Constantin Prezan (n. 27 ianuarie 1861, satul Sterianul de Mijloc, comuna Butimanu, plasa Snagov, districtul Ilfov, în prezent județul Dâmbovița – d. 27 august 1943, satul Schinetea, județul Vaslui) a fost unul dintre cei 3 mareșali ai Armatei Române, erou al Marelui Război de Reîntregire a României. A fost membru de onoare al Academiei Române. Prezan a fost cel mai înalt lider militar al armatei române pe timpul Războiului de Întregire Naţională. Cu toate acestea, personalitatea sa a rămas prea puţin cunoscută publicului larg şi chiar specialiştilor, numele său fiind evocat mai ales din perspectiva “duelului” său cu mult mai celebrul Alexandru Averescu sau prin asociere cu faimosul său subordonat din această perioadă, Ion Antonescu.
Cariera militară a mareşalului a fost una de excepţie,avansările şi recunoştinţa pe linie militară venind în mod logic. Intens curtat pentru a intra în politică, Prezan a refuzat atât ofertele liberale pentru postul de ministru de război, cât şi pe cele ale regelui Carol al II-lea pentru funcţia de prim ministru.
Comandant al Corpului 4 Armată (la Iaşi, apoi dislocat la Bacău), deci cu competenţe limitate, Prezan s-a implicat totuşi în politica sensibilă a României din preajma declanşării Primului Război Mondial: lucrări de întărire spre graniţa cu Austro-Ungaria, recunoaşteri în vederea trecerii la vest de munţi, constituirea de grupuri de acoperire în principalele trecători, instruirea trupelor. La declanşarea mobilizării armatei, Corpul 4 Armată se transformă în Armata de Nord (ulterior Armata a 4-a), generalul Prezan fiind numit comandant al acesteia. După 20 septembrie, până la sfârşitul lunii, Armata de Nord se retrage, în deplină ordine, pe vechea frontieră, unde trece la apărare. După 1 octombrie, Prezan conduce cu succes Armata de Nord, în cadrul Grupului de Armate “Nord”, comandat de generalul Averescu, în cunoscuta „bătălie a trecătorilor”. La 30 noiembrie/13 decembrie Prezan a fost numit şef al Marelui Cartier General.Fiind specialist în arma geniului, a coordonat planul campaniei din 1917, adică a faimoaselor bătălii de la Mărăști, Mărășești și Oituz. Prin victoriile de la Mărăşti, Mărăşeşti şi Oituz, generalul Prezan, ca şef al Marelui Cartier General, a demonstrat claritate în concepţie şi destoinicie în pregătirea operaţiilor din vara anului 1917.
După stabilizarea frontului şi precipitarea evenimentelor revoluţionare din Rusia, la 21 noiembrie/4 decembrie 1917 generalul Prezan a fost numit comandant suprem al Armatei Române, iar la 26 noiembrie/9 decembrie generalul artilerist Alexandru Lupescu, în numele generalului Prezan, va semna la Focşani armistiţiul cu armatele Puterilor Centrale.
Începând cu 10/23 ianuarie 1918 generalul Prezan va asigura trecerea trupelor române în Basarabia, iniţial Divizia 11 Infanterie, ulterior constituindu-se Corpul 6 Armată, pe teritoriul de la est de Prut.
La 29 martie/11 aprilie 1919 Prezan l-a numit pe generalul Gheorghe Mărdărescu comandantul trupelor din Transilvania şi i-a înmânat ordinul de operaţii, care prevedea ofensiva trupelor române până pe aliniamentul râului Tisa, unde vor trece la apărare. La 20 iulie 1919 a fost declanşată ofensiva trupelor ungare împotriva unităţilor române aflate în apărare pe Tisa, iar la 26 iulie trupele ungare sunt împinse dincolo de Tisa după contraofensiva trupelor române. Trupele române trec la ofensivă, forţează Tisa şi în seara zilei de 3 august Detaşamentul de cavalerie colonel Rusescu intră în Budapesta, pe 4 august, la ora 18.00, generalul Mărdărescu primind pe Bulevardul Andrassy defilarea unui detaşament de trupe românesc. Cu modestia-i caracteristică, generalul Prezan, deşi se afla la 15 km de Budapesta a refuzat să prezideze parada militară a trupelor române spunând: “Nu vreau să umbresc nici gloria Coroanei şi nici să iau din aureola lui Mărdărescu. Eu mă duc, el rămâne.”
După război ajunge în fruntea Marelui Stat Major al Armatei Române pentru doi ani (1918 – 1920).
Deşi, după pensionare, generalul Prezan s-a retras la moşia sa de la Schinetea, ţara, colegii şi foştii subordonaţi nu-l vor uita. În 1921, prin aprobarea de către parlament a Legii relativă la introducerea unor modificări privitoare la pensiile celor care au luptat în Războiul pentru Întregirea Neamului, pensia generalului va creşte de la 650 lei la 3090 lei. Un an mai târziu, la propunerea generalului Mărdărescu, ministru de război, generalul Prezan a fost numit cap al Regimentului 7 “Racova” nr. 25, al cărui comandant fusese în perioada 1901-1904. La 7 iunie 1923 generalul Prezan va fi primit în Academia Română ca membru de onoare. La 13 martie 1924 regele Ferdinand a promulgat legea adoptată de parlament prin care se autoriza ca generalul Prezan să poarte toată viaţa uniforma militară şi să se bucure de onoruri militate. Cea mai mare recunoaştere a meritelor sale avea să vină la 25 octombrie 1930, când regale Carol al II-lea avea să-i confere înalta demnitate de mareşal al României. În anul 1936, la împlinirea vârstei de 75 de ani, armata, în frunte cu şeful Marelui Stat Major, generalul Nicolae Samsonovici, a organizat o ceremonie specială, la care a fost prezent şi primul ministru Gheorghe Tătărăscu, personalitatea mareşalului fiind elogiată de generalul artilerist Alexandru Lupescu, cel care i-a fost subşef al Marelui Cartier General. La 30 martie 1938, după instituţionalizarea Consiliului de Coroană, regele Carol al II-lea l-a numit pe mareşalul Prezan consilier regal.
Uitat în vremea regimului comunist, după 1990 mareşalului Prezan i-au fost ridicate mai multe busturi: la Alba Iulia, pe Aleea Mareşalilor din faţa Brigăzii 15 Infanterie din Iaşi, în faţa comandamentului Diviziei 4 “Gemina” din Cluj-Napoca (care o perioadă a purtat numele mareşalului). De asemenea, în Bucureşti există Bulevardul Mareşal Prezan, iar în alte oraşe sunt străzi care poartă numele său. În localitatea Schinetea se află conacul ce a aparținut mareșalului Constantin Prezan, unde este înmormântat împreună cu soția sa, Olga.
Olga Macarie,nepoata mareşalului, a vrut sa doneze conacul către Ministerul Apărării Naţionale, împreuna cu un parc de stejari (3 ha) şi o livadă (25 ha), pentru a se amenaja un cămin de bătrâni pentru foştii angajţti ai instituţiei. Olga Macarie s-a răzgândit însă şi a donat, la 1 octombrie 2002, conacul şi terenul înconjurător către Muzeul Judeţean “Ştefan cel Mare” din Vaslui. În conac au fost expuse obiecte originale, fotografii, arme, medalii, documente, uniforme militare care i-au aparţinut mareşalului Prezan. În ultimii ani, conacul a ajuns într-o stare de degradare avansată, necesitând urgent lucrări de consolidare, restaurare şi punere în valoare.
