Poeta Ana Blandiana, care a participat în zilele de 5-7 octombrie, la Târgul Internaţional de Carte LIBER 2011, unde România a avut statutul de ţară invitată, a afirmat, într-un interviu acordat AGERPRES, că se simte mai scriitor în străinătate decât acasă.
Cunoscuta scriitoare şi activistă civică, care are trei cărţi traduse în Spania, a vorbit despre creşterea interesului occidentalilor pentru poezie, despre invitaţiile pe care le are în străinătate la diverse festivaluri de gen, ca şi despre proiectele sale, despre munca la cartea la care lucrează de mai mulţi ani.
AGERPRES: Stimată doamnă Ana Blandiana, iată, ne întâlnim în Spania, într-o librărie madrilenă şi găsesc cărţile dumneavoastră pe rafturi, la loc de cinste. Cum se simte un scriitor român în aceste condiţii?
Ana Blandiana: Culmea este că, mi-e puţin ruşine chiar să recunosc, în ultimul timp, însemnând mulţi ani de după Revoluţie, mă simt mai scriitor în străinătate decât acasă.
AGERPRES: Pare puţin paradoxal ce-mi spuneţi. Deşi, dacă mă gândesc la Cioran, Eliade, sau la Norman Manea, pare plauzibil. Ne puteţi dezvălui cauzele acestei realităţi deloc confortabile?
Ana Blandiana: Sunt mai multe motive şi foarte interesante. Primul este acela că, în timp ce la noi a fost o scădere catastrofală de audienţă şi de interes la lectură, pentru că înainte, când trăiam o viaţă cu înlocuitori, acesta era enorm, în Occident s-a ajuns la un fel de saturaţie de consum, de o viaţă şi o societate în care nu contează decât materialitatea. Se cita pe vremuri o frază a lui Malraux care spunea că secolul XXI va fi religios, sau nu va fi deloc.
AGERPRES: Credeam că ne confruntăm cu un lung fenomen al secularizării. Pe ce vă bazaţi când îi daţi dreptate lui Andre Malraux?
Ana Blandiana: Acesta era sensul, chiar dacă nu este vorba doar despre religie. Deci, sau ne vom întoarce la a descoperi că suntem şi suflet şi nu numai bani, hrană, maşini, sau va fi rău. Ei bine, această schimbare s-a produs în Occident, înmulţind numărul festivalurilor de poezie. Nu pot să răspund nici pe departe la toate invitaţiile pe care le primesc, unde vin oameni să asculte ca la teatru. Deci acesta este un motiv pentru care vă spuneam că mă simt mai scriitor în străinătate decât acasă.
AGERPRES: Se ştie, sunteţi un scriitor al Planetei, 46 dintre cărţile dumneavoastră sunt traduse în diferite limbi. Ne puteţi spune unde aţi fost invitată să rostiţi verbul dumneavoastră? Mă refer, evident, la festivalurile din străinătate.
Ana Blandiana: O, sunt ţări precum Spania, Italia, Portugalia, Germania, în primul rând, cred că am mai mult de 100 de lecturi publice în Germania, în ultimii 20 de ani, ţările nordice. Culmea e că acest lucru s-a petrecut şi în ţările fostei Iugoslavii, dar cred că, acolo, dintr-un motiv diferit. Sunt ţări care unele n-au existat înainte, altele au o existenţă precară şi atunci încearcă să se impună în conştiinţa străinătăţii punând accentul pe cultură. Slovenia este una dintre aceste ţări, care efectiv există prin cultură, care este un centru de atracţie aproape monden. Premiul Festivalului de la Bileniţa, care este unul din marile premii europene, pe care eu l-am luat în 2002, strânge spectatori din toată Europa de Sud, ca să zic aşa, din Italia, din Elveţia. Este foarte personal. Eu am continuat să scriu, cărţile să fie primite bine. Maturizându-mă, sper, presupun, mi se pare că scriu mai bine decât scriam în urmă cu 20 de ani. Dar pentru mine asta nu mai e o surpriză. Chiar dacă se scrie de bine, nimeni nu se mai miră. În timp ce în Apus retrăiesc ceea ce am trăit în primele două decenii când scriam, când era o continuă explozie de uimire. De exemplu, în Spania, cărţile, mai ales cele de proză – am trei cărţi traduse în Spania, una de versuri şi două de nuvele fantastice – o cronică se termina, mi-e şi jenă să spun, aşa arată de ieşită din comun: “Cum am trăit până acum fără Ana Blandiana?” Nici un critic din România nu mi-a dat această frază! Într-adevăr, mă simt bine şi în Spania şi în Italia şi în toate locurile unde, pe deasupra, am sentimentul că reprezint şi România. Chiar o reprezint, cu prilejul ăsta cititorii află că există o cultură română şi dacă le place o carte a mea trag concluzii bune.
AGERPRES: Putem vorbi, stimată doamnă, de o condiţie a scriitorului, a marelui creator, de a fi cunoscut la nivel mondial? Cum resimţiţi acest lucru?
Ana Blandiana: Trăim, oricum, într-o lume globalizată, nimic nu se poate imagina în afara acestei treceri. Sigur că, pe de altă parte, există lucruri aproape intraductibile. Dar există şi un anumit noroc, ţine enorm de norocul unui poet să fie tradus, rescris tot de un poet în limba cealaltă. Mie mi s-a întâmplat în câteva ţări să am acest noroc de a întâlni poeţi în limbile lor, care sau ştiau româneşte sau aveau anumite persoane care ştiau româneşte şi care, efectiv, m-au rescris. Pentru că, până la urmă, în cazul poeziei, în cazul fiecărei cărţi, aceasta este condiţia magică, să nu pară tradusă, ci să pară scrisă în limba respectivă.
AGERPRES: O să vă pun acum o întrebare care sper să nu vi se pară prozaică. La ce lucraţi, sau ce carte vă va fi tradusă în viitorul apropiat?
Ana Blandiana: Chiar nu ştiu dacă va fi tradusă, dar este o carte extrem de românească. Întrebarea este însă extrem de dramatică, pentru că scriu de mai mulţi ani la ea. Se numeşte “Fals tratat de manipulare” şi este de fapt un eseu despre faptul că tot ce ni se întâmplă este pentru că suntem împinşi ca într-o mişcare browniană, într-o parte sau în alta. În permanenţă suntem influenţaţi să facem foarte puţin din lucrurile pe care noi am hotărât să le facem. Tocmai că am ales această temă şi pentru că ea este exemplificată cu fapte din viaţa mea, pentru un cititor obişnuit cred că va părea o carte de memorii. Nu este toată viaţa mea, sunt selectate doar întâmplări care sprijină această idee. Tot timpul se adaugă încă o întâmplare, încă ceva ce-mi amintesc. Pe de altă parte e greu, resimt un fel de jenă să nu fie prea personală, în acelaşi timp să spun cât mai mult.
AGERPRES: Vă mai găsiţi timp pentru scris? Vă ocupaţi, ştiu, şi de Sighet.
Ana Blandiana: Sunt atât de prinsă, din nefericire, în viaţa publică, cu Memorialul de la Sighet, care este ceva extraordinar, dar care, cu cât este mai extraordinar, cu atât ne ia mai mult timp. Cu cât are succes, cu atât nu mai reuşim să redevenim scriitori. Vorbesc la plural pentru că problema e şi a soţului meu (n.r. scriitorul Romulus Rusan), nu numai a mea. Încât scriem numai în luna august, când mergem la ţară şi tăiem toate legăturile cu lumea, radio, telefon, şi în decembrie, de când reuşim să fugim, până pe la jumătatea lui ianuarie.
AGERPRES: Ne puteţi oferi un termen pentru lansarea cărţii? Aveţi deja un contract cu o editură?
Ana Blandiana: Sper din toată inima s-o termin în ianuarie. Cred că va apărea tot la Humanitas.
