ADEVĂRUL ISTORIC PROCESUL MAREŞALULUI ION ANTONESCU

În anul 1946 a început procesul Mareşalului Ion Antonescu.

Lui i-au fost aduse nenumărate acuze, dar la toate acestea el a răspuns cu cinste şi onestitate. Procesul însă a fost o înscenare de la primul şi până la ultimul cap de acuzare şi s-a făcut sub presiuni politice ale sovieticilor. De aceea acel proces nu a fost nici drept şi nici imparţial şi de aceea el trebuie rejudecat.
Din stenogramele existente, restudiate, se poate observa şi de către nespecialişti, că se dorea eliminarea lui cu orice preţ şi nicidecum restabilirea adevărului care a fost sau un proces just.

Câteva aspecte din acele stenograme, arată clar că acest onest militar de carieră a acţionat corect şi în spiritual legilor militare, valabile în timp de război atunci şi că a urmărit mereu interesul României şi demnitatea românilor, stabilind ordinea în ţară şi păstrând disciplina în armată şi pe front.

A fost acuzat de exemplu că a persecutat ţiganii, femeile şi pe cei care făceau parte din anumite secte:

,,Acuzatorul: Va să zică, acuzatul a spus că necesităţi stategice şi naţionale au determinat deportările din zona frontului. Dar ce necesităţi strategice şi naţionale l-au determinat să deporteze 90.000 de ţigani, pe inochentişti şi pe membri celorlalte secte religioase, cum şi luptători antifascişti de pe teritoriul ţării şi nu din zona frontului?

Mareşalul I. Antonescu: Sunt trei probleme aici: problema ţiganilor, problema sectelor şi problema luptătorilor antifascişti.

În ce priveşte problema sectelor, mulţi români, din nenorocire, treceau la orice secte, ca să scape de război. Baza spirituală a acestor secte consta tocmai în faptul că membrii lor nu aveau voie să pună mâna pe armă, deci să lupte. Când aceştia erau înrolaţi în armată refuzau să ia arma. Atunci am făcut o lege prin care am instituit pedeapsa cu moartea. Nu am aplicat-o, dar am reuşit să desfiinţez aceste secte, dar pe recalcitranţi i-am deplasat, fiindcă dacă lăsam chestiunea aşa , răul s-ar fi întins vertiginos. Toţi ar fi căutat să treacă la secte, ca să scape de armată. Trebuia să iau măsuri drastice, dar nu am executat pe nimeni.

Problema ţiganilor era următoarea: din cauza camuflajului din Bucureşti şi din celelalte oraşe, se întâmplau furturi şi omoruri. Opinia publică mi-a cerut să o apăr, fiindcă ţiganii intrau noaptea în case şi jefuiau. După multe investigaţii, s-a constatat că erau ţigani înarmaţi cu arme de război. Toţi aceşti ţigani au fost deplasaţi. Cum domnul Alexianu avea nevoie de braţe de muncă în Transnistria, am făcut-o. Este hotărârea mea.

În ceea ce –i priveşte pe antifascişti, nu am trimis pe nimeni, niciunul.

Acuzatorul: Totuşi, a trimis pe antifascişti la Tg. Jiu şi în alta închisori.

Mareşalul: Erau câteva sute de comunişti. Am spus: sunt comunişti, să-i trimitem acolo! Tot pentru siguranţă!

Acuzatorul: Domnule preşedinte, printre aceşti ţigani, ştim că erau trimişi de către autorităţile în subordine şi români ceva mai închişi la faţă. Şi erau trimise şi nevestele celor care luptau pe front, în armata dumnealui, în războiul de agresiune.

Mareşalul: Ţiganii îşi luau nevestele, domnule preşedinte. Ei nu se separă de neveste. „

Ne putem uşor da seama cam cu ce situaţii se confrunta Mareşalul pe front, că ţiganii şi au fost şi sunt şi în ziua de azi nomazi de felul lor. Probabil că nevestele mergeau pe front după bărbaţii lor, cu copii după ele. În cazul acesta era o grijă în plus pentru comandanţii de plutoane şi de apărat şi de hrănit. Singura soluţie era adunarea lor şi trimiterea în tabere sigure, ca să nu mai încurce frontul.

Pe urmă şi în ziua de azi vedem că dispar arme din depozitele militare şi probabil că şi atunci existau astfel de evenimente. Dacă armele ajungeau în mâna unor bande organizate, cam ca şi cele interlope din ziua de azi, desigur că apăreau acele jafuri în oraşe. Orice conducător într-o urbe are datoria de a păstra ordinea publică, deci şi Mareşalul a dat ordine exact în acest sens. A condamna pe Mareşal că a restabilit ordinea în capitală şi în alte oraşe, înseamnă a aproba jaful şi crima, ceea ce legile statului nici de atunci şi nici de acum nu permit. Deci această acuzaţie este imorală, nulă şi neavenită.

Iar în ceea ce priveşte trecerea la alte secte pentru a scăpa de armată, şi mai ales dacă devenise un sport naţional, Mareşalul a avut dreptate. Ce ar face un Comandant din ziua de azi dacă s-ar decreta mobilizarea generală şi s-ar pomeni cu o masă mare de soldaţi ar refuza să lupte să-şi apere ţara? Nu ar lua măsuri la fel de severe pentru a combate ceea ce se numeşte pe româneşte laşitate, fugă de răspunderea de a-şi face datoria sfântă faţă de ţară?

Deci şi această acuzaţie este nefondată şi nulă, deoarece un conducător militar care a procedat restabilind ordinea în armată şi care a aplicat nişte prevederi legale nu poate fi condamnat.

În problema comuniştilor se arată clar că nu a executat pe nimeni, dar că într-adevăr i-a trimis la închisoare. Această hotărâre Mareşalul o justifică prin faptul că mulţi dintre aceşti comunişti lucrau ca agenţi URSS şi că ei comiteau acte de sabotaj. Mareşalul în acest caz nu putea proceda altfel, deoarece pe vremea aceea 1940-1944 Statul Român era capitalist, iar el din funcţia în care se afla apăra Statul şi monarhia. Deci nici această acuzaţie nu prea stă peabine în picioare. Noi acum condamnăm foarte tare comunismul, dar în urmă cu ceva ani condamnam foarte tare capitalismul. După cum se vede este chestie de sistem şi depinde de unde priveşti problema. Şi dacă noi în ziua de azi trecem prin această dilemă: comunism sau capitalism, de ce nu suntem mai îngăduitori când îl judecăm pe Mareşal?

Bibliografie:

Procesul lui Ion Antonescu, documente, vol I-III, editie ingrijita de prof. Marcel Ciuca( ANIC).

Florin Constantiniu – O istorie sincera a poporului roman, Ed. Univers enciclopedic, Bucuresti, 2002.

Antonescu mareşalul României şi războaiele de reîntregire – de Iosif Constantin Drăgan

Mareşalul şi evreii

Până în anul 1989 istoria României a fost predată în şcoli şi facultăţi, ocolindu-se cu grijă anumite aspecte şi evenimente, mai ales acelea care ar fi adus atingere imaginii sovieticilor salvatori sau cele legate de Transilvania. Dacă aceste vremuri sunt libere, noi avem dreptul să cercetăm acele adevăruri care cândva erau ocolite sau prezentate deformat sau chiar trecute sub tăcere ostentativ. Dacă a existat în România un proces oficial al comunismului, credem că este necesar şi un PROCES AL RESTABILIRII ADEVĂRULUI ISTORIC. Acesta este motivul pentru care în această serie de mai multe articole s-au abordat anumite aspecte din istorie, care este bine să fie cunoscute corect de către opinia publică.

Aceasta este campania ADEVĂRULUI ISTORIC.

De ce acest demers? Nu pentru a readuce trecutul în prezent cu toate traumele lui, ci pentru a trage învăţămintele necesare, a nu se mai repeta în prezent erorile trecutului şi pentru a separa cea ce este adevărat de ceea ce este deformat sau prezentat într-o lumină falsă. Nu putem purta azi în spinare poveri care nu ne aparţin!

Mergând pe firul procesului care i s-a înscenat Mareşalului I. Antonescu, de către comunişti, sub privegherea senină a regelui Mihai, vedem în mai multe locuri ale stenogramelor, că Mareşalului i s-au adus acuzaţii, cum că i-a persecutat pe evrei.

Ca să judecăm cu dreptate, nu trebuie uitat în primul rând că atunci România se afla în stare de război şi nu de pace şi că se aplicau legi în consecinţă. Pe urmă, noi de ani de zile am auzit şi auzim din partea evreilor plângerile lor, dar prea puţin am auzit cum se comportau ei, dacă erau cinstiţi sau nu, cam cu ce se ocupau ei prin România, de ce era supărată lumea pe ei şi cel mai important lucru de ce s-au luat măsuri punitive împotriva lor pe teritoriul României şi întreaga Europă, de către cine, cu ce motiv şi de ce anume erau vinovaţi.

Orice instanţă cinstită trebuie să asculte ambele părţi şi nu numai una, şi nu trebuie să aibă hotărâri gata fabricate pe care să le tot repete la infinit, prin cărţi, articole şi manuale.

Primul căruia trebuie să-i ascultăm părerile este chiar Mareşalul şi apoi alţi martori ai vremii de atunci implicaţi direct în evenimente. Iată ce spun stenogramele în acest sens:

Nu au existat exterminări

,,Preşedintele: Când aţi fost încunoştinţat prima oară de intenţia Germaniei de a ataca Uniunea Sovietică?

Mareşalul: În mai 1941. M-a chemat Hitler şi mi-a spus, după expunerea situaţiei politice şi militare: ,,Am hotărât să atac Uniunea Sovietică!”

Preşedintele: În această epocă aţi început pregătirea războiului? Când aţi început pregătirea, aţi luat măsuri de exterminare împotriva unor persoane, care ştiaţi că se opun agresiunii împotriva Uniunii Sovietice?

Mareşalul: În viaţa mea nu am luat niciodată vreo măsură de exterminare împotriva unei persoane. În casa mea nu s-a tăiat măcar un pui de găină.

Preşedintele: Dar represiuni sângeroase s-au făcut?

Mareşalul: da.”

Aici se impune observaţia pe care Mareşalul a pus mereu accentul în explicaţiile sale, că în conformitate cu legile militare de război, represaliile erau pedepse pentru agresiuni deliberate ale civililor asupra armatei, iar exterminarea sau masacrele erau acţiuni militare împotriva unor civili total nevinovaţi, pe care armata română nu le-a făcut. Tot o precizare o face Mareşalul şi în acest pasaj şi în cele următoare referitor la deportările care s-au ordonat, dar numai din considerente militare, de siguranţă şi ordine publică.

,,Preşedintele: Dumneavoastră aţi ordonat deportări şi masacre de populaţie. În ce împrejurări?

Mareşalul: Nu am ordonat masacre. Este un principiu militar ca, în apropierea frontului populaţia să fie deplasată. Dacă v-aţi fi dus, din septembrie 1940 până în iunie 1941, de-a lungul frontierelor aţi fi văzut… Este o chestiune de siguranţă militară a operaţiilor.”

Masacrele de la Odessa nu au existat,

ci s-au aplicat strict legi de război

,,Preşedintele: Ce ne puteţi spune despre masacrele de la Odessa?

Mareşalul: În luna octombrie 1941, a sărit în aer comandamentul român din Odesa şi mi s-a cerut să aprob represalii. Am aprobat şi am indicat şi cifrele. Legile respective se făceau în toate statele în timpul acela. Nu s-au aplicat toate. Nu s-a executat nici un evreu, nu s-a executat nici un tânăr. Ordin de represalii am dat, dar nu ordin de masacre!”

Referitor la cele ce s-au întâmplat când Armata română a intrat în Odesa şi în timpul luptelor de acolo, în alt pasaj al derulării procesului se spune:

,, Acuzatorul: Acuzatul ne declară că nu a ştiut amănunte despre masacrele de la Odesa, din 1941, până în vara lui 1944. După o stenogramă de la Consiliul de miniştrii, pe care o vom aduce în original, din iarna lui 1941, l-aţi întrebat pe Alexianu: ,,Represiunea de la Odessa a fost destul de severă?” La care acesta a răspuns: ,,A fost domnule general.” Şi aţi continuat discuţia mai departe.

Mareşalul: Toată populaţia Odessei (300. 000 de oameni) a luptat înarmată, după ordinele  date de conducerea superioară a Uniunii Sovietice, a luptat contra legilor internaţionale. Din această cauză, luptele au durat două luni. În catacombele de la Odesa erau sute de partizani.

Acuzatorul Stoican: dacă Alexiu a răspuns că au fost spânzuraţi şi împuşcaţi evrei şi partizani, pe străzile Odesei, în octombrie 1941?

Mareşalul: Nu se leagă de masacrele de la Odesa şi de continuarea acţiunii partizanilor din catacombe. Confundaţi.

Pogromul de la Iaşi

În altă zi de interogatorii din timpul procesului, iată ce se află în legătură cu pogromul de la Iaşi:

,,Acuzatorul: Vă rog să întrebaţi pe acuzat, dacă în seara zilei de 29 iunie 1941, adică în seara zilei când au avut loc masacrele de la Iaşi, a avut o convorbire cu colonelul Lupu, comandantul garnizoanei.

Mareşalul: Este uşor de imaginat că nu pot ţine minte. Când s-au întâmplat masacrele de la Iaşi, eram pe front, în sudul Moldovei. Apoi am plecat la Iaşi. Nu pot să vă spun dacă am avut o convorbire cu colonelul Lupu.

Acuzatorul: A dat guvernul prezidat de acuzatul Ion Antonescu un comunicat în ziua de 2 iulie 1941?

Preşedintele: Înainte de a răspunde la această întrebare, vreau să ştiu, în legătură cu Iaşii. Ştiţi de un ordin dat de generalul Şteflea, puţin înainte de a se petrece pogromul de la Iaşi, în care se vorbea de strângerea evreilor, pentru măsuri speciale ce se vor da la momentul oportun?

Mareşalul: Germanii au cerut ca toţi evreii din Moldova să fie puşi în ghetouri. S-a cerut să fie daţi germanilor. Chiar în august 1944, ei spuneau că nu pot face operaţiuni cu evreii în spatele nostru.

Preşedintele: Prin generalul Şteflea aţi făcut vreo legătură?

Mareşalul: Nu cunosc.

Acuzatorul public Stoican: După acest masacru, dacă s-a dat un comunicat, prin care s-a spus că au fost omorâţi zece mii, au fost împuşcaţi cinci sute de comunişti, care au tras în armată?

Mareşalul: Am ştiut de 200, care au fost băgaţi într-un vagon, în gara Iaşi, şi asfixiaţi. Pentru aceşti 200 am plecat la Iaşi şi am fost chiar bombardat în gara Nicolina, unde am vorbit cu un general german. Am pus să se facă o anchetă să văd cine a făcut-o. Gestapoul? Nu am aflat decât un singur legionar, pe care l-am dat în judecată, dar a fost achitat. L-am dat a doua oară în judecată şi m-am interesat ce s-a făcut cu el. mi s-a spus că a fost trimis pe front, unde a murit.

Acuzatorul Stoican: Nu a murit. Este arestat la tribunalul Poporului. Domnule preşedinte, întrebaţi dacă generalul Loveanu a făcut o anchetă la Iaşi, din care a rezultat că nu s-a tras nici un glonţ de către evrei, nici în armata germană, nici în armata română.

Mareşalul: Nu cunosc problema.

Preşedintele: Spuneţi că aţi protestat pe lângă Comandamentul german pentru masacrele de la Iaşi. Cum se explică faptul că ele au fost făcute fără să fi fost o provocare.

Mareşalul: Nu ştiu, nu pot să ştiu. Mi s-a spus că s-a tras s-au omorât soldaţi nemţi. Eu nu am intrat în amănunte.”

După cum se vede cifrele vehiculate prin ziarele vremii prin anumiţi reporteri şi printre evreii care cereau condamnarea Mareşalului, nu toate erau şi adevărate, cifrele reale fiind cu totul altele.

Hitler însuşi recunoaşte că Mareşalul trata pe evrei cu clemenţă

Un alt argument, prin care se poate trage concluzia clară că în România în mod deliberat nu au fost masacraţi evrei şi în nici un caz printr-un ordin al Mareşalului, deci cu ştiinţa şi prin implicarea Statului Român, reiese din mărturiile germanilor consemnate oficial.

La data de 1 august 1944 a avut loc o vizită a Mareşalului I. Antonescu la Hitler, întâlnire care s-a derulat la Rastenburg. Această întâlnire a fost pregătită cu atenţie din punct de vedere informativ de ambele părţi. De la această întâlnire fiecare dintre cei doi aşteptau anumite informaţii clare şi neechivoce, pe baza cărora fiecare apoi urma să-şi decizii majore în ceea ce privea soarta războiului şi a alianţei dintre cele două ţări. De aceea această ultimă întrevedere la vârf, în disperare de cauză, s-a derulat cu toate cărţile pe masă, fiecare abordând chestiunile care îl dureau cel mai tare. În peste cinci ore de deliberări între Mareşal şi Hitler şi în paralel între omologii diferitelor servicii şi miniştrii aferenţi, s-au discutat toate aspectele războiului: politice, diplomatice, economice, sociale şi mai ales militare. De aceea aceste convorbiri şi cele ce s-au consemnat în stenograme sunt foarte importante:

,,Mai înainte de capitolul întrevederii din august 1944 de la Rasterburg, este necesar să redăm următoarele pasagii din nota lui Schmidt referitoare la problemele de ansamblul politice şi militare din Europa. Referindu-se la evrei ne spune:

,,Conducerea poporului german a distrus fără milă pe duşmanii interni ai poporului. În Germania nu mai există evrei, complicii şi autorii morali ai revoluţiei. Dacă cineva este de părere că evreii trataţi cu clemenţă ar interveni, în cazul unei înfrângeri, în favoarea naţiunii care i-a primit cu ospitalitate, aceasta ar fi o greşeală totală, după cum au dovedit-o evenimentele de după primul război mondial, cu bolşevizarea Ungariei şi a Bavariei”.

Ne aflăm în faţa unui pasaj asupra căruia nici nu ar mai fi necesar de atras atenţia, pentru că, prin el, Hitler vizase din plin pe mareşal cu politica lui de protejare a evreilor români. El tratase pe evrei cu clemenţă, ca şi pe toţi duşmanii săi de altfel. Numai că Hitler, vizând pe Mareşal, greşise grozav afirmând că aceasta o făcuse din calcul. El o făcuse, după cum s-a arătat, din concepţia sa umanistă şi adânc creştină. Îi era indiferent cum se vor purta evreii faţă de el. El ştia cum trebuie să se poarte un şef de stat faţă de supuşii săi atâta vreme cât nu intrau în conflict cu legea: cu omenie. Această omenie a dovedit-o fără tăgadă pe tot timpul conducerii sale.”

Mareşalul n-a ordonat niciodată masacre

Tot din stenogramele procesului se reliefează din nou că Mareşalul I. Antonescu era profund creştin, că niciodată nu a ordonat masacre, având relaţii chiar bune cu evreii:

,,Preşedintele : Care era sursa de venituri a Consiliului de Patronaj?

Mareşalul: Mai întâi contribuţia publică. Erau apoi donaţiile şi am apelat şi în Transnistria să fie ajutat Patronajul. Pe urmă erau donaţiile benevole foarte numeroase. Am auzit de la domnul Alexianu, că s-ar fi primit chiar un miliard de lei.

Preşedintele: Acest miliard l-a trimis centrala evreilor.

Mareşalul: Pot afirma că sumele ce se trimiteau pentru binefaceri, erau imediat vărsate şi înregistrate în registrele Consiliului de Patronaj.”

Se naşte aici întrebarea firească, că dacă Mareşalul i-ar fi exterminat pe evrei, de ce ar mai fi fost ei atât de generoşi cu donaţiile de binefacere la Patronaj?

Rabinul şef al evreilor Şafran, avea intrare liberă la Mareşal pentru orice plângere şi abuz

Un alt argument care dovedeşte clar că Mareşalul s-a comportat bine cu evreii este mărturia colonelului G. Magherescu, care în amintirile acelei perioade iată ce povesteşte interlocutorului său Iosif Constantin Drăgan:

G Magherescu:

,,Într-una din ultimele seri petrecute de Mareşal pe front, în cercul intimilor săi, redus la cinci-şase persoane, a povestit – poveste de altfel ştiută de noi, următoarele:

,,E curios cum lumea mă crede antisemit. Asta mă face să râd, când mă gândesc că era să mă căsătoresc nu cu o evreică, ci cu două, şi că am fost logodit pe rând cu fiecare. Eram în garnizoana de la Tecuci, sublocotenent tânăr. Am cunoscut o familie de evrei din Galaţi, cu două fete frumoase…Ele au plecat din ţară şi n-am mai ştiut de urma lor.

………

Luând temei acest episod biografic, am putea deduce starea de spirit  a Mareşalului, sub care a privit problema evreiască din România. Rămânând pe aceiaşi linie cu bătrânul Petre Carp, care socotea populaţia evreiască ca un factor economic important, el a înţeles ca în guvernarea lui să lase evreii liberi, în cadrul ordinii şi legislaţiei existente. Prin ocuparea Poloniei de către ruşi şi nemţi, în 1939, mulţi evrei polonezi s-au refugiat în România, scăpând de fioroasele lagăre de la Auschwitz, Buchenwald, etc.

…………

După rebeliune (legionară) un climat de linişte şi ordine a cuprins populaţia evreiască, scutită ulterior de război şi pusă în cel mai rău caz la munci de folos obştesc, la curăţarea zăpezii, la săparea tranşeelor etc. Evreii erau lăsaţi în pace să-şi ducă existenţa, cu excepţia tinerilor mobilizaţi pe loc, care nu aveau voie să părăsească localităţile decât cu aprobare specială… Orice act abuziv al autorităţilor era adus la cunoştinţa Mareşalului de însuşi şeful comunităţii evreieşti, rabinul Şafran, mi se pare, care era deseori văzut în anticamera Mareşalului în audienţă.”

Cifrele victimelor evreieşti au fost măsluite.

Nici evreii nu au fost uşă de biserică!

C. I. Drăgan:

,,Şi totuşi în mausoleul de la Ierusalim dedicat evreilor sacrificaţi în timpul războiului, se arată că românii ar fi exterminat sute de mii de evrei. Un război crâncen care a durat pentru noi patru ani de zile, duce la pierderea a circa un milion de soldaţi. Este posibil ca în spatele frontului, chiar şi în lagăre de concentrare, să piară patru sute de mii de oameni fără urme?

G. Magherescu:

Ce să am de spus? Patru sute de mii, dacă socotim toţi morţii evrei din România de la venirea lor aici, în secolul trecut. Nici un evreu n-a fost ucis din ordinul sau cu cunoştinţa Mareşalului.

Dacă insistaţi, să întoarcem medalia pe partea cealaltă, cum s-au comportat evreii faţă de noi.”

Colonelul povesteşte despre ostilitatea populaţiei evreieşti de la Odesa şi de la Iedineţ, care trecuse la maltratarea şi tratarea degradantă a soldaţilor români, punând în pericol operaţiunile militare.

La toate aceste argumente de mai sus se mai poate adăuga faptul că medicul personal al Mareşalului era evreu, iar soţia sa pe jumătate evreică.

Ţinând cont de toate aceste informaţii cum se mai poate susţine că Mareşalul era antisemit? Adică privind documentele cu atenţie se văd de la o poştă exagerările evreilor, care căutau să lase impresia în faţa noilor autorităţi comuniste, că ei că au fost cei mai sacrificaţi şi năpăstuiţi şi astfel puteau obţine facilităţi şi cum ar veni obţineau ,,daune de război” cât mai grase. De aceea exagerările lor au mers atât de departe încât depăşeau numărul total al evreilor care trăiau în România.

Să nu uităm faptul că G. Magherescu a fost un specialist în informaţii şi un om de caracter şi de aceea declaraţiile lui sunt foarte credibile. Pe de altă parte fiind şeful de cabinet al Mareşalului cunoştea în amănunt tot ceea ce se petrecea.

Dacă Hitler îi considera pe evrei cauza bolşevismului în Germania şi ia exterminat, deşi erau cauza bolşevismului şi în România, Mareşalul i-a tratat cu îngăduinţă şi cu omenie. Dar după cum s-a văzut, ei nu au procedat la fel cu el… Ba mai mult, ei au dus şi duc şi în prezent o campanie susţinută de culpabilizare a poporului român pentru un holocaust care nu a existat în România. Dar au existat din păcate în schimb multe date false şi încă mai există…

Pe baza lor a fost considerat Mareşalul criminal de război şi încă mai continuă să fie. Păcat că unui astfel de om de caracter, cinstit şi onest încă îi mai este necinstită memoria.