Vineri, 7 octombrie 2011, a avut loc la Biblioteca Municipală „Mihai Ralea” din Huşi, judeţul Vaslui, o activitate culturală de o înaltă ţinută intelectuală.
Colegii bibliotecari din Huşi şi-au propus să comemoreze 25 de ani de la trecerea în nefiinţă a poetului huşean Ioan Alexandru Angheluş şi să lanseze cartea „Dialog” scrisă de două talente lirice, Ana Anton şi Valentina Teclici, descoperite, încurajate şi promovate de mentorul lor, poetul comemorat. Lumina maestrului este veşnic prezentă prin opera sa şi prin discipolii săi. De asemenea a fost lansat şi un număr din revista „Cronica Veche”, dedicat celui plecat în lumea celor drepţi la numai 48 de ani. Nici nu se putea gândi mai frumos această manifestare culturală.
În Huşi a fost şi, din fericire mai există un nucleu de oameni de cultură care ştiu să aprecieze valoarea artistică şi literară autentică, fiind urmaşi merituoşi ai unor înaintaşi confirmaţi de public şi vreme, intraţi în panoplia culturală românească.
Printre cei care au participat la acţiune s-au numărat dramaturgul, prozatorul şi publicistul Mircea Radu Iacoban, scriitorul, criticul literar Teodor Pracsiu, scriitorul, eminescologul, prof. dr. Theodor Codreanu care a fost şi moderatorul activităţii. A participat un public numeros, mulţi dintre participanţi dând glas unor gânduri de apreciere şi admiraţie despre profesorul I.Al. Angheluş felicitând sincer cele două poete cu rădăcini huşene pentru poeziile publicate şi, de asemenea pe organizatorii manifestărilor, colectivul bibliotecii municipale, în frunte cu inimosul şi entuziastul om de cultură Constantin Donose.
Am dat curs invitaţiei de a participa la această întrunire de suflet şi spirit moldav, românesc. Este un privilegiu să mergi la Huşi în această perioadă de toamnă însorită, să străbaţi dealurile înconjurătoare, plimbându-ţi privirea când pe-o parte când de alta a sensului de mers pentru a savura cromatica dumnezeiască a pădurilor de foioase. Nici nu te mai deranjează faptul că trebuie să te opreşti de patru ori la trecere de cale ferată, ci te bucuri de acest răgaz să mai admiri priveliştea, parcă desprinsă din poveşti.
Mă număr şi eu printre cei care au avut bucuria de a o cunoaşte pe Valentina Teclici cu mulţi ani în urmă. Ne-am cunoscut în perioada admiterii la Facultate şi de atunci suntem prietene. Oriunde am fost, orice am făcut, prietenia noastră ne-a însoţit şi a sporit continuu. Avem multe amintiri deosebit de plăcute de-a lungul anilor.
Locuind în Noua Zeelanda din 2002, Valentina Teclici simte vital nevoia să ţină legătura cu ţara, cu neamul, cu limba română şi înţelege să facă acest lucru şi prin poezie, prin scris. Da, prin poezie, şi ce este poezia dacă nu e glăsuire, simţire, dragoste, lumină? Pentru că, deşi la “capătul pământului”, poartă în suflet dorul de ţară, de pământul românesc.
Când a revenit în România în anul 2009, mi-a spus «Mulţumesc Cerului că am ajuns în acest concediu în România. Ştii de ce mi-a fost cel mai dor? Nu ştiu, i-am zis. Să râd ROMÂNEŞTE». Este o metaforă? Poate, dar dezvăluie un DOR autentic de vatră, de rădăcini, de cultură, de umorul românesc. Nu mi-am imaginat că există şi un asemenea dor.
Fiind o fire comunicativă, deschisă, altruistă, Valentina are mulţi prieteni şi m-aş referi de această dată la doamna Ana Anton. Au locuit pe aceeaşi stradă, au urmat aceeaşi grădiniţă, au fost colege de clasă şi de cenaclu, iar pentru creaţiile lor literare au primit diferite premii.
Regăsindu-se după ani, chiar decenii, Ana şi Valentina au dorit să-şi sărbătorească prietenia prin poezie, prin publicarea unei plachete de versuri, iar eu prin această apariţie lirică, am mai câştigat o prietenă, pe Ana care locuieşte actualmente în oraşul Sfântu Gheorghe, judeţul Covasna. Ca martoră la actul de creaţie, la naşterea cărţii “Dialog”, mărturisesc cu mâna pe inimă că ambele autoare mi-au încântat mintea şi mi-au delectat sufletul cu poeziile lor inspirate şi profunde.
Ideea acestei cărţi este originală şi deosebit de interesantă. Cel puţin, eu nu am cunoştinţă să fi citit vreo carte asemănătoare. Autoarele au convenit să stabilească fiecare un număr egal de subiecte, care dau şi titlul poeziilor: Copilărie, Pasăre, Viaţă, Dragoste, Temă liberă, Inspiraţie, Muzică, Dans, Portret, Călătorie.
Temele abordate sunt în număr de 10, poate nu întâmplător. Sugerează ideea de DECALOG al vieţii. Să-ţi trăieşti viaţa, dar să rămâi copil, (să te copilăreşti din când în când). Întotdeauna să ai dorinţa şi puterea de a merge mai departe, ca pasărea în zbor pentru a-ţi împlini visele. Iubirea este temelia şi substanţa vieţii. Să ai inspiraţia să cânţi şi să dansezi, să-ţi croieşti un portret al tău cu care să te simţi bine şi să călătoreşti în timp, pe potecile sufletului sau în cele patru zări.
Oraşul Huşi este oraşul copilăriei şi adolescenţei autoarelor.
În urbea în care au deprins cei şapte ani de-acasă, au urmat şcoala, s-au îndrăgostit, au învăţat ce este iubirea, s-au bucurat de ea şi au învăţat să dăruiască iubire, Ana şi Valentina au cules seva creaţiei pe care, cu talent şi har, au făcut-o roditoare.
Sunt convinsă că pentru Ana şi Valentina, acele vremuri au însemnat universul lor existenţial, cultural, dar şi sufletesc, spiritual. Nu este întâmplător că prima poezie din placheta publicată se intitulează COPILĂRIE, în care fiecare autoare, cu harul şi inspiraţia ei a prezentat acea perioadă binecuvântată, din care fac parte livezile cu pomii roditori, crângurile huşene, jocul copiilor lipsiţi de griji, poveştile şi basmele citite, bunicii… O perioadă plină de trăiri şi emoţii suave, gingaşe, dar, vai, a trecut atât de repede!
În această poezie, nu numai tema este comună celor două autoare, ci şi dorinţa lor de a-şi păstra „Copilăria” într-un colţ al inimii pentru întreaga viaţă.
Deşi poeziile sunt create pe aceeaşi temă, cu elemente ale naturii comune, cu dorinţe comune, totuşi, ca stil şi mod de creaţie, ele se deosebesc, acest lucru dovedind originalitatea autoarelor. Dacă Ana Anton exclamă „Nu te las copilărie / Să mă părăseşti vreodată”… sau „Colorată şi rotundă, / năzdrăvană şi fierbinte, / nu mă laşi, neastâmpărato, / să îmbătrânesc cuminte!”, pentru Valentina Teclici, Copilăria face parte din fiinţa sa, este componentă perpetuă a vieţii sale: „În zori simt pe obraz / Sărutul copilului din mine. / Inspirat, condeiul vieţii / Continuă să scrie / Capitolul numit copilărie.”
Aşadar, poezia lor construită pe o temă dată, nu este o poezie „în tipar”, este o poezie liberă, ambele autoare au sporit talantul liric. Ideea de a scrie o poezie pe o „Temă liberă” confirmă nemărginita lor imaginaţie şi putere de creaţie.
Poezia celor două autoare abundă în figuri de stil, metafora este la ea acasă, stilul este uneori direct, alteori subtil, dând posibilitatea cititorului să-şi manifeste libertatea de înţelegere şi trăire poetică.
Felicit din tot sufletul pe prietenele noastre, Valentina şi Ana pentru darurile minunate pe care ni le-au oferit spre lectură, le doresc multă sănătate, inspiraţie şi noi apariţii editoriale şi recomand cu multă căldură răgazul de a sta în „DIALOG” cu cele două autoare, răsfoind paginile cu poezii de o rară frumuseţe artistică, în care imaginaţia şi fantezia autoarelor au zburdat în neantul spiritului şi au plonjat pe cerul bucuriei de a trăi.
Dar, cel mai bine ne poate vorbi despre autoare poezia lor.
TEMĂ LIBERĂ
Ana Anton
De când te-ai topit în plâns
macii te-au ales
să le fii grădină
pentru rugăciunea lor
de dinspre ziuă…
Se aude în sângele nostru
cum plânge Manole
cu fruntea în palmele Anei
iar în fiinţele noastre
trunchiuri de timp
şiroind în lumină
sapă înaltul…
şi-ngână căderea din ziduri…
… Vine femeia…
Ana-şi grăbeşte sfârşitul…
Ea este ploaia,
Manole e zidul
Ea este izbânda
Şi începutul.
Manole-i mândria…
şi lutul…
