Amintiri20de20la20festivalul20romanesc20din20Boulder

Amintiri20de20la20festivalul20romanesc20din20BoulderNu cred că ar trebui să las să treacă luna septembrie fără să scriu câteva rânduri despre experienţa pe care am trăit-o pe 3 septembrie, cu o ocazia Festivalului Românesc de la Boulder. Cu puţine luni în urmă am aflat de existenţa acestui festival prin intermediul comuniţăţii Facebook « Romanians in Colorado » din care fac parte şi primul gând, în afară de acela că voi fi prezentă cu siguranţă a fost acela de a mă implica activ la organizarea acestui festival.

Zis şi făcut : pe pagina de Facebook a apărut contactul organizatorilor şi chiar necesitatea de a avea voluntari disponibili, nimic mai uşor. Am intrat în legătură cu organizatorul şi am ales ca dată de voluntariat chiar ziua festivalului. Mi s-a spus că urma să ajut la servitul mâncării…şi normal că am acceptat cu bucurie. Nu ştiam la ce să mă aştept exact, nu mai fusesem la un festival românesc în afara ţării şi chiar am avut puţine emoţii, gândindu-mă să nu fac vreo boroboaţa de genul, să mi se ceară o porţie de sarmale şi eu să servesc din greşeală ghiveci! Nu s-a ajuns la aşa ceva bineînţeles !

Dimineaţa de 3 septembrie a venit  şi împreună cu unchiul şi soţul meu am pornit către Boulder, cu ideea că doar eu voi fi cea implicată, ei urmând să mă aştepte până când eu voi fi terminat cu îndatoririle de voluntară dar lucrurile nu au stat aşa : la Boulder am găsit o mână de oameni simpatici şi dedicaţi, şi nu a durat mult până când şi unchiul şi soţul au pus umărul la treabă şi au început să ajute la diverse treburi, la început cu amenajarea cortului, poziţionarea bannerelor. Le-am cunoscut pe celelalte doamne implicate în servitul mâncării şi era gata să mă alătur lor când, organizatorul, domnul Bogdan Liţa m-a rugat să ajut într-un alt mod, la care nu mă aşteptasem până atunci : să fiu eu cea care se ocupă de vânzarea bonurilor cu care oamenii puteau apoi primi bunătăţile…Biletele roşii, verzi, galbene, albastre, albe, fiecare cu o valoare diferită şi asociată cu oferta mai mult decât delicioasă. Am avut un moment de ezitare şi aproape că m-am gândit să refuz…nemailucrând până atunci cu cash şi nu numai asta, dar mi-am închipuit pentru o secundă cozi imense, de oameni flămânzi sau poftind la mâncarea aburindă şi anxioşi să ajungă cât mai repede în faţă…Cu matematica am stat destul de bine până în acel moment când mi-am dat seama că trebuie să fiu extrem de rapidă, că nu am  calculator disponibil şi că nu am voie să greşesc .

L-am tras pe soţul meu lângă mine şi i-am comandat de-a dreptul să îmi fie asistent ! Prima experienţă a fost hilară. Nu aveam nici un fel de bani mărunţi şi primul client a venit să cumpere câţiva cozonaci şi bineînţeles, având o bancnotă mare. Puţină panică, dar nefiind coadă, omul a înţeles, şi a aşteptat pentru câteva minute până când o doamnă dintre organizatori ne-a adus bani în bancnote de tot felul. Cozonacii au disparut cred cel mai repede, şi deşi nu i-am gustat cu siguranţă că ei au fost unii dintre starurile din meniu. Pe la 12 ziua lumea se adunase de-a binelea, se formase coadă, eu calculam în minte cât puteam de repede, soţul meu déjà lua şi el comenzi la rândul lui şi toată lumea era cred fericită. Au fost oameni care au revenit la coadă de multe ori , le reţineam feţele şi mă bucuram să îi văd din nou pentru că ştiam că sarmalele , cozonacul sau brânzoaicele nu erau doar nişte mâncăruri care să le potolească foamea, erau în ziua asta o alinare a dorului de casă, o bucurie care nu dura decât o zi, era ziua noastră a românilor, o atmosferă caldă şi frumoasă cum doar în familie şi între români  poţi simţi.

Pot spune că 90% dintre clienţi au fost români, unii dintre ei chiar din alte state, sau aflaţi întâmplător în Colorado în aceea zi. Ce bucurie imensă vor fi simţit ! Cei 10 % dintre neromâni, erau probabil în cunoştinţă de cauză şi am observat că aceşti «neromâni » au comandat aproape numai sarmale.

O vorbă despre calitatea bucatelor : nu ştiu exact cine le-a gătit, am înţeles că este o doamnă de aici din Boulder care face şi catering. Am un mesaj prin articolul meu şi o întrebare : Doamnă, aveţi nota 10 cu felicitări din partea tuturor şi  întrebarea ar fi : nu v-aţi gândit să deschideţi un restaurant românesc aici în Colorado ? Eu zic că ar fi un mare success ! Dacă închid ochii şi acum mai simt gustul minunat al bunătăţilor pregătite de această femeie talentată, poate la fel sau mai mult decât o Rachel Ray şi care rămâne din păcate în anonimat. Felicitări tuturor femeilor care au pregătit masa românească pentru festival anul acesta !

Muzica şi dansul au fascinat audienţa , ansamblul Hora Românească a facut câteva reprezentaţii pline de voie bună şi pe faţa  tuturor membrilor acestei formaţii se citea fericirea şi dragostea pentru tradiţia românească. Un lucru puţin dezamăgitor dar care poate se va schimba în curând : majoritatea membrilor din Hora Românească am înţeles că sunt americani get beget şi că acest ansamblul caută să atragă şi membri români. Repetiţiile au loc în fiecare duminică seara pentru aprox 2 ore în Boulder. Pe mine personal mă atrage idea mai ales că în Bucuresti am căutat cu disperare un curs de dansuri populare pentru adulţi şi nu am găsit. Poate acum, după ani de zile a venit momentul !

La festival s-a aflat şi un stand în care se ofereau informaţii culturale despre România şi unde m-am bucurat să văd live ediţia aniversară  nr. 100 a Gândacului de Colorado.

Dacă ar fi să concluzionez în câteva rânduri, ziua de 3 septembrie şi festivalul românesc au fost o reuşită, o zi plină de bucurie şi solidaritate între români, o zi în care oamenii au petrecut bine şi au povestit, au râs, au gustat tot felul de bunătăţi, au vorbit româneşte, s-au simţit ca acasă ! Bineînţeles,  până  şi vremea a ţinut cu noi …Felicitări organizatorilor acestui festival, celor de la RAFA şi tuturor inimoşilor care în acea zi au demonstrat că există mulţi români anonimi în faţa cărora poţi să spui : Jos pălăria!