În urmă cu vre-o 3-4 ani m-am gândit să scriu o carte despre minunatele lăcaşuri de cult din judeţul nostru.
Înarmat cu creion, caiet, cameră video şi aparat foto am demarat această acţiune prin deplasarea la …”faţa locului”, la …”locul faptei”.
Am căutat să stau de vorbă şi să cunosc oamenii ce se ocupă dumnezeieşte şi slujesc cu patimă şi sfinţire aceste minunate lăcaşuri de cult ce ne transmit din cele mai vechi timpuri credinţa în Dumnezeu.
În jurul acestor vechi şi sfinte vestigii creştin ortodoxe, unele de peste 700 de ani, oamenii s-au adunat la bine şi la rău, de cele mai multe ori în condiţii vitrege pentru a fi aproape de Dumnezeu.
Prin umilul meu glas pot să spun că datorită acestor vechi vetre de credinţă strămoşească, acestor focare de credinţă creştin-ortodoxă ne-am păstrat neamul aşa cum este.
Am început deci să vizitez, să mă documentez şi să cunosc acei minunaţi oameni care întreţin aceste “perle” dumnezeieşti şi slujesc la acestea şi pentru noi.
Am văzut aproape toate “perlele” judeţului nostru, judeţ cu cele mai multe lăcaşuri de cult din ţara noastră, le-am aşezat într-o anume ordine, mai bine zis după criteriul alfabetic. Am arătat “lucrarea (cât “adunasem” atunci) P.S Gherasim Episcopul nostru care mi-a făcut o frumoasă prefaţă şi Arh. Vartolomeu Androni, părintele stareţ al mănăstirii Cozia, (un om minunat, un om deosebit căruia eu îi zic părintele meu spiritual). M-au încurajat în acest demers şi această carte a ajuns (în manuscris la aproape 700 de pagini în format A4 şi tratează un scurt istoric a două episcopii, 10 catedrale, 10 cetăţi, peste 60 mănăstiri, peste 25 schituri, 30 biserici şi viaţa a 18 sfinţi.
Mare parte dintre « perlele » acestei cărţi au origini străvechi, din perioada bizanţului.
Consider aici că este necesar să fac o succintă aducere aminte a perioadei bizanţului, a Imperiului Bizantin. Imperiul Bizantin este denumirea convenţională a Imperiului Roman de limbă greacă ce a avut capitala la Constantinopol în evul mediu.
Când se vorbeşte de perioada de dinaintea căderii Imperiului Roman de Apus, Imperiul Bizantin este numit Imperiul Roman de Răsărit.
Datele de început ale perioadei bizantine lipsesc.
Sunt voci care plasează această perioadă în timpul domniei lui Diocleţian (284-305) care prin reforme administrative a împărţit imperiul în două părţi : cea Orientală şi cea Occidentală.
Alte voci spun că începuturile perioadei bizantine sunt din timpul domniei lui Teodosiu I (379-395) perioadă ce coincide cu victoria creştinismului asupra păgânismului, sau după moartea sa când Imperiul s-a divizat în est şi vest.
Altă variantă datează din anul 476, când ultimul împărat vestic, Romulus Augustus a fost înfrânt şi forţat să abdice, lăsându-l pe împăratul din estul grecesc ca singur împărat Roman.
În anul 330 împăratul Constantin I şi-a inaugurat noua capitală la Constantinopol iar procesul de elenizare şi creştinare era deja în curs.
Termenul de Imperiu Bizantin a fost inventat în 1557 la circa un secol de la căderea Constantinopolului de către istoricul german Hieronimus Wolf în scopul de a deosebi istoria antică romană de istoria medievală greacă.
Imperiul Bizantin poate fi definit ca un stat, iniţial, roman pe un strat multietnic şi multicultural, treptat elenizat, care s-a dezvoltat, ulterior ca un imperiu creştin, elenistic şi şi-a încheiat istoria ca un stat greco-ortodox.
Se poate spune că ortodoxia îşi are rădăcinile în această perioadă, sau că este o perioadă de dezvoltare superioară a acesteia.
Dispariţia oficială a statului bizantin în sec. al XV-lea nu a însemnat şi dispariţia societăţii bizantine sau a culturii bizantine.
Aceasta s-a transmis până în zilele noastre prin Familia Cantacuzinilor, a Brâncovenilor, ori a Basarabilor.
Constantin cel Mare, cel care a mutat capitala Imperiului la Constantinopol, este primul împărat creştin al acestuia şi Creştinismul avea să devină una dintre caracteristicile definitorii ale Imperiului Bizantin, prin opoziţie cu păgânismul Imperiului Roman.
Cu toate convulsiile sociale, cu toate luptele ce s-au purtat în perioada bizanţului, cultura a avut o dezvoltare înfloritoare, asta datorită multinaţionalismului Imperiului Bizantin.
S-a dezvoltat foarte mult caracterul şi aspectul cultural, lăsând mari amprente ce se păstrează până în zilele noastre, în toate statele ce au aparţinut Imperiului şi nu numai.
Conceptul istoric introdus de Nicolae Iorga, Bizanţ după Bizanţ, dovedeşte continuitatea unităţii spirituale, sub umbrela creştinismului ortodox, a domnitorilor români, a popoarelor din Sud Estul Europei pentru aproape 400 de ani de la căderea Bizanţului (1453) până în prima parte a sec. al XIX-lea.
Domnitori români ca Ştefan cel Mare, Vasile Lupu, Cantacuzino, C. Brâncoveanu, Basarab au contribuit esenţial la păstrarea culturii bizantine, prin construcţia a numeroase, nenumărate perle de lumină pentru suflet, mănăstirile noastre de azi, ce au origini şi corespondent bizantin. Aşa cum spuneam acestea se transmit şi se păstrează până în zilele noastre datorită Cantacuzinilor, Brâncovenilor şi Basarabilor.
Cantacuzinii:
Numele de familie Cantacuzino este legat de mai multe personalităţi din Istoria Ţării româneşti, a Moldovei şi a României.
Acest nume îşi găseşte obârşia în perioada de glorie a a Imperiului Bizantin (1074-1453) a Imperiului Otoman (1453-1601), dar şi în perioada de expansiune a Imperiului Ţarist.
Familia Cantacuzinilor are un rol foarte mare în transmiterea şi păstrarea culturii bizantine ce datează până astăzi.
Brâncovenii:
Sunt continuatorii Cantacuzinilor, rude ale acestora, cu un rol preponderent în păstrarea şi transmiterea culturii bizantine şi a creştinismului în România.
Basarabii:
Au un rol deosebit în acest sens şi sunt familia ce a avut un rol decisiv în întemeierea Ţării Româneşti, familie din care s-au ales şi primii domni ai ţării. Între aceştia şi familia domnitoare a Muşatinilor din Moldova există o relaţie de rudenie.
Putem spune cu mândrie şi sfinţenie că transmiterea şi păstrarea culturii bizantine în România zilelor noastre se datorează patriotismului şi iubirii de credinţă ortodoxă a acestor familii, a Cantacuzinilor, a Brâncovenilor şi a Basarabilor.
Minunatele lor ctitorii de pe întregul ţării la care oamenii se roagă lui Dumnezeu, din vremurile străvechi, din perioada de început a Bizanţului, a ortodoxiei şi până astăzi stau mărturie a influenţei ce aceste mari familii de români o au şi azi asupra culturii neamului românesc.
Eu m-am gândit că, scoţând din străfundurile istoriei date despre aceste locaşuri sfinte, unele de peste 700 de ani, chiar mult mai mult, pot susţine prin umilul meu glas că, numai datorită acestora şi mai ales datorită credinţei sfinte în Dumnezeu, ne-am păstrat neamul aşa cum este.
Se ştie că România este prima ţară din Europa unde a pătruns Ortodoxismul şi acesta s-a păstrat şi a rezistat atâtea secole datorită credinţei în Dumnezeu şi prin aceste locaşuri sfinte.
Acestea au adunat în jurul lor la bine şi la rău moşii şi strămoşii noştri de multe ori în condiţii vitrege şi chiar pe ascuns uneori pentru a se ruga, pentru a se simţi mai aproape de Dumnezeu.
Au fost, după cum se ştie, « vremi de răstrişte şi jale », vremuri când peste români s-au abătut mari necazuri, lăcaşurile de cult fiind devastate, incendiate, dărâmate, oamenii izgoniţi, pedepsiţi, chiar omorâţi pentru credinţa lor.
Nimic nu a contat din toate astea. Credinţa în Dumnezeu a fost atât de puternică încât dimpotrivă i-a unit pe români în vremuri vitrege şi mai ales i-a ajutat să dăinuiască prin veacuri.
Nu eu sunt acela care-ţi predă istorie, nu datorită mie tu, cititorule, te duci la biserică. Fă-o pentru că aşa crezi tu ! Vei constata că odată intrat într-un sfânt lăcaş, fără să vrei laşi la poartă ceea ce ai mai rău şi urât în tine şi nu te poţi gândi decât la bine pentru tine şi pentru aproapele tău. Câtă vreme te afli în casa Domnului, nu mai eşti bântuit de gânduri negre.
Cu cât mergi mai des şi stai mai mult într-un asemenea loc, cu cât asculţi mai atent cele spuse de preoţi la slujbe, cu atât uiţi de rău, îl laşi mai departe de tine, iar la ieşirea dintr-o biserică te simţi mai bine, mai uşurat.
Grav este însă faptul că nu după mult timp te laşi cuprins iarăşi de gânduri negre. Stai mai mult pe lângă casa Domnului şi-ţi va fi mai bine, mult mai bine. Cu siguranţă că, parcurgând filele acestea, cu credinţă puternică, vei deveni tu însuţi mai puternic, dar mai ales vei ţine la distanţă unele idei, spaime ce te cuprind adeseori şi te iau în stăpânire făra de voia ta.
În pelerinajul meu pe la aceste vestigii am intrat, pot să spun aşa, într-o lume bună, o lume curată.
De nenumărate ori am spus că minunatele noastre « stele ale sufletului » aceste sfinte lăcaşuri au origini bizantine, asta este generala concluzie şi eu, scumpul meu cititor, am încercat să dau câteva explicaţii despre această importantă perioadă a bizanţului, seva sufletului nostru, hrana noastră spirituală, la care din păcate cei mulţi merg doar la anumite sărbători.
Aşa cum am spus, judeţul nostru deţine locul întâi în România din punct de vedere al numărului « perlelor » sufletului nostru.
Însăşi Reşedinţa Episcopală a Râmnicului nostru ce datează din sec. al XIV-lea respectă din punct de vedere constructiv şi nu numai caracteristicile bizantine. În anul 1370, Reşedinţa Mitropolitană a Severinului a fost înfiinţată la Severin. Din cauza persecuţiei maghiare, a fost mutată la Strehaia, apoi la Râmnicul nostru pe fundaţiile altor biserici mai vechi începând cu anul 1383.
Caracterele bizantine sunt destul de evidente.
Ce să mai zicem iubite cititor de sfânta mănăstire Arnota, ctitoria unuia dintre Basarabi- (Matei – Vodă). Deşi acesta a fost înmormântat la Biserica Domnească Târgovişte, după profanarea mormintelor (al său şi al Doamnei Elina) osemintele sale au fost aduse la mănăstirea Arnota alături de cele ale vornicului Danciu din Brâncoveni, tatăl lui Matei Vodă (1648).
Legendara mănăstire Bistriţa cu un trecut istoric fascinant are şi ea contribuţii Canatacuzine; Vornicul Şerban Cantacuzino i-a adăugat un pridvor deschis de zidărie pe stâlpi de piatră.
Mulţi cercetători spun că aici s-a tipărit prima carte « Liturghierul » sunt menţionate în « Învăţăturile lui Neagoe Basarab către fiul său Teodosie ».
Ce să mai zicem minunaţi cititori de Cozia, Perla Oltului, Regina Oltului, ctitoria lui Mircea cel Bătrân ?!
Bizanţ curat. Din toate punctele de vedere. Studiind istoricul mănăstirii Cozia în aprofunzime şi perioada bizanţului în aelaşi fel rezultă dovada clară, se întrepătrund.
Aşa cum marele Eminescu spunea ; Cozia se confundă cu Ţara – aşa este.
Despre mănăstirea Dintr-un Lemn, într-o mărturie scrisă la 27 noiembrie 1640, Matei Basarab spune că a zidit mănăstirea « de iznoavă de inte-mei ». El o înşiruie alături de alte mănăstiri pe care le-a ctitorit (Arnota, Căldăruşani, Brâncoveni etc.).
Mănăstirea Frăsinei, singura mănăstire unde nu au voie femeile, singura mănăstire din Ţara Românească ce nu i-au fost secularizate averile, singura mănăstire din lume la care se respectă cu stricteţe regulile monahale ale Muntelui Sfânt, Athos, mănăstirea Sfântului Calinic, întruneşte constructiv şi tradiţional regulile bizantine.
Despre mânăstirea Govora, dragul meu cititor, doresc să expun în faţa lupei ochilor tăi citatul : « În anul 1640, prin grija luminatului Domn Matei Basarab ieşea de sub teascurile unei tiparniţe PRAVILA DE LA GOVORA, prima carte de legi din Ţara Românească. (Bizantin curat şi sfânt, mai ales prin numele Domnului Matei Basarab).
Mănăstirea Hurezi, dovada clară a influienţei Bizanţului (… dulceaţa rugăciunii şi a slujbelor ce se înalţă necontenit către Dumnezeu. Dar în acelaşi timp este şi o clipă de istorie retrăită, o fereastră către timpurile tulburi ce frământau Ţara Românească acum 300 de ani, atunci când Domnul Ţării Constantin Brâncoveanu ( 1688-1714)… »
Până şi mănăstirea Lacul frumos construită în anii 1994-1997 respectă principiile bizantine.
Vizitaţi iubiţi cititori noua, vechea, viitoarea mănăstire Sărăcineşti, recent reîmproprietărită cu vechi rădăcini ortodoxe şi veţi vedea stilul arhitectural bizantin.
Şi sfânta mănăstire Surpatele, ctitorie a familiei Constantin Brâncoveanu are stilul, construcţia arhitectonică dar mai ales originea creştin-ortodoxă bizantină spun de la sine, vorbesc de la sine despre aceste origini ale celor trei familii sfinte ; Cantacuzini, Basarabi, Brâncoveni şi a sfintelor lăcaşuri ce le pomenim.
Vizitează scumpul meu cititor mănăstirea noastră vâlceană Turnu, uită-te bine şi vei constata că minunatele ei construcţii sunt identic bizanine.
Ca vâlcean, ca om care a studiat în aprofunzime atât lăcaşurile de cult din Eparhia Râmnicului, dar şi cele din Eparhii româneşti, spun şi reiese din toate punctele de vedere; constructiv, religios-ortodox că aceste sfinte lăcaşuri la care noi vieţuitorii Râmnicului şi României ne rugăm din străvechi timpuri îşi trag seva din perioada Bizanţului.
