Câţi dintre noi care folosesc computerul în ziua de astăzi nu sunt deja pe Facebook de ceva timp? Aproape toţi am intrat în această “fantastic” formă de comunicare şi cum spunea un autor dintr-un număr recent al Gândacului de Colorado, pentru o mare majoritate, FB a devenit dependenţă. Inclusiv subsemnata. Spune-mi câţi prieteni ai pe FB să îţi zic cine eşti. 0-50 prieteni, persoana retrasă, închisă, necomunicativă. 50-100, relativ sociabil. 100-150 prietenos! Între 150 – 200 chiar foarte prietenos. Peste 200…vânător de contacte şi nu neaparat super prietenos?! Ceva de genul…adaug pe oricine, doar sa am cât mai multe persoane în lista de prieteni. Asta e opinia mea, nu am realizat vreun studiu pentru aceste remarci. Aş mai putea face o împărţire nelegată de numărul de prieteni, ci de activităţile întreţinute pe FB. Eu sunt în categoria celor care chiar se exprima prin statusuri noi în fiecare zi, inclusiv poze şi uneori chiar chestii extreme de plictisitoare, dar pe care le scriu oricum…Pur şi simplu pentru că e spaţiul meu şi pot să scriu ce vreau acolo. Comentez postările altora şi nu mi-e frică să mă exprim. Altă categorie sunt cei care posteaza chestii gen Farmville şi X a raspuns la o întrebare despre tine, dă Click aici să vezi ce a zis. Aceştia pot fi o categorie extrem de activă dar de fapt nu se exprimă mai deloc. Şi hai să zicem că ar mai exista o a treia categorie, pe care aş denumi-o categoria “spion”. Aceştia nu işi posteaza gânduri, poze, nu comentează absolut deloc postarile nimănui dar au pagină Facebook dar în principiu ştiu tot ce se întâmplă cu persoanele de care se interesează din umbră.
În ceea ce priveşte pe cine accepţi pe Facebook….ar fi alte şi alte categorii: familie şi aici sunt multe de spus, colegi de servici, foşti iubiţi sau iubite, prieteni de la liceu, facultate, şi în cazul meu mulţi foşti elevi. Ce faci când un vechi amic sau amică, cu care nu ai mai vorbit de vreo 20 ani te găseşte întâmplător pe FB şi vrea să reiei legătura cu el sau ea? Dai întotdeauna accept? Discutabil! Dacă persoana respectivă ar fi putut să te contacteze fără nici o problemă în toţi aceşti ani de neexistenţă a Facebook-ului şi nu a făcut-o, de ce să te trezesti dintr-o dată cu un străin, chiar dacă pe timpuri ţi-o fi fost amic, în FB, un străin care va avea deodată acces la ceea ce spui sau simţi tu zilnic. Hmmm…greu de ales. Sau dacă cineva care doar te-a cunoscut ieri sau azi te caută imediat pe FB şi vrea sa te adauge în lista lui de prieteni? Din nou, le dai acceptul imediat şi cu asta uşa deschisă către sufletul tau?
La un moment dat am crezut ca am găsit soluţia potrivită: mi-am facut două conturi de Facebook. Unul cu prietenii vechi, apropiaţi cu care comunic în engleză exculsiv. Şi un al doilea profil, să zicem mai “impersonal” în care comunic în română, pentru că 100% contactele din acel FB sunt în Romania şi nu cred că ar avea sens să comunic în engleza cu ei. Uneori mă deranjează idea că am două conturi FB şi aş vrea sa le combin cumva dar nu cred că ar fi o idee stralucită. În ultimul timp însă simt că ar trebui sa fac chiar opusul de fapt şi să fac puţină curăţenie în lista mea de prieteni şi sa menţin doar acele contacte cu care ma simt comfortabilă şi să mai elimin din acele contacte care fie că din “obligaţie” (ex. matuşa de a şaptea şpiţă sau verişoara soţului, pe care poate nici nu le-am cunoscut vreodată) sau din “politeţe” au nimerit în lista mea de prieteni . Complicată chestie, Facebook-ul ăsta! Oare până la urmă chiar avem nevoie de el sau poate că mai câştigaţi sunt cei (acei fff puţini) fără cont de Facebook?
