De când alde Osama bin Laden le-a înfipt un 11 septembrie, de le-a ajuns până-n măduva oaselor, americanii au redescoperit binefacerile salutare şi reconfortante ale suflării în iaurt. Şi suflă săracii, de li se desprind bojocii de coaste, însă cu toate acestea tot o mai păţesc, dacă nu chiar săptămânal, măcar lunar, ca să trăiască iar câte o mică alertă binladinistă. Conu Iancu Caragiale, cred că la americani se gândea, când a scris că, „din fandaxie, dai în ipohondrie, şi dacă ai dat în ipohondrie şi nimica mişcă”.
Aşa au ajuns bieţii văcari americani, să simtă fiori reci pe şira spinării, când ca din senin, nimica mişcă şi sare direct la gâtul lor, specific american. Cică mai săptămâna trecută, cu puţin înainte de revărsatul zorilor, s-a auzit deodată o bubuitură groaznică, urmată de un pârâit prelung, ca şi cum ar fi fost despicat un buştean enorm.
Cele 73 de servicii specializate şi 42 de agenţii de securitate, plus cele 11 servicii care ţin direct de cabinetul preşedintelui, s-au sesizat prompt, fiindcă aveau doar membri cu un IQ foarte mare, deci cu o isteţime ascuţită ca un brici american. Au apăsat, în cele 14 puncte cheie ale SUA, butoanele roşii de alertă portocalie şi ca urmare, s-au pus în funcţiune toate măsurile proiectate din timp.
Au fost lansate în aer, 457 de avioane F16 şi 22 de avioane stealth F17, 3256 de elicoptere Apache patrulau deja la mică înălţime, pentru a proteja cei vreo două sute de milioane de văcari americani, care de atâta vreme au fost obiect de export pentru SUA, mai ales prin intermediul filmelor western şi prin războaiele de „democratizare” cu tunul, tancul şi racheta. Au mai fost trimise urgent 3 portavioane şi şapte submarine nucleare de atac în Golful Piersic, pentru a supraveghea Iranul, iar 3 crucişătoare, 14 fregate şi 8 distrugătoare s-au pus în mişcare spre coastele Coreii de Nord.
Au fost notificate, pe loc, Rusia şi China despre măsurile ce urmează să se ia, pentru a nu se naşte vreun conflict între ele. A fost mobilizată Garda Naţională, care înzestrată cu tancuri şi muniţie de război, patrula prin zonele cele mai probabile de a fi atacate de terorişti.
Au fost de asemenea rechemate, două regimente de puşcaşi marini din Irak şi un batalion de paraşutişti din Afganistan, pentru a întări apărarea teritorială a SUA. Şi odată cu urcarea preşedintelui în Air Force One, s-au putut deschide silozurile nucleare din Munţii Apalaşi, şi activa jumătate din rachetele nucleare cu cap multiplu, disponibile la ora ceea.
Deci statul american, era acum pregătit să facă faţă oricărei provocări teroriste. În acest timp, un grup de 7853 de detectivi, „Made in USA” urmăreau intens cauza care a stârnit zgomotul acela teribil. Trebuie să recunoaştem meritul acestor detectivi, că erau cei mai experimentaţi şi hârşiţi în tot felul de cazuri, care mai de care mai încâlcite şi mai îmbârligate. Şi nici nu s-a făcut bine ora prânzului, când misterul a fost dezlegat şi s-a putut suna în sfârşit demobilizarea, închiderea la loc a silozurilor nucleare, aterizarea lui Air Force One, urmată de întoarcerea triumfală a preşedintelui la Casa Albă, numai navele de război trimise spre alte ţări, au rămas acolo, pentru orice eventualitate.
Detectivii au descoperit fără tăgadă, că zgomotul acela teribil, a fost produs când se crăpa de ziuă. Şi ca orice crăpare, face zgomot. Punct. Deştepţi băieţi detectivii aceia, că altfel cine ştie la ce bombardamente se mai ajungea, fiindcă americanii nu glumesc, atunci când este vorba de a-şi încerca armamentul prin bombardamente preventive, (aşa motivează ei), împotriva unor ţări care nici nu ştiu cine i-a lovit şi mai ales, de ce i-a lovit.
De atunci, măsurile de securitate la intrarea în SUA, au sporit exponenţial. Te caută în cizme, în şosete, în chiloţi şi mai ştiu eu unde, se fac radiografii ale întregului corp şi a fiecărui dinte separat, ca nu cumva să fie ascuns pe undeva vreun dispozitiv exploziv, eşti chestionat despre mamă, tată, fraţi, nepoţi, străbuni până la anul 1492 când a fost descoperită America şi dacă până la urmă treci testul, ţi se pune o ştampilă direct pe frunte, ca să vadă toată lumea că ai intrat de curând în ţară prin bunăvoinţa preşedintelui şi guvernului SUA.
Deci iată cetăţeni români, de ce ne spune ritos Băsescu, chiar puţin iritat, că nu numai la noi, se iau măsuri drastice de securitate naţională, ci chiar în ţări, vorba ceea, mult mai titrate.
La noi după câte ştiu, cea mai mare alertă a fost atunci când Traian Băsescu a convocat Consiliul Superior de Apărate a Ţării (CSAT), ca să dezbată sesizarea expresă a serviciilor secrete române, care transmiseseră în timp util, pe canale specifice strângerii şi transmiterii informaţiilor, că „la popa la poartă, e-o pisică moartă”.
După câte îmi amintesc, la întrunirea CSAT cu pricina, nu s-a ajuns la nici un consens în ceea ce priveşte proprietarul pisicii, ce căuta pisica la popa la poartă, cine i-a luat toate cele nouă vieţi pe care le are orice pisică în dotare, de ce a fost omorâtă şi mai ales cheia tuturor discuţiilor: cui foloseşte de fapt, din punct de vedere politic, moartea pisicii.
Totuşi s-a ajuns la un consens unanim, când cel mai isteţ dintre toţi, care este, fireşte, Băsescu, a propus ca pisica şi problema să fie lăsate în continuare moarte şi cu iuţeală de mână şi nebăgare de seamă, pisica să fie aruncată peste gard în curtea vecină.
Şi acum ne întrebăm ca nişte cetăţeni responsabili, în curtea cui o fi aruncat-o, în curtea lui Patriciu? A lui Vântu, sau a lui Ponta + Antonescu = Opoziţie? Oricum, de atunci mişcarea sugerată de Băsescu, de aruncare a pisicii moarte în curtea vecinului, tinde să devină sport naţional.
Avem mari speranţe, ca aruncarea aceasta, să fie omologată şi ca sport olimpic, alături de aruncarea ciocanului, aruncarea discului, a suliţei, etc…