Câţi dintre noi şi-au găsit menirea cu adevărat? M-am întrebat de multe ori. Cât de uşor este să îţi găseşti menirea? Pentru câţi dintre noi găsirea menirii este o călătorie care durează toată viaţa? Pot fi considerate meniri orice tipuri de meserii? Poate un contabil spune că şi-a găsit menirea? Sau un vânzător de imprimante? Câţi dintre noi suntem suficient de norocoşi să iubim ceea ce facem, să o facem cu pasiune? Iar cei care avem acest noroc, suntem conştienţi de acest lucru?
Cu cîţiva ani în urmă aşteptând o legatură de zbor în JFK, cu ochii aţintiţi la lumea din jurul meu, m-am oprit la un om de vârstă relativ înaintată care mătura prin aeroport. Viaţa probabil îi dăduse o oportunitate imensă fără a face el vreun efort: acela de a fi născut în USA. Zic asta pentru că părea american get beget şi aceeaşi întrebare mi-a venit în minte: omul acela, născut în ţara tuturor posibilităţilor îşi realizase visul, sau avusese vreun vis de realizat? Câţi dintre noi avem de fapt un vis spre care tindem? Câţi dintre noi doresc să lase ceva în urmă, să atinga vieţile altora în bine, să nu treacă prin viaţă doar ca nişte simpli muritori de rând…deşi nu vad nimic rău în a fi un simplu muritor de rând. Oare de fapt e mai bine să dorim să rămânem simpli muritori de rând!? Cel mai uşor mod de a lăsa ceva în urmă este probabil procreerea dar ce se întâmplă dacă vrem mai mult decât atât?
Din păcate nu toţi suntem chirurgi, profesori, actori, cercetători şi nu toţi contribuim vizibil şi consistent la îmbunătăţirea sau progresul omenirii. Multe meserii par foarte departe de sensul de menire, şi cu toate acestea nu înseamnă că sunt mai puţin valoroase. Oare cei care ajung să trăiască în afara ţării sunt mai mult în căutare de meniri şi de realizari decât cei care nu se aventurează să plece de acasă? Suntem noi, cei care plecăm în necunoscut, mai predispuşi să vrem să realizăm ceva semnificativ, să ne atingem visul? Poate “visul” fi cameleonic….să apară întâi sub formă de a fi inginer ca apoi să îţi doreşti şi să devii şi să iubeşti a fii pilot?
Mi-au trebuit ani de zile să realizez că scrisul este pasiunea mea. Mi-au trebuit alţi ani de zile să pot să recunosc asta. Am spus pasiune şi nu menire pentru că mi-e puţin teamă de cuvântul menire, sună foarte profund. Scrisul nu e o meserie decât dacă excelezi. Mulţi scriitori în devenire sau “în pasiune” fac cu totul altfel de meserii -“nemeniri ” pentru a-şi câştiga existenţa. Visul meu era şi este să public un memoir. Pare în continuare ceva de domeniul fantasticului. M-am gândit să încep cu paşi mici înainte de a visa prea mult. Prin a trimite o mostra de articol unui ziar românesc din diaspora. “Gândacul de Colorado”. Articolul a fost acceptat. Am fost extrem de fericită. Era pentru prima dată când scrisul meu ieşea în public din jurnalele mele măzgălite în miez de noapte. O bucăţică mică din visul meu româno-american se împlinea. Cu fiecare articol publicat speranţa creşte câte puţin şi la fel şi motivaţia. Poate într-o zi…Cred că secretul este să continui să cauţi, să nu te dai bătut, să vrei să contribui cu ceva. Sau pe de alta parte poţi să stai cu mâinile încrucişate pe canapea, să te uiţi la TV în timpul liber şi să te plângi că viaţa nu e uşoară sau ca nu există soluţii pentru ceva mai bun..
Ai un job care nu are nici o legatură cu pasiunea ta sau ceea ce crezi tu că ar fi menirea ta? Încearcă să gaseşti o cale să te apropii de ce îţi face plăcere să faci. Îţi place arheologia dar nu sunt joburi în domeniu? Voluntariază! Nu există oportunităţi nici pentru a voluntaria în domeniu? Fii tu atunci primul şi iniţiază un grup pe tema asta…Cumva, oportunităţile există pentru noi toţi, poate cel mai greu pas este pur şi simplu să începi! Şi mai e ceva, şi mai important. Trebuie să ştii ce vrei, trebuie să identifici ce vrei să faci cu viaţa ta şi care crezi că îţi este misiunea. Pentru unii este uşor, unii află acest lucru din fragedă copilarie, alţii mai târziu. Mai târziu e mai bine decât niciodată.
Ajunşi aici, în ţara tuturor posibilităţilor, sigur că există măcar posibilitatea de a voluntaria în domeniul “viselor tale”. Tot ce râmane e să încerci.
