Pe langa criza economica, criza locurilor de munca si nevrozele culturale (rasismul in ascensiune clamat deunazi de Morgan Freeman), americanii traverseaza o profunda criza de sistem, o neincredere tot mai pronuntata in politicieni si mecanismele alegerilor, descrise ca un fel de coruptie pe fata. Nu am pretentia de a fi inteles in profunzime, in cele trei saptamani petrecute peste ocean, o societate atat de complexa precum cea americana. Dar pot impartasi ceva din mica experienta personala in cea mai mare democratie. Care ar fi, deci, fermentul degradarii, unde isi are originea criza de sistem?
Cei mai multi localizeaza cauza toturor relelor in mecanismul de finantare al partidelor in campaniile electorale. Drept dovada, protestatarii acestor zile de pe Wall Street se declara nemultumiti de sistemul bancar, de nedreptatile sistemului financiar dar si de influenta banilor in politica americana.
Prezenta regizorului Michael Moore in mijlocul lor, agitand mesaje guevarriste, are nevoie de cateva explicatii, altfel ipocrizia celui mai populist propagandist al stangii imaginat vreodata in America risca sa treaca neobservata. Filmul sau, Fahrenheit 9/11, un material propagandistic anti-Bush difuzat in campania din 2004, a declansat practic reactia organizatiei Citizen United (apropiata de republicani), care a initiat o actiune in justitie. Cativa ani mai tarziu, Citizen United si-a realizat propriul material propagandistic anti-Hilary Clinton.
A urmat un proces pentru ca astfel de materiale sa fie interzise la difuzare in campaniile electorale. In fine, Curtea Suprema a decis, in iulie 2010, ca nu poate limita dreptul la libera exprimare al companiilor sau diferitelor organizatii, altfel toate cartile, ziarele si televiziunile ar trebui inchise in perioada campaniilor electorale. Or, a adaugat Curtea Suprema, interzicand unei companii sa se exprime prin intermediul unui clip publicitar, film sau alta modalitate, s-ar incalca primul amendament din Constitutie, care garanteaza libertatea de constiinta si de exprimare.
Aceasta decizie-cheie, cunoscuta sub numele de Citizen United, a deschis practic calea finantarilor corporatiste fara limita de suma, asa numitele “super-PAC” (super political action committees). Citeste mai multe aici
Practic, candidatii pot cheltui, prin intermediul acestor “corporate funding”, oricat. Asa cum declara un vechi strateg de campanie pentru MSNBC, “aceste super-PACs – uri au schimbat modul in care se desfasoara campaniile electorale”.
Legea limiteaza donatiile directe catre un candidat la cateva mii de dolari, dar nimic nu mai poate opri o companie, dupa decizia Curtii Supreme de anul trecut, sa acumuleze donatii in valoare de sute sau milioane de dolari si sa le cheltuiasca in beneficiul unui anume candidat, in numele libertatii de exprimare prevazuta in Amendamentul 1 din Constitutia americana. Pare perfect aberant si lipsit de sens sa mai ai o lege care sa limiteze finantarea campaniilor, dar exact asa stau lucrurile.
Insa acest mecanism, pe care unii il numesc coruptie pe fata sau legalizata, va frustra si mai mult societatea americana. In timp ce somajul creste, in timp ce ziarele raporteaza alarmate cresterea nivelului de saracie, in timp ce clasa mijlocie isi revizuieste in jos capacitatea de consum, politicienii se pregatesc de cheltuieli obscene in campania din 2012.
Barak Obama si Rick Perry au inceput deja cursa super-PACs-urilor, fiecare comitet de actiune nou infiintat laudandu-se cu cifre ametitoare, de ordinul a zeci de milioane de dolari. De ce ar varsa o compania sute de mii de dolari sau zeci de milioane in contul acestor super-PACs-uri? Din dorinta arzatoare de a se exprima liber? Din nevoia de a-si expune la televizor dragostea sau ura fata de Obama, Perry sau oricare alt candidat?
Cei mai multi americani vor zambi si vor raspunde simplu: ca sa obtina, in schimb, contracte, sa influenteze legislatia si sa obtina astfel beneficii. Mecansimul este perfect legal si va naste noi generatii de Abramoff. L-am intrebat pe un reputat universitar care e diferenta intre acest tip de lobby care genereaza coruptie si coruptia de zi cu zi din state cu democratii semi-functionale ca Romania. Mi-a raspus simplu: sistemul nostru e legal.
Teama lui Michael Moore ca democratia americana va esua in cleptocratie are o baza, numai ca regizorul revolutionar se indigneaza de pe pozitii pur propagandistice, el insusi fiind un potential Super PAC, parte din sistemul denuntat azi.
Distorsionarea periculoasa a mecanismelor democratice (politice, economice) roade la temelia sistemului, care functioneaza cata vreme cetatenii au incredere in el. Un sondaj de opinie realizat in august 2011 a indicat faptul ca 43% dintre americanii care spun ca voteaza cred ca majoritatea membrilor Congresului sunt corupti.
Intreg sistemul risca dezechilibre puternice din cauza crizei economice. Arhitectura statala gandita de Adams, Franklin, Jefferson, Washington si ceilalti pare cumva depasita. Pare sa fie nevoie azi, la doua secole de la inventarea democratiei americane, de schimbari esentiale. Ar fi de umblat la Constitutia lor perfecta, care cunoaste doar 27 de amendamente, din care zece in primii ani dupa adoptarea ei in 1789. Limitarea finantarilor va putea fi realizata, dupa decizia Curtii Supreme din 2010, doar prin amendarea legii fundamentale.
Unii ar putea obiecta, cu argumentul ca in America banii au dictat mereu dar ca geniul parintilor fondatori a salvat sistemul de la implozie, avand grija sa nu lase prea multa putere fara o contragreutate (celebrul check&balance). Si acesta este adevarul. Abuzurile puterii, excesele politicienilor inca ies la suprafata, gratie puzderiei de asociatii inca active, gratie unei prese inca libere, gratie sistemului insusi care si-a generat anticorpi si zeci de comisii care supravegheaza respectarea eticii in guvernare. Este un efort continuu de a transparentiza sistemul si de a-l face sa dea socoteala, cheia oricarei democratii functionale.
“Orice organizatie americana care se ocupa de coruptie e mai ocupata decat o unitate de pompieri” – spune un presedinte de asociatie neguvernamentala. Iar coruptia este subiect la ordinea zilei. Vezi detalii in Raport despre cei mai corupti membri ai Congresului American.
Dar putem ghici si aici semnele unui inceput de criza. Cainele de paza – presa – a intrat in lantul ideologiilor (repuplicane sau democrate). Televiziunile americane s-au ideologizat pana la isterie, multe redactii s-au inchis din cauza crizei si numeroasi jurnalisti de investigatie au fost concediati. Din sase, de exemplu, a ramas unul singur. Putine redactii isi permit astazi sa mai finanteze anchete independente.
Veti spune ca, atata timp cat viata politica e polarizata, se vor supraveghea unii pe altii. Cel mai bun exemplu ca n-o fac asa cum ar trebui sunt comisiile de etica functionale pe langa guvernul federal sau local. Activitatea lor pare mai mult formala. Sunt rare cazurile cand politicienii sunt sanctionati pentru incalcarea regulilor etice din campanie sau in exercitiul functiei. Tendinta politicienilor, peste tot in lumea asta, este sa se inteleaga subteran, sa se coalizeze in interese particulare si sa pastreze aparentele certandu-se formal in numele interesului general.
Politicienii americani trebuie sa-si declare in amanunt toate cheltuielile de campanie, ceea ce devine usor ridicol in conditiile in care legea poate fi ocolita atat de usor cu ajutorul “Super PACs-urilor”, care fac si mai dificila identificarea potentialelor conflicte de interese.
N-ar fi rea o campanie prin care sa cerem candidatilor uninominali din Romania sa-si declare din timpul campaniei bugetele utilizate pe afise, clipuri TV, donatori etc. N-am vazut inca vreun dosar individual de donatii si cheltuieli facut public. N-ar fi deloc rea, in contextul agravarii crizei, reluarea discutiilor incepute si la noi pe tema finantarii campaniilor exclusiv din bani publici, ca tot se discuta in Parlament modificarea legii electorale. Romania nu este decuplata, in fond, de la marile crize, doar le ascunde sub pres. Sistemul nostru legal pretinde ca limiteaza donatiile, dar toti candidatii isi incheie campania in minciuna, depasind cu mult sumele legale.
In Statele Unite, cu totii – politicieni si grupari civice – par sa fie de acord ca sistemul actual de finantare a campaniilor electorale este “a mess” si ca el trebuie reformat, ca activitatea lobistilor trebuie limitata si ca finantarea campaniilor ar trebui redusa la cheltuirea unor fonduri publice in acest scop. Pentru acest lucru va trebui modificata, probabil, legea fundamentala, avand in vedere decizia-pilon a Curtii Supreme din 2010. Dar e greu de crezut ca reformarea sistemului politic va fi posibila inaintea alegerilor din 2012, care vor inregistra noi recorduri in materie de cheltuieli electorale.
Insa si limitarea finantarii campaniilor la fonduri publice sau cotizatii de partid – dupa model german – este dificil de realizat. Asta presupune un sistem de control puternic, deoarece canidatii vor fi tentati mereu sa angajeze fonduri suplimentare in campanii. Or, controlul presupune cheltuieli si poate genera, la randul sau, abuzuri.
A nu se intelege ca Statele Unite ar fi un stat macinat de coruptie mai rau decat Romania si cu deficite democratice la fel de mari. Ar fi o concluzie hilara, pur si simplu falsa. Un politician american, odata intrat in malaxorul justitiei, e pe cont propriu. Nu se vor gasi partide sa faca scut in Congres sau mittinguri de protest in marile orase ca sa-si apere coruptii. Justitia americana, cu toate neajunsurile generate de numirea politica a unor magistrati sau sistemul absurd al alegerii unor judecatori de catre cetateni, functioneaza in mod credibil. (Am vorbit cu oficiali din cadrul departamentului de justitie care admit ca alegerea judecatorilor nu promoveaza competenta ci populismul, campaniile magistratiilor nefiind cu nimic diferit de cele politice)
Natura umana este, peste tot, la fel. Doar eficienta institutiilor si nivelul de educatie o fac sa para diferita, mai buna sau mai rea, de la o tara la alta.
Crizele Americii stau in detaliile mecanismelor care compun sistemul democratic. Uneori, aceste mecanisme, politice sau economice, dezvolta ramificatii mutant, se distorsioneaza pana la gripare. Asa s-a intamplat cu bancile si finantele, asa se intampla astazi, sub ochii nostri, cu sistemul politic. Insasi aparitia Tea Pary, o aripa a conservatorilor radicali, este expresia acestor crize.
Insa America a gasit mereu resurse in ea insasi in a construi mereu de la capat, dupa ce a parut sa-si distruga edificiile. Este esenta modului ei de a functiona: cade si se ridica din propriile-i ruine.
NOTA: Am petrecut, alaturi de alti 20 de participanti din diferite tari, trei saptamani in Statele Unite, in perioada 5 – 24 septembrie, in cadrul International Visitor Leadership Program, finantat de Deptartamentul de Stat. Exprim aici cuvenite multumiri Ambasadei Statelor Unite la Bucuresti.
