Îmi place să mă amuz privind ingeniozitatea şi realizarea artistică în format electronic ale aşa numitelor „emoticoane”. Iniţial vizibile doar pe reţelele de „chat & dating” (adică „flirt & întâlniri romantice”), ele s-au extins treptat ca întrebuinţare chiar şi pentru trimiterea de mesaje electronice sau la postarea / publicarea de comentarii pe diferitele pagini de Internet. Indiferent însă de locul lor de utilizare, nu pot să nu remarc mesajul emoţional nostim, romantic sau patetic, după caz, ataşat trimiterii sau primirii unor astfel de simboluri grafice.
Mai nou, şi graţie tehnologiei tot mai perfecţionate, aceste emoticoane sunt realizate din imagini animate, care prin repetiţie sugerează o anumită atitudine sau diferite sentimente, ce ar fi fost imposibil să fie descrise pe deplin în cuvinte. Compensând dialogul sumar, chiar întretăiat de diferite semne de punctuaţie aruncate la final de cuvinte pe „mess”, emoticonul dă dintr-odată viaţă întregului mesaj, adăugând un plus de sens.
De aceea, am convingerea că utilizarea lor în comunicarea prin Internet nu face altceva decât să suplinească lipsa semnalelor non-verbale pe care le transmitem prin gestică, mimică sau atingere atunci când suntem faţă în faţă cu persoana cu care discutăm. În plus, aceste simboluri grafice animate ne permit de multe ori să exprimăm chiar lucruri ce ne-ar fi creat o anumită sfială în raport cu situaţia în care ar fi trebuit să emitem un anumit mesaj în mod direct.
De câte ori un adolescent îndrăgostit nu a avut probleme să îşi exprime sentimentele faţă de persoana iubită, fiindu-i în acelaşi timp ruşine să facă acest lucru în mod public de teamă că va fi refuzat sau chiar umilit. Însă prin intermediul unor emoticoane emise progresiv în diferitele etape ale comunicării, acest joc al tatonării sentimentelor celui cu care se vorbeşte poate să fie un avantaj pentru a şti dacă poţi merge mai departe sau trebuie să te opreşti. Acest lucru este valabil şi pentru alte genuri de relaţii ce implică o emoţie profundă, în genul discuţiilor cu persoanele dragi sau cu prietenii.
Analizând paleta de opţiuni ce ţi se oferă, ai ocazia de a-ţi exprima sentimentele prin pictograme ce acoperă cele mai variate sentimente, de la bucurie la tristeţe, de la interes la plictis, de la iubire la supărare, de la sentimente pozitive la cele negative. De exemplu, de multe ori îmi place să utilizez emoticonul numit „Smile” („Te invit să râzi”), însă nu de puţine ori am apelat la „Wink” („Îţi fac cu ochiul”), fiindcă mi s-a părut ingenios şi foarte amuzant. De regulă am căutat să evit „In love” („Sunt îndrăgostit”) sau „Kiss” („Te sărut”), intens folosite de către persoanele de sex feminin pentru a-şi exprima mai direct sentimentele faţă de cel drag. În cazul meu prefer „Heart” („Inimă”), pentru a spune persoanei pe care o iubesc că ţin la ea în mod profund şi sincer.
Nu pot uita nici emoticoanele de sărbătoare, cum ar fi „Cake” („Tort”) şi „Flower” („Floare”) oferite celor cunoscuţi de ziua lor sau cu ocazia diferitelor evenimente. „Coffee” („Cafea”), „Drink” („Băutură”) sau „Beer” („Bere”) sunt şi ele sugestive mai ales pentru reuniunile între prieteni, cunoscuţi sau colegi de serviciu. Prin urmare, în funcţie de ceea ce doreşti să transmiţi ca emoţie, motivaţie sau atitudine ai la dispoziţie un întreg set de pictograme animate ce te pot ajuta ca printr-un simplu gest să exprimi ceea ce nici o mie de cuvinte nu ar fi întotdeauna suficiente.
Trebuie menţionat că în istoria dezvoltării sistemelor de comunicare în scris cu mult înainte de structurarea primelor alfabete fonetice, la care semnele sunt ataşate sunetelor produse vocal, a existat un sistem de transmitere a informaţiei prin imagini, numite pictograme sau alteori ideograme, făcându-se asocierea dintre semnele grafice şi diferitele stări sau sentimente. Scrierea alfabetică a permis o compactare a comunicării permiţând o eficienţă crescută, dar în acelaşi timp fără imagini conţinutul a devenit tot mai sărac în ce priveşte exprimarea sentimentelor sau emoţiilor.
De ce oare copiii se bucură de cărţile bogat colorate cu imagini felurite ce le stimulează imaginaţia şi reveria, procese fundamentale în dezvoltarea fiinţei umane? Sau de ce adulţii selectează, de multe ori involuntar, acele materiale sau documente ce au alături de textul scris şi anumite imagini sau simboluri grafice? De ce alegem cărţile pe care le vom cumpăra uitându-ne în primul rând la copertă, grafică şi după aceea la conţinut?
Este clar că putem vorbi de un aspect emoţional, non-verbal al comunicării, ce face parte integrantă din modul în care fiinţa umană comunică, întregind paleta de exprimare nu numai cu informaţii, ci şi cu sentimente sau atitudini. Nu în ultimul rând, memorarea are la bază tot un proces de asociere dintre imagine şi conţinutul informaţional ce se cere a fi reţinut.
Prin urmare, nu pot decât să mă bucur de revenirea în forţă a pictogramelor alături de caracterele extrase dintr-un alfabet ce reproduce mai mult sau mai puţin fonetica sau vorbirea umană. De fapt, în scrierea veche egipteană, sau ieroglifică, erau deopotrivă stilizate elemente ce ţineau de sunetele vorbirii, precum şi de partea emoţională, imposibil de descris pe deplin în cuvinte articulate. De multe ori un ochi de şoim sau imaginea unui anumit obiect sau animal era mai potrivită decât expunerea plicticoasă şi plină de simboluri grafice a ideilor comunicate.
Scrierea pur alfabetică a constituit o simplificare a acestei vechi scrieri cu scopul comunicării cu naţiuni străine pentru ei la acea dată, în genul popoarelor semitice, inclusiv cu evreii. Dar îmbinarea dintre caractere fonetice, sau fonograme, şi imagini, sau pictograme, reprezintă o transpunere corespunzătoare a componentelor informaţionale dar şi emoţionale ale comunicării umane.
Prin urmare, vă invit să folosiţi aceste simboluri grafice, însă fără a abuza de ele, fiindcă oricât de multe sentimente am avea de exprimat, totuşi cuvintele sunt cele care conturează în cele din urmă sensul. Şi de asemenea, invit pe toţi fanii de „messenger” să folosească propoziţii complete atunci când au de spus ceva şi să nu se mărginească doar la limbajul de peşteră, parţial articulat, lipsit de predicat, în genul „Eu, Tarzan. Tu, Jane”. Frumuseţea comunicării se atinge atunci când îmbinăm informaţia cu sentimente şi atitudini, când cuvintele sunt exprimate pe fundalul celor mai calde emoţii, care aduc în cele din urmă nu numai cunoştinţă, ci şi bucurie în inima celor care iau act de ceea ce noi exprimăm.
Să facem comunicarea umană cât mai frumoasă cu putinţă, aceasta este dorinţa mea, iar viaţa noastră să fie plină de sentimente pozitive şi luminoase. Atunci nu ne va părea rău că trăim, suferim sau plecăm din această lume. Trăim unii prin ceilalţi, acest lucru fiind valabil pe întreaga durată a vieţii noastre. Să nu fim egoişti în exprimarea bucuriei, solidarităţii şi ataşamentului dintre noi şi semenii noştri.