Cu mulţi ani în urmă m-am încumetat să călătoresc prin lumea exegezelor nietzscheene şi de atunci nu am mai reuşit să ies din ” vegetaţia luxuriantă” a acestora. Am impresia că, încă, mă aflu într-un ţinut brazilian, sau mai bine zis într-o indefrişabilă şi misterioasă mlaştină amazoniană, unde fiecare op mă face să tai cu maceta minţii o vremelnică potecă prin liane şi hăţişuri, repede crescută la loc de vigilenţa vegetală a naturii ce nu doreşte ca o simetrie aleatorie să-i tulbure “propria orânduială “. Opera de filosofie poematică “Aşa grăit-a Zarathustra “, scrisă între anii 1883-1885, este un astfel de” ţinut amazonian” în care este concentrată, ca un transfocator, întreaga gândire filosofică a lui Nietzsche. Treptele de gândire şi creaţie ale unei biografii complicată până la infinit, ce provoacă de ani buni discordia şi învălmăşala de turn Babel a axegeţilor, sunt limpezite de Nietzsche însuşi, ce mărturiseşte “marile schimbări la faţă ” în propria lui viaţă: Nietzsche cel aflat în echilibru între” înainte” de Zarathustra şi “după ” Zarathustra.
Dar cine este acest misterios personaj? El vine din istorie, fiind un profet persan, şi Nietzsche şi-l asumă ca pe alt eu al său, indentificându-se cu acesta şi, străfulgerat de “fulgerul ” creaţiei este iluminat şi îi conturează o nouă viaţă în cultura europeană. Dar cine este acest Zarathustra? Este un tânăr care împlinind 30 de ani, a părăsit lumea îmbătrânită a tinereţii sale, speriat de ridurile ei, şi a pornit spre munţi, urcând spre înălţimi, unde şi-a găsit sălaş într-o peşteră întunecoasă ce l-a apărat şi ocrotit cu ospitalitate timp de un deceniu.Acolo medita, întovărăşit de şarpe şi vultur, martori fideli ai străduinţei lui întru o învăţătură înfricoşată; înţelesul ei profund, adânc şi tălmăcit însemnând primejdie şi acest fapt îi schimonoseşte chipul în diavol în momentul când se priveşte în oglindă. Simte, astfel, că îi este prea greu să poarte singur povara acestei cunoaşteri, îi lipsesc oamenii, asupra lor doreşte să-şi încerce puterea. În aceste condiţii, într-o dimineaţă invocă soarele să-i binecuvânteze gestul de a se întoarce îmtre semeni şi a le-o duce în dar. Astfel, soarele soarele are bucuria de a-i privi pe cei ce-i luminează, şi el, astrul luminii, are soarta de a apune pogorând spre alt tărâm. Zarathustra vrea să cunoască şi el această fericire şi această soartă.Şi cu coborârea printre oameni a început şi apusul acestui personaj îndrăgit de filozoful german, născut la 15 octombrie la Rocken.
Inspirat de povestirea mitologică Nietzsche scrie “Aşa grăit-a Zarathustra “în care concentrează aproape toate ideile sale filosofice. Acesta, cel înainte de Zarathustra, şi cel de după Zarathustra, renaşte transfigurând nu doar destinul său, cum crede Nietzsche cu puţină infatuare, dar şi în întreaga cultură a omenirii:”Am dat umanităţii cea mai profundă carte pe care o are, al meu Zarathustra “, scrie cu orgoliu în Amurgul zeilor( F.Nietzsche, Werke, Klaussiker Ausgabe,Band 1-9). Acest poem filozofic , în anii de eclipsă a minţii, îl va reciti plângând, înfiorat.
Scrisorile filozofului despre acest hibrid ciudat între filozofie şi poezie sunt revelatoare pentru norii ce-i vor întuneca gândurile. În acest context el scria:”Despre al meu Zarathustra înclin să cred că este opera cea mai profundă care există în limba germană, dar şi cea mai măiastră ca stil “,( F.Nietzsche, Lettres choisies, traduites et reunies par Alexandre Vialatte, Paris, Gallimard, deuxieme edition, 1931, p.203. ).Nietzsche cel mai necredincios filozof avea credinţa că Zarathustra întruchipează un nou Mântuitor, exclamând:”Aut Christus, aut Yarathustra! “(ibidem, p.208 ). Tot într-o suită de scrisori , la fel în Ecce Homo, însemnări memorialistice, scria:”Eu rămân de altfel poet până dincolo de limitele extreme, ale cuvântului “.( ibidem,p.217.). Filozoful îşi caracterizează acest poem-filozofic, scriere filosofică, poem, carte sfântă, sinfonie în stilul primei părţi a sinfoniei a noua, ba, mai este şi un dans-“stilul meu este un dans “, scrie el în scrisoarea către Erwin Rohde din 22 februarie 1884(F.Nietzsche, Lerttres choisies,ediţie citată, p.217. ):”N-aşi putea crede decât într-un dumnezeu care ar şti să danseze “, declară Zarathustra în lucrarea lui Nietzsche”Werke “, Band 6, p.58. mai este caracterizată această lucrare drept tragedie. Toate aceste caracterizări denotă dorinţa filozofului de a crea o operă completă, desăvârşită, la care să contribuie în armonie o întreag evantai: filosoful, poetul, profetul, muzicianul, iubitorul de ritm şi tragicul Nietzsche.
Opera pe care Nietzsche dorea să o ridice la nivelul cărţilor sfinte, prtea sentenţioasă pentru a fi poezie, prea adânc lirică pentru a fi filozofie, prea reţinută pentru a fi dans, prea sălăreaţă pentru a fi tragedie, a intrat în contradicţie cu multe.Călătorind şi urcând pe crestele montane la Sils-Maria(Engadine ),plimbându-se pe malurile lacului Silvaplana, filozoful are străfulgerarea eternei reîntoarceri spre el în zbor Zarathustra. În confesiunile sale persuasive acest Zarathustra european, revelat pe vârfuri de munte, ar fi mai tânăr cu aproape două mii cinci sute de ani decât legendarul întemeietor al religiei persane cristalizate în Avesta; iar insistenta reântoarceri, ciclică a aceloraşi personaje, n-ar fi, aşa cum este, un motiv dominant al străvechii mitologii indiene şi asiro-babioneene, ci rodul inspiraţiei lui Nietzsche. O paternitate incertă contrazisă chiar de notaţiile sale ulterioare. Zarathustra creat de filozof se deosebeşte esenţial de omologul său antic, deoarece, în timp ce acela propovăduia opoziţia dintre bine şi rău, personificate de spiritul luminos Ahura-Mazda( forma grecă Ormuzd ) şi de spiritual întunecos Angra-Mainyu( Ahriman ), acesta propovăduieşte trecerea dincolo de bine şi de rău, cere imperios sfărâmarea tablelor morale. De fapt, în contradicţie cu prorocul persan, Nietzsche construieşte un anti-Zarathustra, spirit luciferic al unei cărţi pa care autorul şi-o închipuie Evanghelie, şi numai ca o Evanghelie a amoralismului. Fiindcă Zarathustra lui Nietzsche proclamă moartea lui Dumnezeu. Colindul lui Zarathustra prin lume amintzeşte de colindul cotidian al lui Socrate prin cetatea Atenei; Zarathustra este un virtuos în a dialoga, ca Socrate, altădată.
Încheindu-şi poemul, Nietzsche era convins că moartea lui Zarathustra va stârni durere aşa cum a stârnit moartea lui Socrate, de atunci şi în veci: lacrimi şi lacrimi. Dar la moartea lui Zarathustra, personajul lui Nietzsche, nici macar o lacrimă n-a curs, ne mai vorbind de veşnicia durerii.