America, in ciuda problemelor economice recente, inca este principalul generator de mituri in lume, si de fiecare data cand intalnesc pe cineva care se decide sa o “paraseasca” si sa se intoarca in Romania, mi se starneste curiozitatea. Am avut placerea sa iau un interviu lui Mircea Stoian, 35 de ani, care, dupa aproape zece ani de stat in Statele Unite, timp in care si-a facut un MBA si si-a luat cetatenia americana, s-a decis sa se intoarca definitiv in Romania, si sa o ia, intr-un fel, de la capat. C.G. Povestește-mi în câteva cuvinte cum și când ai ajuns în America și ce ai lăsat în urmă ca perspectivă când ai plecat.
M.S. Am plecat din România la finele lui 2002. Viața mea profesională era tumultuoasă, extinsă pe mai multe planuri, dar simțeam că îmi lipsește ceva. Era vorba despre profesionalismul pe care știam că-l voi găsi peste Ocean. Decizia de a pleca a venit natural, a avut bază profesională și a fost luată cu intenția de a schimba cariere și culturi. Deși profesasem cinci ani ca avocat, îmi doream o expunere internațională la care nu aveam acces din România. Întrucât dreptul îmi oferea o perspectiva localizată teritorial, am emigrat cu intenția de a urma cursurile unui masterat în administrarea afacerilor.
C.G. Ai făcut în România doua facultăți: dreptul și filosofia. Când ai ajuns în America a trebuit sa te readaptezi. Filosofii își găsesc greu de lucru oriunde în lume, iar avocatura este specifică fiecărei țări în parte. Ce ai făcut la început, în California, unde ai ajuns prima dată?
M.S. Singura persoana apropiata pe care o știam în US era o prietenă, stabilită în California. Ea m-a ajutat mult în ceea ce privește adaptarea la cultura americană. America a fost șocantă pentru mine încă de la început. Primele două luni am locuit la o “babă absolută”. Un prieten din România mi-a recomandat-o pe mătușa lui care locuia lângă prietena mea. Întrucât era dificil ca proaspăt emigrant, fără istorie de credit, să închiriez un apartament pe cont propriu, am găsit soluția acceptabilă. Șederea mea la noua gazdă a fost un eșec total. În toată aceasta perioadă, am cunoscut multe caractere pestrițe, oameni de o calitate îndoielnică, pe care m-am bucurat să-i cunosc, întrucât nu avusesem niciodată contact cu astfel de cercuri în România.
C.G. După aceste începuturi, te-ai hotărât să te duci din nou la școală și ai terminat un MBA la University of California. Apoi te-ai angajat – cred că pentru prima data în viața ta – la o firmă. Spun prima dată, întrucât în România erai “șeful tău propriu”. Cum ai receptat experiența de “corporate employee” în America?
M.S. Am venit în US cu determinarea de a reuși. Deseori am devenit frustrat pe parcursul drumului, dar știam că este prețul pe care trebuie să-l plătesc pentru a mă integra. Am auzit multe povești dure despre eforturile de adaptare pe care emigranții le fac pentru a deveni parte din societatea americană. Știam că trebuie sa plătesc un preț mare, risc pe care mi-l asumasem deja.
Primul job a fost unul temporar la o firma din Anaheim, CA care se ocupa de transportul turiștilor în zona Disneyland-ului. Acolo am întâlnit o româncă care m-a ajutat foarte mult. La recomandarea ei am primit o slujbă de birou, care chiar dacă nu era bine remunerată, era full-time. Am stat la firma aceasta câteva luni, după care am găsit o slujbă unde trebuia să citesc contoare de gaz. Aceasta a fost cea mai interesanta munca a mea în US. Deși în natura ei era foarte plicticoasă, pentru a rezista, o piperam zilnic, făcând-o digerabilă. Trebuia sa umblu extrem de mult – uneori și 12 km/zi în semi-deșertul din sudul Californiei.
Serviciul acesta mi-a dat șansa să cunosc viața americană în esența ei – de la viața proaspătului emigrant mexican sărac și îndatorat, până la cea a americanilor ultra bogați care trăiau într-un lux greu de imaginat. Am văzut zone de apartamente locuite de mexicani care erau atât de sordide încât pe iarbă se adunau mii de muște, într-un miros pestilențial. La cealaltă extremă erau casele cu câte două terenuri de tenis în curte și cu geamuri din cristal. În alte comunități, casele aveau așa de mult teren, încât nu se vedeau între ele. Unele aveau mai multe aripi și erau atât de mari încât îmi părea că pot să întorc mașina în ele. Jobul asta, fiind part-time, mi-a dat multa libertate spre a mă pregăti pentru masterat.
Două lucruri erau repetitive la munca aceasta: contoarele și câinii. Ultimii erau cu atât mai agresivi cu cât zona era mai săracă. În vecinătățile mexicane, pitbulii erau ubicui. În instructajul primit la companie am fost învățați despre diverse trăsături psihologice ale raselor de câini, dar mai ales despre comportamentul lor. Întrucât compania era foarte dedicată siguranței la locul de muncă, se punea un accent deosebit pe măsurile de protecție. Spre acest sfârșit, am primit o unealta din fier de vreo 80 cm care avea multiple întrebuințări, printre care și aceea de a ne apăra de câini. Când ne apropiam de gardurile cu câini agresivi, introduceam unealta prin gard, spre a-i potoli pe cei mai fioroși dintre ei. Mulți o mușcau cu plăcere, dar își dădeau repede seama că nu le procură mult beneficiu. Puțini se întorceau să mai încerce o dată, dar majoritatea se îndepărtau repede, cu gust amar.
C.G. Pe parcursul deceniului în care ai trăit în America – timp în care ți-ai luat și cetățenia – ai fost angajat la câteva companii multinaționale, unele cu ramuri și în România. Ai lucrat în departamente de marketing și în consultanță. Ai lucrat multa vreme la New York. Poți să-mi spui câteva din cele mai mari dezamăgiri profesionale pe care le-ai avut ca angajat in America? Te întreb de “dezamăgiri” și nu împliniri profesionale, întrucât simt ca acesta a fost unul din punctele importante care te-au făcut sa te întorci în țară.
M.S. Viața în Corporate America e foarte stresantă pentru orice individ, indiferent de bagajul cultural și profesional. Cerințele sunt de multe ori enorme, deadlinurile scurte și stricte, presiunea foarte mare, iar insatisfacția la job, ridicată. Știu că nu există mulți americani încântați de viața lor corporatistă, chiar dacă unii pretind contrariul. Am avut ocazia de a petrece mai mult timp într-un Ashram. Acolo am întâlnit un fost inginer de la Ford, care mi-a mărturisit că în afară de doi colegi, ceilalți (câteva sute) își urau jobul. El a decis să nu mai perpetueze starea de insatisfacție și s-a retras în acest Ashram, împreună cu soția lui. Erau foarte fericiți acolo.
Corporate America are și avantaje majore. Iți oferă stabilitate financiară și beneficii extinse, dar prețul plătit este de multe ori prea mare. Acum, fiecare individ trebuie să balanseze aspectele importante din viața lui. În lumea mea, Corporate America – cu toate jocurile de politică corporatistă, viață furibundă, muncă epuizantă, dar mai ales stres maximizat – a avut semnătura unei experiențe nereușite. Cred că dacă mă nășteam în US și nu aveam alternativă, America Corporatistă ar fi fost o soluție digerabilă.
C.G. Dacă ar fi să te analizezi – introspectiv – care ar fi motivul cel mai important care te-a făcut să iei decizia – pentru unii din diaspora “formidabilă” – să te reîntorci la matcă? A existat un moment definitoriu care te-a dus cu gândul la întoarcerea în România, sau a fost o dorință care s-a amplificat lent în timp?
M.S. Am vorbit cu multi romani în US care în cvasi-totalitatea lor (90-95%), doresc să se repatrieze la un moment dat al vieții lor. Mulți își fac proiecte despre ce au de făcut când se reîntorc. Noi ca români am avut neșansa de a trai o viață dificilă, în special în timpurile comuniste. De asemenea, am știut să ne pliem vicisitudinilor. Cu toate acestea, însingurarea pe care o creează America devine parte organică în existența fiecărui emigrant. Unii se adaptează, alții nu. Este adevărat ca sunt unele comunități care sunt coezive (italiană, mexicană), dar acest lucru nu este valid și pentru comunitatea românească din US. America creează indivizi puternici, în timp ce lumea veche este clădită social pe comunități. Noi suntem ființe eminamente sociale – zoon politicon – și putem descătușa exprimarea plenară a potențialului nostru doar în sânul unei comunități. Cel puțin aceasta e concepția mea asupra vieții. Dorința mea de reîntoarcere a fost luată în timp, pe parcursul a cel puțin trei ani.
C.G. Când ai decis definitiv să “renunți la America” si să te întorci in Romania, făceai cam 100.000 dolari pe an. Pentru multi oameni din România, a da cu piciorul unui asa venit este echivalentul nebuniei. Ce le spui prietenilor tai care te întreabă “tu zdravăn ai fost la cap sa te întorci aici”? Cum te “justifici”?
M.S. Decizia de întoarcere a fost una pentru salvgardarea vieții. Banii nu te duc prea departe în îndeplinirea aspirațiilor individuale. Adevărat, îți dau confort și stabilitate, dar eu le dobândisem deja, într-o oarecare măsură. Așadar, tot ceea ce îmi oferea America era stres și o viață care nu mă făcea fericit. Știam că mulți români amână decizia de repatriere sine die, dar eu mi-am promis să nu rămân pasiv față de mine. Decizia mea s-a născut în timp, iar soarta a făcut să se finalizeze în vremea recesiunii. Știu ca e una dintre cele mai bune decizii pe care le-am luat în viața și nu mă uit în spate. Sunt foarte fericit acasă și știu că aparțin acestor locuri.
C.G. Chiar dacă te-ai întors la matcă, faptul că ai trăit atâta timp în “afară” te-a schimbat, ca pe oricare dintre noi care trăiește o perioada îndelungată în altă parte. Unele lucruri din România, care ți s-ar fi părut firești dacă ai fi stat în țară întotdeauna, probabil că te deranjează sau te irită acum. Este evident că aceste lucruri nu sunt atât de importante încât să te facă să te reîntorci în America – cel puțin deocamdată – dar îmi poți menționa câteva din ele?
M.S. Cezar, aceasta e o întrebare foarte fină. Am fost foarte entuziasmat la început de România. Tindeam să observ aspectele pozitive. Cu toate acestea, sunt multe lucruri legate de cultura românului care îmi ridică serioase semne de întrebare, referitoare la un posibil reviriment care să înceapă din interior. Un aspect care m-a șocat după întoarcere și pe care nu l-am sesizat cât timp am locuit în România e că romanii au o “cultura a tânguirii”. Din păcate acest comportament e practicat la nivel național. Toată lumea se plânge de Guvern sau de Președinte și așteaptă neputincioși ca toate nerealizările lor să se rezolve de undeva din afară. Prea puțini fac ceva semnificativ pentru a-și îmbunătățați starea actuală. În US am văzut mulți oameni săraci, mult mai săraci decât mulți români. Cu toate acestea, nu l-am văzut pe nici unul să-și jelească starea sau să aștepte ca altcineva să-i rezolve problemele. Din contră, în România majoritatea așteaptă ca Guvernul să le dea bani și să aibă grijă de ei.
Alte atitudini pernicioase în România sunt invidia și ingerința în viața altora. Toată lumea știe ce face celălalt și dorește moartea caprei vecinului. Astfel, oamenii trăiesc într-o spirală a acumulării atitudinilor negative din care este aproape imposibil să ieși.
În România sunt multe neajunsuri, dar eu vad în ele oportunități. Bunăoară faptul că prețurile sunt foarte mari la serviciile și produsele de bază, relevă o ineficiență managerială la nivel național. Văd multe oportunități și pentru mediul de afaceri, dar instabilitatea legislativă și sistemul de taxare prea oneros sunt piedici suficiente pentru a îneca inițiativa individuală. Fără o politică coerentă de stimulare a business-ului, nu văd România într-o lumină favorabilă pe termen scurt și mediu. Guvernele recesioniste europene au ales calea super-taxarii într-un moment în care relaxarea fiscală ar fi produs mult mai multe beneficii, inclusiv pentru colectarea la buget. Anul acesta creșterea economică ajustată trimestrial în România este de 1,5%, foarte mică pentru o țară cu economie emergentă, după ce anii anteriori au văzut scăderi de (7.1%) în 2009 și (1.9%) în 2010.
C.G. Viața este ciclică uneori, iar traiectoria ta evidențiază acest lucru. După un deceniu de trăit și muncit pe Pământul Făgăduinței te-ai întors, într-un fel, de unde ai plecat. Cercul s-a închis: iți redeschizi o firma de avocatură. Crezi că deturul acesta de zece ani în America este o pierdere sau un câștig pentru dezvoltarea ta profesionala? De ce?
M.S. Eu văd în orice experiență acumulată o evoluție. Am fost expus pentru aproape un deceniu unui sistem capitalist în care valoarea muncii și a performanței sunt ridicate la rang de religie. Ca orice emigrant, am luat multe palme peste obraz, care nu au făcut decât să mă fortifice și mai mult. Consider că experiența americană este, din punct de vedere profesional, superioară oricărei alte experiențe dobândite altundeva. Indiferent de traiectoria vieții mele, anii aceștia vor rămâne pentru mine un reper în tot ceea ce voi întreprinde în viitor.
C.G. România are nevoie imperativă de oameni ca tine, educați și cu experiență în occident. În ciuda acestui fapt, aud de la diverși oameni în situația ta că își găsesc greu un loc în structurile românești. Majoritatea celor care se întorc decid – ca și tine – să înceapă o afacere proprie. De ce crezi că se întâmplă lucrul asta, când guvernul, sau firmele mari locale, ar beneficia extrem de mult de pe urma experienței voastre? Faptul ca sunteți “prea scumpi”?
M.S. Din păcate am observat lucrul acesta în mod direct. De când m-am reîntors, am depus nenumărate CV-uri, dar nici o firma nu m-a contactat. Am vorbit cu mulți recruiteri și am subliniat că pachetul salarial nu va afecta o posibila relație cu un angajator. După cum știi, am mai mult de șase ani de experiență în Corporate America. Joburile mele anterioare au fost în finanțe și studii de piață. În acest context, am decis că antreprenoriatul este singura soluție viabilă. America mi-a dat destule arme pe care să le folosesc pentru a reuși în mediul antreprenorial internațional.
C.G. Se spune că lăsam o părticică din sufletul nostru peste tot pe unde mergem. Este firesc să ne fie dor de locurile unde am trăit o perioada mai îndelungată. Ce îți lipsește cel mai mult din America, acum ca “n-o mai ai”?
M.S. De multe ori îmi aduc cu drag aminte de crâmpeie din viața americană. În mod sigur, este excelent să fii client în America. De la o halbă de bere aruncată pe un pult uzat, până la zâmbetul și entuziasmul nesfârșit al chelnerilor americani, de la posibilitățile de creditare excelente oferite de bănci, până la cultura de satisfacere a clientului, indiferent de industria în care ești consumator. De asemenea, mă fascinează viața petrecută ca turist în America. Nenumăratele parcuri și rezervații naționale, respectul față de natură și animalele sălbatice. Sunt multe amintiri minunate legate de America, care vor rămâne cu mine.
C.G. Să ne imaginăm că în seara asta, când desfaci o sticlă de vin, iese din ea un duh care îți îndeplinește o dorință – oricare ar fi ea. Ce dorință ar trebui să îți îndeplinească pentru a te face să lași totul baltă în România și să revii în America pe o perioadă nedeterminată?
M.S. Viața are etapele ei. Eu cred în cursul evoluției. Sunt foarte satisfăcut de natura socială a vieții în România. Modul de a trăi viața în US, extrem de ocupat și complet dedicat muncii, lipsa de timp și de viață echilibrată, acești factori care m-au îndepărtat de US ar cântări greu în decizia de a mă reîntoarce. De ce ar dori un duh să transforme cea mai competitivă țară din lume? Sunt foarte recunoscător Americii pentru ceea ce a făcut pentru mine și nu aș dori să-i clintească nici măcar un fir de păr. Dacă acest lucru s-ar întâmpla, cu siguranța, America nu ar mai fi America.
C.G. Iti multumesc, Mircea, pentru timpul acordat, si iti doresc mult succes in continuare!
Interviu realizat in exclusivitate pentru Conectii.ro, site-ul comunitatii romanesti de la New York.
