Marijuana, „grass” sau „pot”, cum o alintă consumatorii de canabis din USA, este the drug of choice pentru mulţi americani şi este foarte aproape de legalizare în unele state din USA, printre care şi California, stat unde eu sălăşluiesc de mai bine de 15 ani. Anul trecut, la referendumul organizat în California privind legalizarea marijuanei, proiectul de lege a fost la doar câteva procente de a primi un aviz favorabil. Cei care sunt prinşi acum cu marijuana asupra lor, nu mai sunt trimişi la închisoare, fapta nemaifiind de natură penală.
Deja, aici, marijuana este legală pentru cei care folosesc această iarbă în scopuri medicinale, în multe cazuri marijuana fiind se zice… benefică pentru unii în suferinţă, definită ca un adevărat panaceu pentru unele boli. Bineînţeles, că consumul în cantităţi industriale dăunează grav sănătăţii!
My first date cu planta canabis, a fost în decembrie 1995, când lucram pe un vas de croazieră în Marea Caraibilor, în căutarea El Dorado-ului american, împreună cu alţi prieteni din Braşov. Acolo am cunoscut un compadre al celebrului mafiot Pablo Escobar, pe numele său… ironic nu, tot Pablo!
Pablo lucra şi el pe vas cu noi şi era un columbian simpatic şi jovial, mereu zâmbitor şi pus pe şotii şi ghiduşii. Într-o zi când ne întorceam dintr-o croazieră de 3 zile din Bahamas şi ne îndreptăm spre portul mamă, Miami, Pablo ne cheamă la el în cabină pe mine şi pe încă un prieten ca să ne facă o surpriză, cică. În cabină Pablo scoate din valiză o pungă mică care avea în ea celebra marijuana şi câteva foiţe de ţigară. Tacticos, amigo Pablo, scoate planta fărâmiţata şi o asamblează meticulos cu foiţa dându-i o formă ţigară naşpa, ascuţită la capete… pe care o aprinde şi imediat trage adânc în piept un fum. Îşi ţine respiraţia timp de vreo 5 secunde, după care expiră puternic fumul ţinut în piept cu atâta grijă. Faţa i se luminează deodată şi îmi întinde mie ţigara naşparlie, nu înainte de a-mi prezenta instrucţiunile de folosire corectă a marijaunei: „You have to inhale and hold your breath for five seconds before you exale” îmi zice Pablo. Adică trebuie să tragi fumul în piept şi să îţi ţii respiraţia pentru cinci secunde! Eu ca să fac pe eroul zic: „Ok. Let me give it a shot! (Bine! Lasă-mă să încerc!), spun eu bravând, hotărât să experimentez first hand ce înseamnă iarba diavolului. Trag adânc în piept, îmi ţin respiraţia pentru cinci secunde (ca la carte! sic!) şi expir puternic în timp ce mă înec şi încep să tuşesc necontrolat. Pablo începe să râdă şi îmi ia ţigara pe care apoi i-o pasează lui Alex.
Alex, la rândul lui un novice în ale marijuanei, ca şi mine de altfel, urmează acelaşi ritual şi sfârşeşte cu o tuse aproape identică cu a mea. „It is ok! You need a few hits till you get the hang of it” (OK! Trebuie doar câteva încercări ca să te obişnuieşti…”, ne asigură Pablo pe un ton profesoral de abil cunoscător al fenomenului „pot”, dar în acelaşi timp dându-ne siguranţă şi încrederea de care aveam nevoie în prima noastră tentativa de fumători de „pot”.
Continuăm să pasăm ţigara de la unul la altul şi într-adevăr începem să ne obişnuim cu ritualul iar accesele de tuse încep să dispară. După câteva hits-uri (fumuri) suntem „gâdilaţi” de nişte side effects, adică începem să să râdem unii de alţii atât de tare şi de ilar, încât ne durea burta şi ne rugăm unul de altul să nu mai râdem. Cred că această manifestare spontană şi necontrolată, a durat vreo treizeci de minute până când ne-am liniştit.
Am ieşit din cabina lui Pablo şi m-am îndreptat agale spre cabina mea, unde m-a apucat o stare de toropeală, vecină cu reveria… care m-a trimis direct în lumea lui Moş Ene! Se dusese de râpă planul meu de a debarca la Miami City, unde pentru vreo opt ore aş fi fost „free” să bântui de-a lungul şi de-a latul exoticei metropole.
Pentru mine a fost însă o experienţă unică, interesantă şi amuzantă pe care însă nu am mai repetat-o niciodată… deoarece nu vedeam nimic grozav în a fuma marijuana! Poate pentru unii este un sport şi fumează marijuana la breakfast, lunch sau dinner. Pot să vă mai spun că peste un an m-am lăsat şi de fumat ţigări normale, datorită faptului că că pentru mine începuse un nou capitol al odiseei mele în America: înrolarea în US Army, unde era un „smoke free enviroment”, adică fumatul fiind absolut interzis în interiorul bazei militare.
Pablo ne introdusese într-un univers nou şi la propriu şi la figurat. „Pot” devenise însă doar un cuvânt în vocabularul nostru, nu o realitate. O amintire cu tuse, creier iritat, râsete aiurea, frică de urmări, şi desigur banii arşi…
