Luna ce tocmai a trecut n-a fost tocmai săracă în evenimente. Fără îndoială, știrea number one a fost moartea colonelului Gaddafi, fostul dictator al Libyei. Nu sunt adeptul ideii de dictatură, dar modul violent în care a fost ucis colonelul Muamar, tocmai de către cei ce doresc instaurarea democrației în tara nord – africană, lasă de dorit asupra viitorului acestei țări. Cât și asupra regiunii întregi. Așa zisa Primăvară Arabă pare a’ naibii de mult soră geamănă cu Primăvara lui ’89 când regimurile comuniste au căzut în estul Europei. Ca o constatare, fără nici un gând ascuns, în Libya lui Gaddafi, unde se spunea că dictatura era la ea acasă, cetățenii beneficiau de împrumuturi de la stat fără dobândă pentru a-și cumpăra o locuință sau un automobil, sistemul sanitar era gratuit, nu existau taxe de școlarizare în universități, statul plătea chiar și specializările efectuate peste hotare iar absolvenții primeau un salariu echivalent cu o leafă în domeniul lor de activitate până își găseau un loc de muncă adecvat pregătirii lor. Petrolul libyan aducea venituri frumoase statului ( și lui Gaddafi y compris ), s-au făcut o seamă de modernizări necesare, fără a se apela la ajutorul extern ( adicătelea îndatorarea la marile bănci internaționale ). Încă odată, nu apăr sistemul dictatorial, dar ce s-a întâmplat în ultimele luni în zona respectivă dă de gândit și celor care nu se prea ocupă cu această activitate neuronică. Seamănă cu un joc de puzzle în care piesele au luat-o razna, au sărit și dincolo de Mediterana, în Grecia și Italia, unde doi premieri și-au pierdut recent scaunele. Stăm, ne scărpinăm scăfârlia și ne intrebăm dacă totul a fost pus la cale cu cap sau este rezultatul unei proaste politici făcute de cei mari? Vorba lu’ nea Tomiță Caragiu:.. În ce scopaj?
Oprindu-ne noi pe malurile Dâmboviței cu apă dulce, ca de fiecare dată, nu-i așa, tare ne-am mai bucurat privirea, și nu numai, de ce văzurăm. Că ni s-au bulbucat ochii, căzuți din întâmplare pe numărul din noiembrie al revistei tabu ( cu literă mică ). Pe coperta frumos lucitoare, dar mai ales înauntru, coana Leana ot Pleșcoi s-a gândit să ofere ceva tagmei masculine din țara lui Decebal și Traian Băsecu, după ce guvernul le-a tăiat salariile, pensiile de au rămas și fără mojo. A;a cum spune povestea, dona ministreasă și-o tras niște poze, nici călare, nici pe jos, nici îmbrăcată dar nici dezbrăcată. Și-n mai multe ipostaze, ca să vază și boborul că domnia sa face cât tăte alea cinci muieri ce-au schimbat fața lumii. Adică, pre numele lor: Cleopatra ( cea mușcată de viperă. Doamne fere!, nici o aluzie ), Eva Peron ( aia de cânta cu foc Don’t cry for me Argentina înainte de moarte), Jacqueline Kennedy ( soție de președinte american ajunsă accesoriu pe vasul unui armator grec ), Margaret Thatcher ( singura femeie cu balls între toți prim – miniștrii ultimului secol ) și nu în ultimul rând, Madonna ( bunicuța ‘ceia de-și expune chiloții pe la concerte și moare de grija țiganilor ). Toate doamne și toate cinci, întruchipate de unica, inegalabila, magnifica…Eleena Uuudreeeeea ! Acum, vorba aia, ce-i al ei, e al ei ( și a presedintelui matroz, of course ), dar nu se face a te exhiba psihanalitic prin reviste, la rangul pe care-l ai. E normal ca fiecare dintre noi să avem obsesiile noastre în dormitor, recunosc, și eu mă cred câteodată Antonio Banderas sau Harun – al – Rashid ( îl stiți, tipul ăla de-l încanta Seherezada în fiecare noapte cu câte-o poveste, după care pleca să se defuleze prin haremul propriu și personal, ofticat că nu-i poate face nimic povestitoriței, nici măcar să-i ia capul ), dar să crezi că ești cinci personaje din istoria mai veche sau mai nouă este o distanță cât de aici până la …spitalul 9. Mai sunt politicieni români ce se cred tribuni îmbrăcați în cămeșa morții sau chiar Napoleon pe pământ, dar cinci într-unul n-am mai auzit. Parol !
Pentru că am fost acuzați că ne legăm doar de partidul aflat în fruntea bucatelor, hai să fim un pic răi și cu onorat opoziția română. Un grup de tovarăși din partidul cu cei mai multi bogătani pe metru pătrat, ce strigă din toți bojocii că ei sunt cei mai de stânga și reprezintă interesele celor mai săraci români, am numit aici PSD, tovarășii așadar, s-au gândit că n-ar fi rău să-l belească ( cuvânt neoș românesc ) pe unul de-al lor. Mai pe șleau, mister Victor Ponta, altul care se crede Mao, Che Guevara și Karl Marx von Dâmbovița într-o singură persoană, a sărit la beregata colegului Mircea Geoana, fost câștigator în alegeri prezidențiale pentru vreo 38 de minute, până mașina de vot a lu’ don Trăienica și-a făcut treaba ( mare ) de a scos din pălărie iepurașul marinel / la al doilea măndățel / ( poezie ad-hoc ). Că micului Mao îi este frică de fostul ambasador în America a ajuns să fie secretul lui Polichinelle prin Bucureștiul fost Micul Paris, ajuns în zilele noastre Mica Bogota, dar asta ne arată încă odată cât de putredă este democrația românească. Să votezi schimbarea unor mafioți portocalii cu alții dar de culoare roșie e chestie doar de ..optică ( daltonismul să trăiască ! ). Dar cine știe, suntem totuși în secolul XXI, când se pot schimba ochelarii de cal cu cei 3 D.
Nu vrem să încheiem aceste rânduri fără a aminti de oaza de normalitate care a fost ziua de 25 Noiembrie. La data respectivă, în plenul Parlamentului, MS Regele Mihai de România a ținut un discurs, primul după mai bine de șaizeci de ani de la abdicarea forțată sub amenințarea pistolului lui Gheorghiu Dej și a tancurilor sovietice ce patrulau pe Calea Victoriei. Ocazia a fost dată de împlinirea venerabilei vârste de nouăzeci de ani. Mesajul monarhului a fost simplu și la obiect: ” România este luată cu împrumut de la urmașii noștri ” deci să facem bine să avem grijă de ea. De la eveniment au lipsit cei …lipsiți de bun simț. Adică, președintele cu ochi de pirat împreună cu hamsterul său pe post de prim ministru, neica ( nimeni ) Emil Boc și Roberta Anastase, ajunsă la postul de comandă de la Camera Deputaților mai mult pe bază de picioare decât de IQ. Plus alte animale în costume Armandi ce-și spun miniștri sau politicieni de Dâmbovița. E timpul pentru o curățenie generală pe acolo, la fel ca în grajdurile lui Augias. Din păcate, ne pregătim să intrăm în anul 2012 când, așa cum au spus mayașii, vine sfârșitul lumii. Trebuie s-o spun cu toată sinceritaea și admirația, nu s-au înșelat deloc. În 2012 vor avea loc alegeri parlamentare și prezidențiale în România iar odată cu ele să nu ne mirăm că vine și sfârșitul lumii.
Doamne, ocrotește-i pe Români !
Sfârșit! (aproximativ)
