Cuvântul cocălar se impune în mod pregnant în limbajul colocvial al românaşului mioritic, deşi, inţial, a avut un sens argotic şi era folosit mai ales de un grup social restrâns (vagabonzi, delincvenţi) pentru a nu fi înţeles de plebea miortică. În ultimii ani însă termenul de cocălar (pe care eu îmi fac mea culpă şi recunosc că nu îl ştiam până mai acum un an) apare în peisajul cotidian şi devine o mică vedetă în registrul colocvial, este en vogue şi este folosit ad nauseam de toate păturile sociale. Ce este un cocălar?
Pe scurt, cocălarul, înlocuieşte vechiul şi mai cunoscutul cuvânt – mitocan. Are un sens peiorativ şi este folosit pentru a aşeza în rafturile diverse ale societăţii, o anumită categorie socială care iese în evidenţă prin lipsa de cultură şi respect pentru ceilalţi şi prin stilul ostentativ de e etala kitsch-ul reprezentat prin lanţuri de „goldean” cât degetul mare de groase, ţoale mulate pe corp, cu sclipici şi musai de marcă, părul gelat în câteva straturi şi cu un Iphone ultimul tip setat cu soneria pe acordurile maestrului Guţă… Cocălarul este un fiţos prin definiţie care sfidează orice bun simţ şi încearcă să publice un nou cod de conduită în societate: „Codul bunelor maniere de cocălar”.
„Dicţionarul urban” are ca definiţie pentru cocălar: „Ţăran, total necool, ţigan, manelist, îmbrăcat foarte urât, de prost gust”, iar în „Dicţionarul de Argou”, ediţia 1996, al Ninei Croitoru Bobarniche în dreptul cuvântului cocălar am găsit: „ţigan care caută prin gunoaie, ţigan bişniţar, şmecheraş de cartier”.
Cum recunoşti un cocălar? Dar o cocălara?
Nucleul termenului e legat în mod evident de statutul social şi de mărcile sale exterioare (îmbrăcăminte său comportament). Am să vă dau un simplu exemplu de comportament de cocălar autentic şi sunt sigur că mai toţi v-aţi lovit de el în trafic. Cocălarul se consideră regele şoselelor şi pentru el regulile de circulaţie sunt făcute doar pentru proşti… Cocălarul mioritic depăşeşte coloana ce stă la semafor, încadrându-se pe banda de făcut la stânga, iar la schimbarea semaforului ţâşneşte ca o zvârlugă şi îţi ia faţa cu al său „beamveu” bengos de cocălar ciumeg. Dacă la schimbarea semaforului eziţi mai mult de o fracţiune de secundă, cocălarul din spatele tău se înfige în claxon mai ceva ca Vasile Roaită pe sirena…
Vă întrebaţi dacă termenul de cocălar este unisex… Ei bine, nu!!! Avem şi variantă feminină de cocălarita sau piţipoancă. E doar o chestie de semantică. Ideea este însă aceeaşi. Piţipoancele sunt uşor de recunoscut după buzele conturate strident cu ruj roşu aprins, peste care s-au dat cu gloss ca sa pară wet (adică umede) de parcă ar fi băut din sticla cu ulei şi au uitat să se şteargă!!! Desigur, etalează şi un decolteu foarte generos şi cu sclipici pe sânii descoperiţi mai mult de jumătate din cât poate acoperi sutienul. Ele oferă zâmbete largi numai masculilor potentaţi financiar, având o tehnică de flirt foarte bine pusă la punct! Pentru plebea de rând, adică pentru cei fără potenţial financiar care să le susţină stilul lor de viaţă de piţipoancă elevată îşi lasă colţurile gurii în jos oferind un flegmatism pe măsură sau o privire dispreţuitoare…
Din vocabularul unei piţipoance nu lipseşte iritantul şi omniprezentul: „Fată”! Exemplu: „Fatăăăă, vezi că ăluia cu beamveu negru îi place de tine, fată!” De obicei vorbesc la un nivel fonic ridicat şi dacă eşti în apropierea lor, poţi afla noile exemplare de piţipoance debutante care s-au alăturat lotului lor, care dintre ele şi-au „tunat” sânii sau şi-au „botoxat” buzele, dar şi cum le satisfac sau nu bărbaţii/amanţii.
Viitorul cocălarului
Cocălărismul mioritic devine o stigmă socială, care-şi pune amprenta în toate activităţile şi sferele sociale şi care creează un abis între bunul simţ şi mitocănie, mitocănie ridicată la rang de „vedetă”.
Cocălărismul, din păcate, îl întâlnim în toate sferele sociale începând cu cei din subsolul societăţii şi culminând cu cei de sus… Chiar şi în politică se simte izul de cocălar, prin limbajul de cartier folosit de unii demnitari, că deh, „aşa vrea muşchii lor”, dar şi prin gesturi sau atitudini mai puţin elevate. A fi cocălar devine un modus vivendi, la care destul de mulţi aspiră şi care încearcă din răsputeri să emuleze pe cocălarii de frunte, deja consacraţi în ale cocălariei.
