Dragii mei cititori. După o pauză cam lungă, reîncep trimiterile jurnalului meu! Deja nu mai ţin socoteala scrisorilor electronice în care relatez câte puţin din experienţele mele trăite departe de voi cei dragi, aici pe meleaguri britanice. După cum probabil ştiţi deja, faptul că am venit aici mi-a adus încă un motiv de mulţumire şi anume că am ajus cu ajutorul unui prieten (tocmai din îndepărtata Australie) să îmi public pe diferite site-uri, aceste mailuri (ulterior puţin retuşate!) sub forma unui jurnal, mai exact purtând titlul „Jurnal Londonez”. Acest fapt mă face să mă simt tare bine şi să mă apreciez şi mai mult.
Acum însă nu am să deschid din nou subiectul delicat al problemelor care au luat amploare în Londra şi alte oraşe mai mari în UK, şi anume revoltele degenerate în vandalism, asta pentru că am făcut-o într-un mail anterior (JL4). Am să vă povestesc însă despre alte experienţe avute aici în ţara vremii schimbătoare.
Cambridge
Nu de mult mi-am vizitat nişte prieteni în Cambridge, un orăşel de altfel foarte frumos, plin de verdeaţă… Ce mi-a mai plăcut mie cel mai mult este că e plin de biciclişti. Se spune că după Amsterdam, Cambridge-ul are cel mai mare număr de biciclişti din Europa. Universitatea din Cambridge este a doua universitate anglofonă ca vechime. Are o reputaţie deosebită, fiind considerată una din cele mai bune universităţi din lume.
În acest orăşel de numai 115.000 de locuitori, am petrecut o duminică minunată de vară. Am vizitat celebrul centru universitar din Cambridge, care are nişte grădini absolut minunate, cu flori multicolore şi un râu numit Cam, care traversează centrul urbei şi… pe care te poţi plimba cu gondola! Fiind şi o vreme caldă, după cum spuneam, râul era invadat de zeci de ambarcaţiuni pline ochi cu studenţi şi turişti doritori să experimenteze o plimbare pe apă asemănătoare cu cea de la Veneţia poate. Tot peisajul în sine era parcă desprins dintr-o piesă de teatru încă în faza de repetiţie, pentru că mai toate gondolele se ciocneau între ele – din cauza aglomeraţiei – dar cum deplasarea era foarte lentă, nimeni nu era afectat, ba din contră se amuzau cu toţii.
După această privelişte încărcată de frumuseţe şi veselie… am pornit mai departe în descoperirea acestui orăşel fabulos. Astfel că am ajuns într-o piaţetă foarte drăguţă, plină de comercianţi care mai de care mai iscusiţi în a-şi demonstra talentul în fabricarea unuor produse lucrate manual, precum bijuterii, lumânări, fotografii, mâncare, tricotaje, săpunuri…, deoarece aici este foarte mult apreciat produsul hand made. Mai apoi, prietenii mei m-au invitat să luăm masa la un restaurant cu specific pescăresc, unde ne-am răsfăţat papilele gustative cu scoici, biban de mare şi somon afumat… Hmmm, foarte delicios!
Monet versus Picasso & Co
Atracţia cea mai interesantă pentru mine a fost cu siguranţă Muzeul Fitzwilliam unde am văzut printre altele antichităţi din Grecia, Roma, Cipru şi Orientul Apropiat, artă orientală, mobilă, sculpturi, medalii, monede… şi chiar tablouri de Picasoo, Modigliani şi Titian… Wow, a fost o senzaţie foarte plăcută să ajung să văd aşa ceva, obiecte de artă despre care acasă, în România, doar în cărţi poţi citi. Deşi, nu sunt neapărat 100% pe gustul meu nici unul din aceşti pictori – pentru că eu prefer mai mult impresionismul francez, precum Monet, datorită delicateţii, romantismului şi al feminităţii pe care le exprimă tablourile lui – ideea de a vedea ceva atât de valoros şi măreţ a produs în mine o stare de entuziasm deosebită.
Chaiselongue şi yoga
Şi deşi ziua trecea cu repeziciune, şi oboseala îşi spunea puţin cuvântul, am avut timp totuşi pentru a mă relaxa în gradina plină de verdeaţă a prietenilor mei, Ioana şi Tavi, pe un chaiselongue, la umbră, unde am savurat o cupă de desert delicios… povestind vrute şi nevrute până când am realizat că e cazul să mă pregătesc de plecare spre „casă”, adică înapoi spre Londra. Aşa că iată-mă părăsind Cambridge-ul seara, cu o stare de împlinire, mulţumire şi linişte sufletească.
Apropo, am uitat să menţionez că în scurtă relaxare avută în grădina oarecum rebelă aş putea spune, am avut parte de o şedinţă de yoga, care cred că m-a ajutat foarte mult să îmi păstrez până la sfârşitul zilei respective sentimentul de linişte interioară şi împlinire. O altă experienţă interesantă, care cred că am să o mai încerc de mai multe ori de acum încolo. And so… I conquered the fortress of Cambridge!
La Madame Tussauds
După reîntoarcerea la Londra, într-o zi am ajuns şi pe la Muzeul figurilor de ceară „Madame Tussauds”. Tot de una singură! Pentru că, după cum spuneam, îmi face plăcere propria-mi persoană! Asta şi pt că nu prea are cine să mă însoţească deocamdată… Aşa că mi-am luat frumos… avânt şi aparatul foto şi dusă am fost… Direcţia, Muzeul figurilor de ceară!
După ce am ajuns acolo mi-am dat seama că am făcut alegerea bună pentru că în acea zi nu a fost extrem de aglomerat şi astfel am reuşit să mă pozez cu mai toate celebrităţile muzeului. Am făcut cunoştinţă cu Woppi Goldberg, Audrey Hepburn, Marilyn Monroe, Robin Williams, Morgan Freeman, Sean Connery, Tom Cruise, Leonardo di Caprio, John Travolta, Julia Roberts, Nicole Kidman, Angelina Jolie şi desigur, Brad Pitt. Apoi „m-am întreţinut” cu Dalai Lama, Papa Ioan Paul al II-lea, Mahatma Gandhi, Barack Obama, Vladimir Putin, David Cameron, Nicolas Szarkozy, Angela Merkel şi mulţi alţii din lumea politică de azi şi nu numai. Dar pe… Băse tot nu l-am văzut pe acolo şi nici pe micul Boc! În schimb era acolo marele Luciano Pavarotti alături de Michael Jackson, Kylie Minogue, Elvis Presley, Lady Gaga… apoi, Charlie Chaplin, Benny Hill… Pablo Picasso, Van Gogh, Oscar Wilde, William Shakespeare, Albert Einstein, Falmilia Regală a Marii Britanii… şi mulţi-mulţi alţii.
În muzeu se intra direct în încăperea cu starurile de cinema, după care urma încăperea cu starurile din lumea sportului. Din păcate nu erau acolo nici Nadia Comăneci, nici Ilie Năstase sau Ion Tiriac. Nici Hagi… Sinceră să fiu, măcar Nadia Comăneci mă aşteptam să fie! În continuare păşeai în încăperea alocată familiei regale… mai apoi în încăperea cu oamenii de cultură. Apoi sala „invitaţilor” din lumea muzicii, urmată de cei din care au primit odată în viaţa premiul Nobel pt Pace… şi din „lumea păcii” păşeai direct în lumea politicii, controverselor, a puterii, a jocurilor murdare… după care ajungi în spaţiul alocat criminalilor şi metodelor de tortură din evul mediu până în zilele noastre… camera de teroare, unde totul era aproape în întuneric… Interesant! Finalul a fost chiar drăguţ deoarece stai la rând să urci într-un taxi specific Londrei, în miniatură, care te plimbă prin încăperea alocată istoriei Marii Britanii iar la ieşire ajungi în magazinul de suveniruri… Aşa că, la muzeu, am trăit o experienţă foarte drăguţă, hazlie şi plină de agitaţie. Acolo toţi vroaiu să-şi facă poze cu preferaţii lor din lumea cinematografiei, a sportului, a muzicii… Ba chiar şi a politicii, de ce nu!?
Tower Of London
Urmatoarea escală: Turnul Londrei! Aflată pe malul nordic al Tamisei este cea mai veche construcţie din Londra. Aceasta mai este cunoscută şi sub numele de Turnul Alb. Palatul este una din emblemele puterii şi tradiţiilor Angliei. De-a lungul anilor clădirile sale au servit atât ca fortăreaţă dar şi ca reşedinţă regală. Ultimul care a locuit aici a fost regele Carol al II-lea (1630-1685). Construcţia acestui palat a fost începută în anul 1076 de către William Cuceritorul şi chiar dacă iniţial Turnul Londrei era o structură mult mai modestă pe parcursul secolelor s-a transformat în ansamblul arhitectonic care există astăzi. Aici s-a aflat monetăria, observatorul astronomic, trezoreria, depozitul de arme, arhivele statului şi chiar grădina zoologică regală. Totuşi cea mai cunoscută parte a acestei fortăreţe medievale este închisoarea.
Când am intrat în Palat, am zărit câţiva tineri îmbrăcaţi în haine de epocă… Foarte frumos şi interesant! Ba chiar la anumite ore poţi întâlni în plimbarea ta prin Palat, acei beefeters, care sunt de fapt nişte gardieni foarte simpatici care au rolul teoretic de a pazii bijuteriile coroanei, dar în practică ei sunt ghizi, îmbrăcaţi în uniforma oficială, care vorbesc teatral, gesticulează şi imita diversele personalităţi ce au marcat istoria turnului. O altă atracţie sunt corbii crescuţi aici în curtea palatului, care de altfel sunt împiedicaţi să zboare prin tăierea penelor. Legenda spune că atunci când corbii vor zbura, imperiul britanic se va prăbuşi. În concluzie asta nu se va întâmpla niciodată pentru că aceşti corbi nu sunt lăsaţi să zboare. Punct!
În centrul palatului se afla Turnul Alb, de fapt o clădire compusă din patru turnuri înalte, care adăposteşte armurile şi armele folosite în lupte. Cel mai interesant mi s-a părut etajul, locul unde sunt expuse armurile diverşilor regi. Astfel poţi urmări evoluţia ţinutei de luptă de-a lungul timpului, de la o simplă cascheta, la o armură ce astupa faţa şi apoi şi ochii până ajungi să-ţi pui întrebarea dacă cel din armura mai vedea ceva şi cum îşi diferenţia aliaţii de duşmani!? Şi… ceea ce m-a încântat pe mine cel mai mult a fost faptul că şi caii aveau armura lor!
Bijuteriile coroanei britanice
Aş spune totuşi că atracţia principală în Turnul Londrei este turnul care adăposteşte bijuteriile coroanei. Acolo, vom vedea alături de sceptru, coroana regală şi alte coroane, toate decorate cu pietre preţioase de diferite mărimi… care mai de care mai strălucitoare, de la diamante, safire, rubine, smaralde, perle etc… până la briliante, toate montate în aur masiv sau chiar platină. Am văzut deasemenea şi alte decoraţiuni din aur masiv, săbiile de ceremonie, veselă şi toate accesoriile ce sunt utilizate doar la ocazii foarte speciale de către regina Marii Britanii. Când am intrat în clădirea care adăposteşte aceste bijuterii, prima încăpere era decorată cu blazoanele tuturor monarhilor de până acum. Sub forma unui diapozitiv erau proiectate imagini de la încoronarea reginei Elisabeta a II-a şi imagini în detaliu ale bijuteriilor pe care urma să le văd acolo. Am realizat că ce va urma să văd este mai mult decât deosebit, iar când am trecut de o uşă masivă de seif, groasă de jumătate de metru, am fost impresionată profund descoperind înăuntru o vitrină mare în care erau expuse toate bijuteriile regale. Pentru a nu se crea cozi lungi, de-a lungul acestor vitrine sunt montate două benzi rulante, de-o parte şi de alta, care te plimbă pe lângă bijuteriile expuse. Greu de descris în cuvinte senzaţia pe care o ai când vezi aceste bijuterii absolut fabuloase. Dar poate aceasta este cea mai clară dovadă a puterii pe care a avut-o imperiul britanic şi a întinderii sale geografice.
În 1905 a fost descoperit în Africa de Sud cel mai mare diamant de până acum având 3.100 de carate şi 620 de grame. Denumit „Cullinan”, a fost spart în mai multe bucăţi, iar cea mai mare dintre acestea, „Cullinan I”, sau „Steaua Africii”, se găseşte în vârful sceptrului englez. Este mare, imens… de mărimea unui măr românesc. A doua bucată spartă, „Cullinan II”, are 317 carate şi se găseşte în coroana imperială aşezată chiar lângă sceptru. Am realizat că le văd în adevărata lor splendoare şi în mărimea naturală, nu doar la televizor… Dar când te gândeşti totuşi la acele multe zero-uri pe care le are preţul unui inel cu diamant de mărimea unui bob de mazăre, ajungi să nu reuşeşti să numeri câte zero-uri ar fi necesare să redea preţul estimativ al acestor imense pietre.
Vreau să vă spun că fotografierea acestor bijuterii este strict interzisă şi că am petrecut aproape trei ore vizitând toate aceste minunăţii… Aş mai putea să povestesc foarte multe legate de ceea ce am văzut, descoperit şi învăţat la Tower of London, dar mi-e teamă că aş avea nevoie de încă câteva ore bune să le pot reda în această scriere.
Tunbridge Wells
În acest orăşel mi-am vizitat o fostă colega de liceu, pe care am ajutat-o să se mute. Aşa că acest weekend l-am petrecut alături de numeroasa ei familie (pentru că sunt 8 fraţi din care 6 sunt căsătoriţi şi au şi… copii!). Astfel m-am simţit acolo ca într-o mica Românie, oarecum mai aproape de casă, dacă pot spune!
Tunbridge Wells e un orăşel micuţ, puţin mai mic decât Oradea mea natală. Este situat pe mai multe coline şi e plin de verdeaţă. Din păcate nu am apucat să văd foarte multe din oraş deoarece am fost ocupaţi toată ziua cu mutatul, iar la finalul zilei eram prea osteniţi pentru a bântui pe străzi… Din păcate nici vemea nu a ţinut cu noi, dar în acel weekend am făcut cunoştinţă cu viaţa de club din Marea Britanie unde am poposit cu aproape jumătate din adulţii familiei. În acea atmosferă a fost plăcut şi nostalgic să-mi aduc aminte de momentele frumoase din vremea liceului. Şi ce mi-a plăcut mult încă, a fost faptul că nu miroseai a fum de ţigară din cap până în picioare după ce plecai acasă! Acolo, la Tunbridge, nu se fumează în localuri deloc, numai afară în stradă… şi pe deasupra aveau şi sistemul de ventilaţie foarte bine pus la punct pentru a nu simţi alte mirosuri nepălcute. Pe de altă parte a fost totuşi şocant pentru mine să constat ca tinerii vin aici cu alte motive decât o făceam noi la vârsta respectivă şi anume pentru a dansa şi a ne simţi bine în compania prietenilor. Aici tinerele vin îmbrăcate de parcă se pregătesc de o nuntă sau cel puţin un banchet! Dar asta nu ar fi o problemă, pentru că e alegerea fiecăruia, până la urmă, cu ce se îmbracă… Este după cum îi dictează inima sau poate instinctul. Problema majoră este că fetele vin cu intenţia clară de a primii cât mai multe băuturi gratuite de la băieţii din club, după care se ameţesc bine şi ajung să facă sex pe unde şi cu cine apucă. Iar scopul băieţilor este acelaşi, să bea cât mai mult până numai ştiu de ei şi să „curteze” o domnişoară care le place pe moment până respectivă cedează… Nu mai spun că media de vârstă este undeva între 16-26 de ani. Trist dar adevărat! În ce hal a ajuns tineretul din ziua de azi şi nu mai spun în ce stadiu e omenirea… Şi aici nu mă refer numai la adolescenţi ci în plan general. Individualismul, egoismul, superficialitatea şi…. câte şi mai câte, au adus societatea de azi în haosul în care se află. Dar poate cu timpul vom începe să ne trezim şi să realizăm că aşa nu mai merge, că trebuie schimbat ceva cât de curând şi în bine. Toate aceste experienţe bune, rele, ciudate sau interesante mă ajută să îmi cizelez personalitatea într-un mod mai bun.
Cu drag şi dor vă trimit îmbrăţişările mele de pe meleagurile britanice. Oricum, cu siguranţă în următorul segment al jurnalului meu am să abordez subiectul birocraţie şi al muncii în UK, pentru că atât a fost deocamdată partea de exlporare a turismului şi culturii britanice. Voi lua o pauză în ceea ce priveşte viaţa mea de turist pe meleaguri londoneze. Vreau să mă focalizez pe ce înseamnă muncă şi viaţă de zi cu zi. Aşa că pe curând.
