Spre sfarsitul sec.XIX, nu doar carausii, negustorii si haiducii strabateau valea Prahovei spre tinuturile Brasovului ci si multi boieri cu familiile lor, asa cum ne descrie Nestor Urechia in a sa carte “Drumul Brasovului”: “pe vremea verei, alte chervane transportau la baile din Transilvania: Elo-patak, Zaizon, Tusnad, Borsek, o mare multime de oraseni, cari mergeau acolo impreuna cu intreaga lor casa, spre a-si restabili sanatatea, sau mai bine sa petreaca. ” Multi dintre acesti calatori, innoptau si la dus si la intors, in chiliile Manastirii Sinaia, unde erau gazduiti si ospatati. In special vara, Manastirea ajunge in scurt timp sa fie solicitata peste masura, iar activitatea monahala sa fie stanjenita. Iata de ce, pentru ajutorul calatorilor, prin 1790, Manastirea isi propune sa faca doua hanuri, unul din jos si altul din sus de ea.
Hanul din jos, tinut in arenda de Ianculescu se numea HANUL LUI IANCU si se afla pe Valea Iancului (care si-a luat numele de la acest han), peste drum de actualul hotel Paltinis, pe locul fostei cladiri a Bancii Albina. Hanul a durat pana in 1870 cand nu-si mai avea rostul iar hangiul cu familia lui s-au muta pe malul Cumpatului unde aveau casa si terenuri cu faneata.
HANUL DE LA SETU este tot un han manastiresc infiintat prin 1800 la iesirea din urcusul de la Oratii, in actuala zona Izvorul Rece, cam pe locul statiei electrice. In anul 1820 hanul e dat in arenda lui Gheorghe Seranga si dupa plecare lui intra in administrarea Eforiei. In 1875 este preluat de Nica Nistorescu, apicultor iscusit si renumit crescator de animale. De aici isi lua toamna printul Dimitrie Ghica putinica cu miere, putinele cu lapte acru si burdufii de branza tocmite inca de cu vara si platite cu bani buni. Hanul arde in 1911 si nu se va mai reface.
Prin 1835, Gheorghe Seranga, speriat de stricaciunile pe care le faceau trupele care deseori treceau pe valea Prahovei, paraseste Hanul de la Setu si ridica HANUL DE LA CUMPATU, sau de la Gura Padurei, cum i se spunea pe atunci (dar si azi) locului. Acesta era hanul calugaresc de din sus de Manastire, situat in locul unde paraul Tufa se varsa in Prahova (cam pe locul Cantonului CFR de pe Cumpatu, aproape de izvorul “sipotel”). Hanul a durat pana in 1845 cand a fost luat de apele Prahovei si ale Tufei dupa o furtuna cu ploi mari. Seranga cu familia lui s-au suit pe malul Cumpatului unde si-au facut casa.
Situat pe locul actualului teren de fotbal, se ridica prin 1840, HANUL LUI CIUCU din Zavoi care mai tarziu (prin 1900) este inchiriat unuia Draganescu care ii schimba firma dupa numele sotiei: La Lenuta din Zavoi. Hanul mergea bine, carausi erau destui si ramasese singurul loc unde se mai facea hora si unde se adunau tinerii de prin satele vecine, fetele de serviciu de la vilele boierilor si soldatii de la Vanatori de Munte, liberi si ei duminica dupa-amiaza. Sub acest nume a existat pana in timpul celui de-al doilea Razboi Mondial, acesta fiind ultimul han care a rezistat in Sinaia si pe valea superioara a Prahovei.
Hanul de la Gura Padurii a fost luat de ape si mai apoi, pe acolo a trecut calea ferata. Hanul de la Setu a ars si acolo,a aparut mai tarziu complexul Izvorul Rece.Pe locul Hanului lui Iancu se construieste azi un hotel nou iar pe locul Hanului lui Ciucu se joaca fotbal. Toate aceste hanuri au marcat inceputul turismului intr-o localitate obscura, care avea sa devina mai tarziu Sinaia, o statiune turistica de interes international. Pacat ca le-am uitat!
