“…in Statele Unite exista o traditie in a alerga maratonul pentru o anumită cauză, de obicei caritabilă”, declară Marian Petruţa, preşedintele “North American Romanian Press Association” (N.A.R.P.A.) din Chicago
Ioan Iacob: Cum s-a născut ideea promovării presei prin sport (în cazul dumneavoastra este vorba de N.A.R.P.A., al cărei preşedinte sunteţi) ? De obicei se întâmplă invers…
Marian Petruţa: Aici , în Statele Unite , există o tradiţie în a alerga maratonul ( 42 de kilometri) pentru o anumită cauză, de obicei caritabilă, pentru a atrage atenţia asupra anumitor probleme. Pe lângă dorinţa de a încuraja o viaţă sănătoasa şi activă, alte două obiective au fost atragerea atenţiei asupra dificultăţilor cu care se confruntă presa de limbă română din SUA şi Canada, şi un proiect caritabil, pe care îl derulez din 2004, pentru copii din România. În ceea ce priveşte mass media românească de aici, am dorit să atrag atenţia asupra greutăţilor cu care ea se confruntă din punct de vedere financiar. Unele ziare în formă tipărita şi-au scăzut drastic numărul de apariţii sau chiar au dispărut complet de pe piaţă. Cât priveşte proiectul caritabil pentru copii, la fel ca şi-n ceilalţi ani, adunăm bani pentru a cumpăra rechizite şcolare sau haine pentru copii proveniţi din familii defavorizate. Am considerat că cea mai bună investiţie pe care o putem face pentru viitor este în educaţia copiilor.
I.I.: Care este, de fapt, povestea “maratonului” dumneavoastra? Ştiu că sunteţi legat de Ardeal, iar pe blogul dumneavoastră am văzut chiar menţionată distanţa dintre Cluj şi Chicago…
M.P.: Îmi place să reamintesc faptul că dupa o anumită vârstă când nu mai creşti pe verticală începi să creşti pe orizontală. Acumularea de kilogramele în plus atrage după sine şi diverse problemele medicale. Cu toate că am 185 de centrimetri înălţime, când am început să mă apropiu de 100 de kilograme am zis că este cazul să fac o schimbare. Poate faptul că încă nu sunt căsătorit contribuie şi el …. Nu aveam probleme medicale însă nici nu am dorit să ajung să le am. Înainte să trebuiască să tratez probleme de sănătate am zis că este mai bine să le previn, ducând o viaţă mai activă şi mai sănătoasa din punct de vedere nutriţional. Luaţi de val alergăm mult prea mult uneori să acumulam lucruri materiale, neglijând sănătatea şi plătind apoi scump pentru asta. Este ca în povestea cu stăpânul şi măgarul, care s-a tot chinuit să-l obişnuiască pe animal să nu mai mănânce, şi tocmai când a reuşit să-l înveţe fără mâncare, culmea s-a trezit că i-a murit măgarul. Dacă această criză economică a fost bună la ceva, a fost în cazul meu că m-a făcut să realizez, care anume ar trebui să îmi fie priorităţile în viaţă. Unele lucruri le-am experimentat personal altele le-am observat la cei din jur. Am văzut oameni care după mulţi ani de muncă, alergat, efort, stres, nopţi nedormite, peri albi pe cap, etc… au pierdut, datorită crizei, ce au acumulat material şi ce era şi mai important: sănătatea. Având o amică ce se ocupă de nutriţie a fost ceva mai uşor să mă apuc de slăbit, iar cum nutriţia fără sport nu prea dă randament, inevitabil am început să mă puc de mişcare. Un prieten apropiat, care după ani de zile de fumat s-a lăsat şi s-a apucat de sport slăbind vreo 15 kilograme, s-a înscris anul trecut la maraton. Eu am fost doar să îl susţin iar după ce l-a terminat mi-am propus să particip şi eu pe viitor. Lucru pe care l-am şi făcut în acest an.
Da, sunt clujean de origine, iar cât priveşte distanta Cluj-Chicago am postat-o pe blog doar aşa pentru a face o legătură imaginara şi sentimentală între cele două oraşe.
I.I.: Există proiecte N.A.R.P.A. despre care ne puteţi vorbi ? De obicei se spune că este mai bine întâi să înfăptuieşti şi abia apoi să vorbeşti. Sunteţi – în acest context – un “superstiţios”?
M.P.:Nu, nu sunt genul de persoană care să creadă în superstiţi, cred puţin în vorbe şi mai mult în fapte, pentru că cele din urmă vorbesc de la sine. Legat de proiectele NARPA pot reaminti desfăşurarea ediţiei a doua a forumului presei româneşti din SUA şi Canada care a avut loc în aceasta vară la Chicago. Cu prilejul ei, pentru prima data, au fost desemnate şi premiate, cele mai bune articole din presa românească de pe continentul nord american. Am ţinut foarte mult în a recunoaşte munca, de cele mai multe ori, voluntară a celor care scriu la aceste publicaţii. Am mai avut apoi proiecte în care am fost parteneri media. Aş aminti aici expoziţia de pictură românească din Chicago în care trei pictori bucureşteni şi-au expus lucrările de artă. Promovarea unor scriitori români sau americani care au scris cărţi despre români sau România. Aş aminti aici pe fostul ambasador american în România James Rosapepe, scriitoarea Sharon Rushton sau colegul de presă Nicholas Buda. Chiar zilele acestea promovăm un eveniment artistic, o piesă de teatru care se joacă la teatrul Saint Sebastian din Chicago, în care rolul principal îl are Simina Contraş, o tânără actrită clujeană. De asemenea participarea membrilor asociaţiei la diferite întâlniri şi dezbateri publice pe tema votului prin corespondenţă, lege de care noi românii din diaspora avem mare nevoie.
În plus ne dorim să găsim tinere talente pe care să le ajutăm să scrie pentru presa românească de aici, încurajându-i cu timpul să devină jurnalişti. Suntem tot timpul deschişi la propuneri şi la evenimente prin care să promovăm limba, cultura şi tradiţiile româneşti. Din păcate nimic nu se face fără efort fizic şi mai ales financiar, iar în vremurile astea de criză nicăieri nu este uşor, însă ne străduim să mergem înainte, iar dacă există interes şi bunăvoinţă se găsesc şi resurse.
I.I.: Recunosc că am descoperit blogul dumneavoastră târziu, am fost încântat însă de deschiderea care o manifestaţi acolo faţă de muzică. Nu vă lipseşte, măcar uneori, muzica din Ardeal?
M.P.:Am promovat şi promovez în continuare ori de căte ori am ocazia talentele muzicale româneşti, atât din muzica uşoara cât şi cea populară. Tehnologia din ziua de azi ne ajută în acest sens. Internetul şi televiziunile din ţara ne permit ca să ascultăm mult mai uşor muzica românească. Bineînţeles că ne face plăcere să vedem artiştii noştri dragi din România prezenţi la diferite concerte sau evenimente cultural-artistice pe care comunităţile româneşti de pe întreg cuprinsul Americii le organizează în mod regulat. Avem însă şi artişti locali, români din diferite zone ale ţării, inclusiv Ardeal, care s-au stabilit pe aici şi care pot fi întâlniţi şi ascultaţi cu diferite ocazii. Avem apoi aici, la Chicago, şi un liceu românesc care scoate o mulţime de muzicieni, în special de muzică clasică. Nu de puţine ori am avut plăcerea să-i ascult concertând pe la diferite evenimente comunitare.
I.I.:Cum se vede de la Chicago presa…”de pe ambele maluri ale Atlanticului”? Există “perspective sumbre” în ceea ce priveşte dispariţia presei tipărite?
M.P.:Dacă mă întrebaţi de calitatea ei, pot să vă spun că sunt încă multe ziare aşa zis centrale în România care la jurnalismul practicat ar trebui să dispară complet, nu doar din forma tiparită ci şi din cea electronică.
Acelaşi lucru este valabil şi pentru televiziuni. Treptat tendinţa este de a trece în format digital, nu cred însă că presa scrisă va dispărea complet, cel puţin nu în următorii ani. Se va reduce tirajul dar va exista încă mult timp de acum înainte interesul de a citi un ziar de calitate tipărit pe hărtie.
I.I. Sunteti nu doar un “alergător”, ci un “maratonist”. Aţi făcut sport şi v-aţi asumat “Maratonul de la Chicago” bazându-vă pe o experienţă sportivă anterioara?
M.P.:Am cochetat doar cu sportul prin liceu şi facultate când eram la Cluj, dar n-am practicat nimic de performantţă. O viaţă sănătoasa poate fi menţinută practicând cât mai mult sport. Conceptul meu este că decât să dau banii la doctori sau pe medicamente încercând doar să repar, prefer să-i dau pe un abonament la sală, o înscriere într-o competiţie sportivă, sau o alimentaţie mai sănătoasă. Dacă foarte multe lucruri costă şi ne plângem că nu avem bani, vă spun eu un secret: mişcare este gratuită, accesibilă tuturor şi totodată sănătoasă, indiferent de vârstă.
I.I.:Şi daca ar fi fost posibil ca, la trecerea liniei de sosire, să adresati un gând, un mesaj, să spuneţi ceva prin intermediul “Clubului presei transatlantice”, ce aţi dori să transmiteţi? M.P.:Mă bucur să văd publicarea unui număr mare de articole pe teme de artă sau cultură, şi mai puţin pe cele negative sau de scandal. Aş dori să felicit şi să încurajez şi pe viitor, efortul şi munca celor care administrează situl sau scriu pentru acest “Club al Presei Transatlantice”, indiferent pe ce mal al Atlanticului s-ar afla.
