreţi de vârsta a doua şi a treia rezistă şi încă umplu sălile de spectacol cu muzica lor, pe când la noi sunt uitaţi undeva într-un raft prăfuit de timp?

Mihai CONSTANTINESCU: Noi am trăit într-o perioadă romantică, ei trăiesc o perioadă în care ritmul şi sunetele sunt agresive. Sunt colegi din generaţia mea care au rămas şi care şi astăzi au ce spune în muzică uşoară românească, casele de discuri îşi doresc o muzică facilă, pe gustul maselor şi cu profit imediat. România nu va fi niciodată America, Franţa, Italia, Germania în ceea ce priveşte respectul vis-a-vis de valoare şi de generaţiile ce nu mai sunt la prima tinereţe.

Viorel VINTILĂ: Dacă ai fi pe o insulă pustie şi dacă ai putea să iei cu tine numai 3 lucruri care ar fi acestea şi de ce?

Mihai CONSTANTINESCU: Un câine, o femeie şi un cal. Câinele este cel mai bun prieten, femeia este lângă mine şi la bine şi la greu, iar calul îmi va permite să mă plimb cât de departe îmi doresc. Lucrurile se pot construi.

Viorel VINTILĂ: Spune-mi te rog ce pasiuni, hobby-uri sau tabieturi ai?

Mihai CONSTANTINESCU: Îmi place să-mi petrec cât mai mult timp în natura alături de păduri, dealuri, munţi, mare şi bineînţeles alături de necuvântătoare. Călătoriile, locurile şi oamenii noi îmi bucură sufletul şi îmi dă o energie pozitivă.

Viorel VINTILĂ: Care sunt ingredientele unei cariere de succes şi ce părere ai despre generaţia de azi de cântăreţi?

Mihai CONSTANTINESCU: Pentru a reuşi să ai o carieră de success, ai nevoie de talent, har, seriozitate, multă muncă, noroc şi un repertoriu pe măsură. Cântăreţii din ziua de azi sunt cântăreţii genului de muzică care se cere, iar dacă asta este modă şi publicului place, nu am nici un comentariu.

Viorel VINTILĂ: Ce planuri de viitor ai? Mă refer în următorii 5 ani… ce proiecte muzicale sau de teatru ai şi ce ţi-ai dori cel mai mult în viaţa ta să se întâmple?

Mihai CONSTANTINESCU: Vreau să scriu în continuare muzică, să fiu sănătos, să iubesc, să fiu iubit, să mă bucur de tot ce-mi oferă viaţa şi să apară pe piaţa muzicală încă hituri semnate „Mihai Constantinescu”.

Viorel VINTILĂ: Mulţumesc mult pentru acest interviu şi iţi doresc multă fericire şi succese atât pe plan familial cât şi profesional. Ai vreun mesaj de final pentru iubitorii de muzică în general şi pentru fanii tăi în special?

Mihai CONSTANTINESCU: Mulţumesc şi eu pentru posibilitatea de a apărea acest interviu şi-mi doresc să-i întâlnesc cât mai curând pe acei care-mi iubesc muzica.