FARMECUL STAŢIUNII BADEN-BADEN
Partea de sud – vest a Germaniei, mai precis zona land-ului Baden – Wurttemberg, este similară ca relief şi climă cu podişul Transilvaniei, oferind posibilităţi de cultivare a diferitelor soiuri de plante începând cu cerealele, continuând cu anumite sortimente de legume, adăugând pomii fructiferi şi încheind cu viţa-de-vie. Practic, natura oferă posibilităţi bogate de producţie agricolă, zona împădurită întinzându-se către sud până la munţii Pădurea Neagră.
Casele au un aspect preponderent interbelic, iar uneori chiar de sfârşit de secol al XIX-lea, fiind bine întreţinute în ciuda trecerii timpului. Un fapt îmbucurător este acela că războiul nu a trecut prin aceste locuri spre deosebire de alte regiuni ale Germaniei.
Privind cu atenţie din trenul de mare viteză ICE, ce mă purta tot mai mult către sud, am putut să observ profilul economic, în mare măsură neindustrializat al regiunii, fapt confirmat oarecum şi de “explorarea aeriană” prin hubloul avionului. Astfel, cu excepţia unor oraşe mai dezvoltate gen Manheim sau Karlsruhe, în rest, land-ul pare a avea o mulţime de localităţi de rang rural, industrie puţină şi agricultură multă. De asemenea, pădurile ocupă o suprafaţă însemnată până acolo încât ai impresia că o armată nesfârşită de arbori au invadat interiorul localităţilor. Iar alteori, graniţa dintre aşezările umane şi pădure devine cu neputinţă de stabilit din cauza bogăţiei vegetaţiei şi mulţimii copacilor.
Într-un fel sau altul, iar acest lucru se poate verifica prin dialog direct cu oamenii din partea locului, nemţii au în continuare, cel puţin în partea de sud, conştiinţa lungii comuniuni dintre om şi natură ce a caracterizat într-o mare măsură stilul de viaţă al triburilor germanice în această regiune. Munţii Pădurea Neagră au oferit astfel un puternic suport mitic simţământului de apartenenţă la aceste meleaguri, având reprezentarea unui fel de sanctuar străbun de unde au coborât sau descălecat cei care au pus bazele naţiunii germane.
Chiar şi acum când rememorez impresiile de călătorie din regiunea Pădurea Neagră, trăiesc uneori senzaţia că am avut şansa de a vedea şi simţi tărâmul fermecat, element de inspiraţie extraordinară pentru basmele culese sau alcătuite de către fraţii Grimm. Cu siguranţă că decorul auster, dar totuşi primitor al naturii înconjurătoare, şi-au pus în mod hotărâtor amprenta asupra spiritului german, în care inocenţa se împleteşte cu rigoarea sau lumina cu umbra într-un joc original al imaginaţiei ce alcătuieşte o ţesătura originală a sufletului unui popor unic din multe puncte de vedere.
Legat de acest joc uneori straniu dintre lumină şi umbră sau realitate şi iluzie, de îndată ce am trecut de gara Manheim, însă mai ales din Karlsruhe, am trăit preţ de vreo două zile un sentiment copleşitor al confluenţei dintre prezent şi evenimentele din trecutul tenebros al ultimului mare război mondial. Nu am talentul clarviziunii, însă privind locurile din jur, deodată aveam impresia că imaginile pe care le vedeam erau înlocuite instantaneu cu altele provenind din timpul acelor ani teribili, culorile prezentului fiind înlocuite de scurte video-clipuri în alb şi negru înfăţişând acele vremuri.
Astfel, privind anumite case din tren, deodată apăreau pentru scurte perioade de timp, cât ai clipi din ochi, imagini în alb şi negru ale acelor locuri, populate uneori cu personaje îmbrăcate în haine militare coborând din maşini blindate, iar alteori vedeam scene dureroase şi auzeam strigătele de disperare al multor civili scoşi din locuinţele lor şi încolonaţi pentru a fi duşi în lagărele de muncă sau de exterminare. Uneori, privind chipul tinerilor din prezent, îi vedeam brusc îmbrăcaţi în uniforme de război, trimişi să moară pe frontul de răsărit sau pe cel de apus.
Ajuns în Baden-Baden am retrăit această experienţă în anumite locuri ale oraşului, vizualizând detalii ce m-au impresionat profund. Simţeam o durere sfâşietoare şi nespusa groază a celor trimişi să moară înainte de vreme şi în mod atât de îngrozitor în lagărele de concentrare. De aceea, cred că forma cea mai mare de agresiune în timp de război este cea exercitată de către militari asupra diferitelor grupuri de civili neînarmaţi, mai ales împotriva femeilor şi copiilor abandonaţi la cheremul celor ce au avantajul armelor de partea lor.
În zilele următoare am căutat mult timp pe Internet pentru a înţelege în ce măsură persecuţiile anti-evreieşti au avut amploare în zona Baden-Baden şi am descoperit fotografii din epocă ce înfăţişau coloane nesfârşite de evrei deportaţi şi case devastate în timpul întunecatei “Nopţi a cristalelor sparte”, când a început aplicarea rapidă a “soluţie finale”, confirmând “video-clip-urile” lumii spectral pe care am intuit-o. Nu cred în prezenţa spiritelor după moarte în locurile în care s-au produs masacre sau nedreptăţi strigătoare la cer, dar cred în memoria ataşată fiecărui colţ de realitate, care sub o formă sau alta dă mărturie asupra trecutului pentru a nu mai apărea niciodată în viitor ceea ce a fost rău.
Aşa cum am mai zis, nu am putut găsi o explicaţie satisfăcătoare pentru ceea ce a fost acum şaptezeci de ani şi continui să cred că adevăratul spirit german nu s-a regăsit în respectiva perioadă dramatică pentru întreaga lume. Din fericire, aceste impresii m-au părăsit în următoarele zile şi am putut să mă bucur de frumuseţea locurilor din staţiunea Baden – Baden.
Acest oraş poate fi descris ca o revărsare multicoloră de străzi, alei şi case de-a lungul nenumăratelor văi, culmi de deal şi păduri ce se întretaie uneori simplu, alteori năucitor, însă mereu neaşteptat atunci când începi să mergi într-o direcţie sau alta. Aş putea spune că majoritatea construcţiilor din oraş sunt în gen vilă, însă aspectul lor trădează un stil arhitectural de cel puţin o sută de ani. Uneori ai impresia că ai intrat în alt timp şi te astepţi să vezi o mulţime de nobili urcând treptele cazinoului, renumit la acea dată în întreaga lume. Alteori, traversând centrul plin de magazine elegante, ţi se pare că vor apărea imediat în rochii lungi doamne din aristocraţia acelor vremuri, venite la cumpărături sau să privească la mărfuri frumos aşezate în vitrine, provenind de la case de modă renumite de la Paris sau Berlin.
Nu în ultimul rând, denumirea localităţii a provenit din punerea în valoare a bogăţiei de ape termale prin înfiinţarea de către romani a unui sistem de băi pentru cei care aveau mari posibilităţi financiare. Şi astfel, începi să înţelegi că Baden – Baden a fost un loc privilegiat încă din cele mai vechi timpuri, clima mediteraneană fiind o caracteristică specială a locului în perioada de primăvară şi vară, până spre toamnă când revine sezonul umed şi rece specific zonei munţilor Pădurea Neagră.
Acest lucru l-am simţit în mod deosebit când urcând pe un deal destul de înalt de lângă localitate, am simţit tăria vântului tăios şi aspru al munţilor situaţi nu departe de localitate. Însă coborând în oraş, clima s-a schimbat brusc devenind mai caldă şi mai primitoare.
Prezenţa unor “insule” de climă mediteraneană (sau subtropicală) în mijlocul unei regiuni temperat-continentale reprezintă o raritate, având de regulă un caracter sezonier. Pentru cei interesaţi de climatologie, recomand studiul climatului mediteranean din zona Băilor Herculane, unde prezenţa apelor termale şi activitatea vulcanică mai puternică au creat o situaţie similară cu aceea din Baden-Baden, Germania.
Revenind la “antroposferă”, adică la lucrurile create de om, în Baden-Baden se observă o notă dominantă a caselor de “epocă”, cu motive amintind de perioada imperiului marelui Kaiser Wilhelm, când s-a atins apogeul dezvoltării şi notorietăţii la nivel mondial. Acest specific se poate distinge prin vile somptuoase având două sau trei etaje în stil specific german, dar şi cu influenţe franceze, elveţiene sau chiar italiene. Era un obicei în acea epocă de aur a staţiunii, ca fiecare familie de boieri, nobili sau aristocraţi din Europa să deţină cel puţin o astfel de casă în Baden-Baden. Chiar şi oameni înstăriţi din Ţările Române şi-au permis luxul sau cheltuiala de a avea o proprietate în această regiune. În mod special se distinge capela familiei Sturdza, situată nu departe de centrul staţiunii, punct de atracţie pentru toţi românii ce traversează aceste locuri.
Nenumăratele reşedinţe de vară din Baden-Baden ne uimesc prin notorietatea proprietarilor sau istoria de multe ori dramatică a respectivelor case, vile, iar alteori palate în cel mai adevărat sens al cuvântului. Profitând de clima sezonier mediteraneană, de bogăţia apelor termale, dar şi minerale, precum şi de locaţia relativ apropiată pentru toate ţările din Europa, oamenii de afaceri, aristocraţii şi liderii politici ai vremii aveau şansa de a se întâlni într-un loc plăcut şi accesibil, să se odihnească, să cheltuiască şi să îşi negocieze diferitele interese pe care le aveau. În concluzie, aş putea vorbi despre un trecut impresionant faţă de un prezent cosmopolit, de aşezare urbană ce încă mai trăieşte din capitalul de imagine creat într-o perioadă de mult apusă. Însă despre celelalte impresii culese din localitatea Baden-Baden voi vorbi în episodul următor.
