Nu mai poţi să butonezi telecomanda, în zilele de azi, fără să te izbeşti de tragi-comedia bacului de anul acesta. Rezultatele au fost cele mai slabe de când s-a inventat bacul, mai mult de 60% au dat-o în bară şi nu îşi vor putea pune în ramă diplomă de bac…cel puţin până la toamnă. Săracii “picaţi” au tunat şi fulgerat că au fost stresaţi de camerele de luat vederi, care le-a luat minţile şi au fost atât de timoraţi, încât mulţi au rămas muţi şi peniţa le-a îngheţat pe hârtie. O banală cameră de supraveghere a făcut dreptate. Mulţi dintre “picaţi” au zis că, “Păi, am crezut că se poate copia şi nu am mai învăţat”. Ei, uite că de data asta nu s-a mai putut frauda bacul. Acum dacă înveţi, treci bacul, dacă nu înveţi, plângi în barbă şi îi ceri demisia lui Funeriu cu sloganul “M…, Funeriu”! Nici Funeriu asta nu e un discipol de-al lui George Pruteanu, din moment ce crede că substantivul “coleg” este de genul neutru şi ne spune că elevii încep “clasa întâia” dar, măcar ca manager a venit cu un sistem anti-fraudare (camerele de supraveghere) care s-a dovedit eficient şi care a demonstrat că avem o generaţie care pune botul mai degrabă la etnobotanice, decât să pună mâna pe carte.
Nu zic că avem o generaţie tânără de prostovani (deşi avem destui), dar multora puţin le păsa de şcoală. Căci doar au multe “exemple” de urmat. Sunt mulţi semidocţi care au reuşit în viaţă să adune un ban grămadă şi fără a avea o educaţie pe măsură. “Ai carte, ai parte” e deja depăşit. “Ai tupeu, ai parte” sau ” Ai pile, ai parte” ar fi mai potrivit. De ce tot căutăm atâtea explicaţii, soluţii sau ţapi ispăşitori? De ce dăm vina pe profi slabi pregătiţi sau dezinteresaţi?
Mai bine să fim realişti, să judecăm la rece şi să ne dăm jos ochelarii de cal. Astfel vom putea vedea că mulţi elevi din generaţia de azi (mai mult de jumătate) sunt total dezinteresaţi de şcoală şi tratează bacul că pe un un mizilic care cred li se cuvine. Cei care au crezut până deunăzi că bacul era “o ambarcaţie cu fundul şi capetele plate, cu care se fac scurte traversări de râuri sau de lacuri” s-au înşelat amarnic. Ei au crezut că acest bac îi va duce din liceu către facultate ( prin fraudă) fără se se scufunde şi fără să se înece la mal. Păi, mai copii, bacul nu mai e doar o plută pentru “plutaşi” doritori de diplomă de bac. Bacul ar trebui să fie un mijoc “elevat” de transport în viaţă, la care au acces cei silitori şi cu neuroni capabli, în timp ce celor cu fiţe în cap, celor care tratează şcoala ca pe un club sau la fără frecvenţă, le rămâne ca mijoc de locomoţie prin viaţă – pluta!