Tropaeum Traiani, cum i se mai spune monumentului de la Adamclisi, judeţul Constanţa, este unul dintre cele mai importante vestigii antice de pe teritoriul României. Istoricii îl considerau, până de curând, un monument triumfal roman ridicat în cinstea împăratului Traian între anii 106-109 pentru comemorarea victoriei romanilor asupra dacilor în anul 102. Aşa să fie oare? Monumentul a fost reconstituit în anul 1977, după unul dintre modelele ipotetice ale vechiului monument aflat în ruine.
În interior se găsesc părţi din monumentul original. Tot aici se află şi ceea ce a mai rămas din mausoleul roman şi altarul antic, care, laolaltă cu metopele, trofeul şi frizele cu creneluri provenite de la monumentul comemorativ sunt amenajate muzeistic.
Construcţia se află într-o zonă de coline împădurite, în aria podişului Negru Vodă, lângă comuna Adamclisi, la 60 km Sud-Vest de Constanţa, pe drumul naţional Călăraşi-Constanţa. Primele săpături au fost întreprinse aici, începând cu anul 1882, de către Grigore Tocilescu.
Reconstituirea
În varianta în care a fost reconstituit de arheologi, monumentul este format dintr-un soclu cilindric, ce are la bază mai multe rânduri de trepte circulare, iar la partea de sus un acoperiş conic, cu solzi pe rânduri concentrice de piatră, din mijlocul căruia se ridică suprastructura hexagonală.
La partea superioară se află trofeul bifacial, înfăţişând o armură cu patru scuturi cilindrice.
Trofeul propriu-zis este un trunchi îmbrăcat în armură clasică, cu armele de luptă, având la picioare şi arme. La baza trofeului se găsesc două grupuri statuare ce conţin fiecare reprezentarea trupurilor a trei captivi.
Pe una din feţele soclului hexagonal a fost descifrată o inscripţie din care ar rezulta că monumentul este închinat „Zeului Marte Răzbunătorul” de către „Nerva Traian August, împărat şi cezar, învingătorul germanilor şi dacilor, fiul divinului Nerva, mare preot, pentru a XIII-a oară tribun, pentru a VI-a oară împărat, pentru a V-a oară consul, părintele patriei”.
Înălţimea monumentului laolaltă cu trofeul este aproape egală cu diametrul bazei şi anume aproximativ 40 m.
De jur împrejur, cele 54 de metope din calcar de Deleni înfăţişează în basorelief scene de război. Metopele erau lespezi dreptunghiulare cu înălţimea de 1,48-149 m. Din cele 54 de metope iniţiale, se mai păstrează doar 48.
Deasupra metopelor se află o friză cu 26 de creneluri, din care s-au păstrat doar 23, sculptate şi ele în basorelief, care alcătuiesc coronamentul nucleului circular.
Ansamblul din care făcea parte monumentul mai cuprindea un altar funerar, pe ai cărui pereţi se aflau înscrise numele celor aproape 3.800 de soldaţi romani căzuţi pesemne în lupta de la Adamclisi, şi de asemenea un mausoleu, cu trei ziduri concentrice, în care se pare că a fost înmormântat comandantul care, cu preţul vieţii sale, a decis victoria în anul 102.
Distrugerea unui simbol roman
La 2 km Vest de monumentul triumfal, în mijlocul colinelor de la originea văii Urluia, pe un platou, a fost ridicată, pe temeliile unei foste cetăţi getice, fortăreaţa romană Tropaeum Traiani. Ruinele acestei cetăţi au fost cercetate şi identificate de Grigore Tocilescu prin anii 1891-1909, apoi de Vasile Pârvan în anul 1911.
Considerată drept cea mai mare aşezare civilă romană de pe teritoriul Dobrogei şi (re-)construită în acelaşi timp cu Monumentul comemorativ, cetatea era locuită de familiile veteranilor care au participat la războaiele dacice ale lui Traian şi au fost colonizate aici.
Oraşul ajunsese la rangul de municipiu pe vremea împăratului Septimiu Sever (193-211), dar, fiind distrus de goţi, cu ajutorul geto-dacilor, a trebuit să fie reconstruit din temelii, aşa cum arată o inscripţie din anul 316, prin grija împăratului Constantin cel Mare.
Cu acest prilej, cetatea a fost înzestrată cu noi ziduri de apărare masive, dar, neputând rezista totuşi atacurilor distrugătoare ale avarilor, din anul 587, ea a fost definitiv părăsită şi a dispărut de pe scena istoriei, după o existenţă de peste cinci veacuri.
Trei baci de la Răsărit
Străvechea Dobroge era pentru geto-daci ţinutul de unde veniseră trei baci cu daruri la Naşterea Gemenilor Divini, Apollon şi Diana, Fiii Zeului Suprem şi ai Împărătesei Cerurilor. Amândoi Gemenii mai erau numiţi şi Zalmoxis.
Sacrul eveniment se petrecuse într-o aşezare de pe malul stâng al râului Naparis, actualmente Ialomiţa. Fiecare dintre cei trei conducători ai vechii Dobroge avea câte o funcţie: unul era preot, altul judecător şi altul conducător al oastei, fiind, în acelaşi timp, egali în rang.
Așadar, ținutul dintre Dunăre și Mare a avut multă vreme o conducere triplă, de unde și numele antic de DRO-BETA sau DRU-BETIS „Trei Fruntaşi; Trei Baci; Trei Conducători”, acelaşi ca al cetăţii din Mehedinţiul de azi. În colindele româneşti de Crăciun, aceştia apar când ca trei crai, când ca trei păstori.
Cum una din metopele de la Adamclisi înfăţişează trei oi, întrucât BETIS se tălmăcea şi „De (la) Oi; Baci”, este limpede că se referă la numele Dobrogei de atunci. Mult mai târziu, în anii 1347-1386, apare şi un despot local cu numele de Dobrotici sau Dobrotiţă, însemnând, desigur, „Dobrogeanul”.
Pe fundalul metopei cu cele trei oi apar doi ţapi care se înfruntă. „Ţapi”, ce se traducea şi prin „Suverani; Conducători”, se spunea în limba tracă TAPAE, şi sugerează că doi regi s-au bătut cândva pentru Dobrogea.
Unul dintre ţapii cu pricina are însă chip de om, ceea ce trimite la sensul toponimului turcesc ADAM-CLISI „Biserica Omului”. De aici se poate vădi şi cine este întâiul ctitor al monumentului botezat pompos, de romani şi de istoricii români, Tropaeum Traiani.
Burebista, cel mai mare dintre regii Traciei
Mai întâi, n-a fost vorba de nici un „trofeu al lui Traian”, ci de un trofeu al regelui Burebista, după ce, luptându-se cu oştile conducătorilor locali, a cucerit DRUBETIS, adică Dobrogea, ce făcea şi ea parte din planul de unificare/cucerire a întregii Tracii.
Unificarea regatelor şi principatelor geto-dacice se încheie pe la anii 60-59 î.Hr., când Burebista începe campania împotriva celţilor de pe Dunărea Mijlocie, din Bazinul Pannonic, pe care-i şi înfrânge, extinzând hotarul de Vest al imperiului său până la confluenţa râului Morava cu Dunărea Mijlocie.
Întorcându-ne la cucerirea Dobrogei, putem presupune că ridicarea monumentului în actualul Adamclisi se datorează faptului că aici se va fi dat lupta ce-i va fi adus victoria marelui rege.
Că meşterii şi artiştii lui Burebista au ridicat acel templu o dovedesc metopele, cu basoreliefuri aparţinând stilului local, complet diferit de cel al artei greco-romane.
Pe de altă parte, chiar denumirea turcească ADAM-CLISI „Biserica (Templul) Omului” trimite direct la traducerea unei variante a numelui regal BURE-BISTA, ce înseamnă „Cel mai Mare Om” (cf. albanezul burre „bărbat; soţ”; rom. peste). Ceea ce vor fi adăugat romanii monumentului va fi fost trofeul propriu-zis, lucrat în maniera lor cunoscută.
Probabil, acesta l-a înlocuit pe cel original, al lui Burebista. Totuşi, chiar şi pe trofeul ridicat de romani apare marele zeu al Geto-Dacilor, căruia, în lucrările de specialitate, i se spune de obicei „Cavalerul Trac”.
Şi mai departe de „Templul Omului”
Primejdia cea mai apropiată de centrul statului trac al lui Burebista era reprezentată de celţi, care se extinseseră şi în Bazinul Pannonic. Aşadar, în anul 60 sau 59 î.Hr., marele rege porneşte din spaţiul carpatic o campanie fulgerătoare împotriva boilor, tauriscilor, eraviscilor şi anarţilor, pe care-i distruge. Urmarea a fost o masivă migraţie a celţilor spre Vestul Europei.
În teritoriile cucerite de Burebista, pe Dunărea Mijlocie, au apărut aşezări geto-dace. După zdrobirea triburilor celtice pomenite mai sus, Burebista a acordat mare atenţie zonei istro-pontice, unde pericolul roman era în creştere. În anii 73-72 î.Hr. cetăţile greceşti pontice sunt cucerite de generalul roman Marcus Terentius Varro Lucullus.
Cetăţile se răscoală împotriva guvernatorului Antonius Hybrida. Acesta a organizat o expediţie, dar a fost înfrânt de greci, aliaţi cu bastarnii şi geţii. Burebista decide apoi să supună cetăţile de pe litoralul Mării Negre. În 55 î.Hr. Cucereşte oraşul grecesc Olbia de la gurile Bugului, apoi Tyras. Au urmat Histria, Tomis, Mesembria.
Întregul litoral pontic şi teritoriul până la munţii Haemus (Balcani) se afla sub stăpânirea lui Burebista. De aici, el a organizat expediţii până în Macedonia şi Iliria, devenind astfel „cel dintâi şi cel mai mare dintre regii din Tracia”, cum îl numeşte o inscripţie greacă contemporană cu el.
În amintirea marelui nostru erou
Cuceririle istro-pontice ale lui Burebista au pus imperiul geto-dac în conflict cu Roma. În primăvara anului 48 î.Hr., când luptele dintre Cezar şi Pompei se dădeau în Peninsula Balcanică, Burebista l-a trimis pe Acornion ca delegat cu o misiune pe lângă Pompei, căruia îi făgăduise ajutor militar.
În schimb, Pompei recunoştea vastele hotare ale Imperiului Getic. După ce îl înfrânge pe Pompei, Cezar pune la cale o campanie împotriva lui Burebista, concentrând, în anul 44 î.Hr. o mare armată pe malul răsăritean al Mării Adriatice.
Este asasinat în acelaşi an. Tot în anul acela a fost ucis şi Burebista, de către un grup de nemulţumiţi de creşterea puterii lui. Moartea lui Burebista a avut drept urmare destrămarea imperiului său, ale cărui limite fuseseră: în Nord: Carpaţii Păduroşi, în Est: Marea Neagră, în Sud munţii Haemus, în Vest, confluenţa râului Morava cu Dunărea Mijlocie.
Ţara noastră nu se va mai întinde niciodată atât cât o întinsese „Cel mai Mare Om”, căci, să nu ne amăgim, România Mare n-a fost decât Dacia Mică.
Poate că n-ar fi rău dacă, reparând nedreptatea istoriei, am numi monumentul de la Adamclisi Trofeul lui Burebista.
