Trăim într-un timp în care dimensiunea audienţei contează cel mai mult indiferent de mijlocul media utilizat. Cu privirile fixate pe „barometrele” sau „altimetrele” de estimare a impactului media, politicieni, prezentatori, invitaţi, companii sau instituţii publice, cu toţii încearcă să se poziţioneze cât mai sus, fără a se gândi că oamenii nu sunt numere, iar audienţa reală nu are de-a face cu numărarea brută a celor care îşi fixează ochii pe ecranul de televizor la o emisiune sau alta. Acelaşi lucru este valabil şi pentru media electronică, unde contoarele de pagină mestecă monoton numărul de intrări pe un anumit articol, timpul de rămânere sau alţi parametrii interesanţi în definirea metricilor de succes pentru o anumită publicaţie, blog sau portal.
Însă această febră a vizionărilor sau accesărilor trădează deopotrivă şi o slăbiciune a modului în care sunt construite aceste canale de comunicare. Practic, persoana „devoratoare” de informaţii este asimilată unui fel de ciclu de producţie, distribuţie şi consum, ignorându-se natura profundă din constituţia oricărui om ce se bazează pe reflecţie, gândire şi evaluare a datelor prezentate. Într-o avalanşă de fraze, idei şi cifre care nu se mai termină, nefericita persoană ce stă în faţa televizorului sau a calculatorului, nu are nici măcar cea mai mică şansă să „digere” ceea ce îi este pus înainte.
Prin dopaj informaţional, creierul celui expus la aceste fluxuri de ştiri mai mult sau mai puţin relevante, dar agregate astfel încât să producă impactul maxim, ajunge să fie în scurt timp saturat, persoana în cauză devenind doar un spectator automat la un show ce nu îi spune mare lucru. Şi astfel, idei de tot felul ajung să fie primite de către un subconştient obosit, incapabil să mai opună cea mai mică rezistenţă şi în a mai ordona ceea ce i se prezintă.
Poate că lucrul cel mai nefast în timpul de faţă nu se mai referă la penuria de informaţii, ci la prea multe lucruri spuse într-o manieră dezordonată şi într-un ritm mult prea alert fără a se lua în considerare criteriul relevanţei a ceea ce se prezintă public. Plecând de la talk-show-uri cu aceleaşi vedete ce nu au prea multe de spus, trecând la emisiuni de prezentare a evenimentelor de actualitate mereu polarizate de interese mai mult sau mai puţin evidente şi finalizând cu analize ce degenerează în discuţii plicticoase în contradictoriu, se ajunge practic la o ignorare a logicii de bun simţ şi a ceea ce ar fi cu adevărat important. Însă lucrul cel mai nociv se concretizează în opacizarea conştiinţei colective, în alunecarea spre grotesc şi senzaţional, cu consecinţe dramatice asupra mesajului pozitiv ce ar trebui să fie transmis.
Mă întreb pe bună dreptate de ce se întâmplă aceste lucruri? De ce se ignoră calitatea unor emisiuni bine alcătuite sau a unor articole bine scrise pentru ceea ce este vulgar, lipsit de gust şi fără folos pentru spectator sau cititor? De ce oamenii sunt transformaţi în numere şi se ignoră dimensiunile relaţionale şi constructive pe care ar trebui să le realizeze orice comunicare reală?
Îmi aduc aminte de mai multe lucrări de referinţă în care se vorbea despre efectul de masificare produs de către mijloacele moderne de comunicaţie, adică de transformarea diferitelor grupuri în mase anonime, numărabile, dar lipsite de capacitatea de reflecţie şi judecată proprie. Pot spune că masificarea reprezintă un pericol real prin faptul că alterează gândirea celor care sunt sub influenţa acestor canale de comunicare. Însă o societate în care dispare individualitatea nu are cum să mai prospere, fiindcă orice valoare reală are la bază un act de creativitate, ce presupune logică şi bun simţ.
Prin urmare, goana după audienţă nu poate să producă decât un balast nefast de informaţii inutile pe care societatea ajunge să le poarte în conştiinţa colectivă împiedicând dezvoltări creative ulterioare. Din acest punct de vedere, am ferma convingere că soluţia ieşirii din orice fel de criză, inclusiv cea economică actuală, se poate realiza doar prin descătuşarea energiilor creativităţii indivizilor ce compun diferitele grupuri componente ale umanităţii, inclusiv la nivel de popoare sau naţiuni.
În contrast cu această goană nebună, pot spune că o abordare bazată pe o exprimare la un ritm care să permită captarea sensului a ceea ce se prezintă de către utilizator ar fi mult mai utilă şi mai profitabilă. În plus, prin structurarea pe categorii de importanţă a difuzării sau expunerii publice, s-ar putea mări atractivitatea emisiunilor televizate sau a paginilor publicaţiilor electronice. Sunt convins că doar estimarea în cifre nu este suficientă pentru a putea declara un anumit program ca fiind de succes. Există lucruri ce nu pot fi numărate aşa de uşor, dar care au un impact major asupra reuşitei unui demers mediatic, ce se reflectă în influenţarea pozitivă a ascultătorilor sau cititorilor sau în construirea unei relaţii de încredere între prezentatori şi segmentul ţintă al expunerii.
Calmul, bunul simţ, dialogul civilizat şi coerenţa ideilor expuse sunt cerinţe de bază pentru o prezentare de succes, iar acest lucru nu poate fi ignorat dacă doreşti să ai o comunicare reală şi de durată. Fidelitatea audienţei se obţine prin respectarea fiinţei umane ca individ şi nu ca o entitate amorfă aflată într-o masă cenuşie, lipsită de capacitatea de reflecţie. Numai aşa vom putea progresa ca indivizi, societate, naţiune şi umanitate, lucru nu reprezintă doar o cerinţă opţională, ci este o premisă fundamentală pentru supravieţuirea rasei umane pe planeta Pământ. Goana după audienţă trebuie, prin urmare, să se transforme într-o reală perseverenţă în a construi o lume mai bună, mai plină şi mai frumoasă, în mijlocul căreia inteligenţa umană să fie pusă în valoare la cotele ei maxime. Numai aşa Pământul va deveni un loc în care merită să trăieşti şi să te bucuri de beneficiile diferitelor colectivităţi în mijlocul cărora ne-am născut sau am ajuns să locuim.
