La marginea gîndirii prin constelaţii plouă
Cu fraze începute în cea mai dulce clipă
Cînd în oglinda zilei se sparg perle de rouă
Şi ceru-i mai albastru ca zborul din aripă
Prin alte superspaţii mă duce astăzi gîndul
Că mai avem speranţa de a ne regăsi
Menirea aia sacră de trestii-n care vîntul
Ne cîntă demnitatea umană de a fi !
TEMPLUL DE ZAPADA
dimanche 10 juillet 2011 France
Ard lumînări în templul de zăpadă
Şi ceara rece se topeste-n valuri
În ceasul zilei nuferi or să cadă
Din mările tivite-n veci de maluri
Corăbiile s-au uscat la soare
Şi Carul mare stă cu oiştea-n sus
Se risipesc pe cîmpuri căprioare
Iar umbra unui munte în ceruri s-a ascuns
Driadele superbe cu coapse şlefuite
De vîntul dimineţii, cînd ele-ades răpuse,
După atîtea dansuri perverse şi proscrise –
Dar s-au simţit eterne, suave şi iubite
ISTORIILE LUMII
vendredi 15 juillet 2011
istoriile lumii s-au înnecat în sînge
şi cerul plin de îngeri de mila noastra plînge;
tirani aduşi de vînturi, ce s-au crezut pereni,
ne-au insuflat dorinţa de-a fi cîndva eterni
dar ne mai curge sînge prin trupul nostru pur –
se duc războaie false, dar n-avem alt contur
în geografia lumii se taie-n carne vie,
prin lumi nelocuite se caută comori,
tu du-te fără ginduri, destinu-ţi e să mori
soldat viteaz de care noi vom uita in zori –
ce vorbă minunată e patria de care
luptînd pe alte ţărmuri tu uiţi în continuare
şi crezi că dacă bieţii de insurgenţi străini
mor fără remuşcare au şi ei nişte vini –
dar falsă e dorinţa de-a deveni erou
cînd ţi-au plătit conştiinţa de parcă ai fi zeu!
2
Cînd Hanibal şi Cezar s-au strecurat prin visuri,
Cărînd cu ei iluzii de preamăriri turbate,
au ingonrat, se vede, că noi avem abisuri,
prin care trece-aievea doar cine vrea sau poate!
dar unde te duci, frate, tu nu te vezi firav –
în setea ta de sînge există şi reversul
ce îţi va da ideea că poate eşti bolav
şi-n gindul tău de mire va înflori doar versul-
că-n tine zace fiara, dar tu eşti doar obtuzul,
în timp ce omenira va lua autobuzul!
3
Gîndul că astăzi plouă şi mîine va fi ger
În mine disperarea va înflori şi sper
Că nu-ţi vei da silinţa, suavă domnişoară,
De-a-mi spune că ţi-e rece la mine-n primavară!
Atunci, păşeşte dîrză, pîrleagul te aşteaptă
El este cîteodată simbol pervers de poartă
Dar asta nu înseamnă că vei fi pîngarită –
Iluzia aceasta este doar o ispită
Ci, vin-o, cade noaptea şi eu încremenesc
Iubirea noastră are imbold pur îngeresc
Să te despic în două e visul meu cel pur
Şi-o sărutare dulce aievea vreau să-ţi fur!
4.
lighioane parfumate cu eternitate
mă-ntorc la starea noastră de îngeri decavaţi –
azi omenirea-şi are însemnele gravate
pe efigii de îngeri şi vaşnici sicofanţi
dar care-i adevărul ce ne va da speranţa
că viaţa este fructul unui impuls major,
cînd geme naţiunea şi rîde manutanţa,
la noi în bătătură, cînd joacă repejor!
