Protest faţă de încălcarea de către Ucraina a drepturilor fundamentale ale omului, a libertăţii de mişcare, a libertăţii cuvântului şi a presei, în cazul jurnaliştilor romani Valentin Ţigău şi Simona Lazăr. Mai are România vreo voce în Europa? Domnule Preşedinte al României, Traian Băsescu,
Ne adresăm Dvs ca şef al diplomaţiei României şi preşedinte al tuturor romanilor, garant şi apărător al drepturilor lor.
Sâmbăta, 16 iulie a.c., în cursul dimineţii, doi ziarişti profesionişti romani se îndreptau spre localitatea Hagi Curda, pentru a participa la sfinţirea primei biserici romaneşti din actuala Ucraina, de la ocuparea Basarabiei de către URSS, cu crimele, deportările şi distrugerile odioase care au urmat, şi până astăzi. La graniţa cu statul vecin, punctul de frontieră Reni, Valentin Ţigău, realizator la Radio România Actualităţi şi soţia sa, Simona Lazăr, redactor la Jurnalul Naţional, au fost încunoştiinţaţi că sunt declaraţi indezirabili, „persona non grata”, mai precis „jurnalist non grata”, ca urmare a unei serii de articole din 2009, intitulate generic „Reporter în Basarabia de Sud”. Materialele incriminate pot fi găsite la adresa http://www.romanii-de-langa-noi.blogspot.com. Una dintre probleme este că, deşi această interdicţie datează încă din 2009, până acum nu a fost adusă la cunoştinţa autorităţilor romaneşti, în ciuda zecilor de întâlniri bilaterale futile avute la toate nivelele diplomaţiei.
Asociaţia Civic Media, membră a Organizaţiei de Media a Sud Estului Europei (SEEMO), bazată la Viena, care este afilitata la Institutul Internaţional de Presă (IPI) cu sediul la New York, protestează faţă de acest abuz grosolan al autorităţilor ucrainene, care constituie o încălcare gravă a drepturilor omului, aşa cum sunt ele stipulate în Declaraţia Universală a ONU, ratificata şi de Kiev, a libertăţii de mişcare, a libertăţii cuvântului şi a libertăţii presei, consfinţite şi de către Consiliul Europei, unde Ucraina este membră, cât şi un afront la adresa relaţiilor bilaterale de bună vecinătate şi a eforturilor pe care le face România pentru apropierea acestei ţări de structurile europene la care suntem parte.
În lipsa unui răspuns adecvat din partea ministrului Teodor Baconschi şi a ministerului Afacerilor Externe – care, până la această oră, a treia zi după incident, nu au binevoit nici să solicite scuze din partea Ucrainei şi nici măcar să-i contacteze pe cei doi ziarişti profesionişti – vă solicităm Dvs să reparaţi demnitatea naţională ştirbita şi să apăraţi drepturile şi libertăţile fundamentale ale cetăţenilor romani şi, în acelaşi timp, ale presei libere din România.
Gestul de tip totalitarist-comunist al vecinei noastre răsăritene, la fel ca şi tratamentul la care este supusă numeroasă minoritate românească de pe teritoriul actualei Ucraine sau modul în care Kievul ignora acordurile internaţionale în privinţa Deltei Dunării, dovedesc că această ţară este încă profund ancorată în mentalitatea sistemului bolşevic şi ale produsului acestuia, homo sovieticus, de ale cărui practici şi metode, de tip KGB-ist, nu se poate dezice.
Vă aducem aminte că, în urmă cu şase ani, în aprilie 2005, Societatea pentru Cultura şi Literatura Română din Bucovina vă transmitea printr-un Memoriu un set similar de probleme. „O mare problemă – se afirmă în Memoriu – este reprezentată de interdicţiile de intrare în Ucraina impuse de autorităţile ucrainene fără nici o explicaţie. Lista celor care au primit interdicţie de intrare în Ucraina este lungă: Marian Voicu, realizator la TVR, Victor Roncea, şeful secţiei de ştiri Externe de la ZIUA, scriitorul George Muntean, fost vicepreşedinte SCLRB, Ion Beldeanu, preşedintele Asociaţiei Scriitorilor din Suceava, Eugen Patras, fost vicepreşedinte al Societăţii pentru Cultura Românească “Mihai Eminescu” din Cernăuţi, s.a”.
Faptul că, după şase ani, nimic nu s-a schimbat din atitudinea Ucrainei faţă de România, de etnicii, cetăţenii şi presa ei, în ciuda faptului că suntem membri cu drepturi depline ai NATO şi UE, arata că avem o problemă perenă, nerezolvată, ceea ce demonstrează şi că diplomaţia romana, cel puţin pe această relaţie, este la pământ.
În acelaşi Memoriu se atrăgea atenţia şi asupra unei alte probleme, şi anume „cea a faptului că localităţile romaneşti din Ucraina nu au revenit la denumirile lor istorice, păstrându-se denumirile impuse în perioada sovietică”. Am fost profund dezamăgiţi să constatăm că, din Comunicatul oficial al MAE privind situaţia celorlalţi romani, în număr de 130, reţinuţi temporar la graniţa cu Ucraina în aceleaşi împrejurări, lipseşte cu desăvârşire menţionarea numelui romanesc al localităţii în care se sfinţea biserica Mitropoliei Basarabiei, şi anume Hagi Curda, fie şi numai în paranteză, după numele falsificator impus de sovietici, respectiv Camîşovca. Această practică mai este uzitata doar de Ambasada Ungariei din Republica Moldova, care eliberează vize Schengen folosind pentru Chişinău denumirea rusească, de Kisinyov. Este o ruşine pentru noi, ca romani, în secolul 21, să ne resovietizam numele numai ca să fim pe placul unui stat agresor şi perpetuu agresiv faţă de conaţionalii noştri vitregiţi de soartă, în timp ce în propria noastră ţară nu mai ştim cum şi unde se la suflam reprezentanţilor extermisti ai ungurilor, ca să se simtă mai bine.
Nu mai puţin întristător este să constatăm faptul că diverse cluburi şi organizaţii care se pretind „active” pentru drepturile ziariştilor au zăcut pasive în acest caz, în lipsa vreunei mize financiare sau de interese politice şi de grup. Dezarmant este şi faptul că o instituţie publică, cum este Radioul Naţional, condus, ce-i drept, de UDMR, nu a emis nici un protest în apărarea propriului ziarist, angajat al RRA, ale cărui drepturi au fost încălcate în timp ce reprezenta România. Astfel de ciudăţenii sunt, din nefericire, dovada că anormalul a ajuns o normalitate, începând de la sfaturile şi informaţiile “avizaţilor” şi până la nivelul de jos, al “activilor”.
Încheiem cu aceleaşi cuvinte pe care le-am mai folosit în trecut într-un caz similar, când predecesorul Dvs, preşedintele Ion Iliescu, a preferat politica “jocului de glezne” şi a diplomaţiei ridicate cam pe la acelaşi nivel, a „genunchiului broaştei”, care însă, în condiţiile celei de azi, pare totuşi o perspectivă a unei “înălţimi ameţitoare”:
„În dorinţa ca acest caz să nu devină un precedent pentru sisteme politice nedemocratice din jurul României, care ar dori să „pedepsească” abuziv libertatea presei, afectând astfel şi alte instituţii media romaneşti, vă solicităm luarea unei poziţii oficiale”.
Cum MAE şi RRA nu au avut timp să le facă publică poziţia ziariştilor „vinovaţi”, o reproducem aici aşa cum a fost ea publicată, cu o solidaritate singulară, de ziarul „Curentul”:
„Ca jurnalişti profesionişti, n-aş miza, în totalitate, pe senzaţionalul episodului Hagi-Curda. Tot ce s-a întâmplat acolo era previzibil; scenariul se putea scrie, aproape la fel, în multe ţări est-europene cu deficit de democraţie. Acolo, unde un cunoscut ziarist ucrainean de opoziţie, Gheorghi Gongadze, a fost asasinat, în anul 2000, de serviciile speciale cu ordin de la conducere, de ce ne-am aştepta că alt ziarist să însemne mai mult decât încă un individ periculos? În definitiv, aici se află răspunsul la întrebarea: «De ce ne-au refuzat ucrainenii intrarea în statul lor vecin şi prieten?». Am publicat, în urmă cu doi ani, o serie de reportaje documentate în Basarabia de Sud. Şcoala, limba română, biserica, conştiinţa de neam – toate aceste valori aflate în pericolul de a se destrăma şi asupra cărora ne aplecăm de mai multă vreme prin natura meseriei noastre. N-am trucat şi n-am exagerat nimic. În general, s-a scris puţin despre Basarabia de Sud, şi acele reportaje au marcat, poate, deschiderea unei noi ofensive pentru adevăr. Dar, cum ştiţi, în anumite situaţii, adevărul doare mai mult ca o rană de glonţ. Revedeţi aceste articole, pentru a înţelege mai bine, la adresa http://www.romanii-de-langa-noi.blogspot.com. Istoria noastră nu e nouă. Sute şi mii de alţi jurnalişti au suferit pentru că au spus adevărul. Unii au plătit cu viaţa, ca Gheorghi Gongadze. În ciuda acestor tragice întâmplări, jurnaliştii n-au încetat să caute adevărul pentru a-l spune oamenilor, având speranţa că ar putea schimba lumea în care trăim. E ceea ce am făcut şi noi. Credem că nu am greşit”, ne-au declarat colegii noştri Valentin Ţigău şi Simona Lazăr.
Domnule Preşedinte, arătaţi-le şi arătaţi-ne că nu am greşit!
