Privită pe ansamblu, poezia Georgetei Resteman este ca un veşmânt de modă veche pe care o femeie modernă îl păstrează în garderoba sa doar pentru a-şi bucura, astfel, sufletul. Poemele, în tonalităţi molcome şi culori aproape autumnale, formează întregul unui univers prin care autoarea se mişcă cu o candoare de mult uitată. Poetă nativă prin talent, un soi de cuminţenie a pământului ce-şi caută în propria-i identitate spaţiul versului, clasică în elaborarea sintagmei, Georgeta Resteman ne demonstrează că versul începutului de Mileniu 3 nu trebuie musai să fie vers-alb.
Dincolo de picurii candenţaţi ai incantaţiei verbale, aproape toate poemele adunate în volum, certifică nevoia de confesiune a femeii ce-şi împarte spaţiul şi timpul între cotidianul modern, haotic, şi liniştea creativă din ceasurile liniştii nocturne. Defel obsedată de idei năstruşnice, de sensuri sau simboluri inedite, poeta cercetează cu răbdare sisifică, zona sa de interacţiune cu lumea care o înconjoară, reuşind să facă din sentimentul cel mai banal, la prima vedere, o bijuterie literară.
Dragostea cu toate valenţele sale, natura ca sursă de inspiraţie nemuritoare şi fiecare dintre persoanele cu care interacţionează în lucrarea sa de muritoare, formează, laolaltă, un material numai potrivit pentru construcţia poemelor.
Oniricul dublat de realitatea imediată sunt alte trepte pe care poeta urcă spre partea de sus a piramidei din sticlă casantă, dar atât de fascinantă a declamaţiei; poemele Georgetei Resteman sunt ca un fagure de cântare, ele au un sens mai durabil atunci când sunt recitate, nu doar “şterse” cu privirea la lumina veiozei. Aş putea spune că avem de-a face cu o poezie clasică, dar dincolo de versificarea aburind de sintagme ce curg şi ne trag după ele spre întorcerea paginilor, dincolo de cunoscutul cofraj clasic, stau întrebările unei femei moderne care iese cu îndrăzneală în lumea Poemului.
Georgeta Resteman, o poetă care aleargă pe miriştea lumii cu picioarele goale, o creatoare în adevăratul sens al cuvântului, care îndrăzneşte şi reuşeşte să ne arate că dincolo de toate cele cunoscute unui Om pe Pământ, Cuvântul este Regele-regilor.
