Iancule, aș vrea să te colind,
Îmi spune vântul că nu ești acasă
Și pe alții îi aud bârfind,
De răutatea lumii nu îmi pasă!
Stau negurile, risipite oști,
În calea mea, voi trece printre ele
Copil să mă întorc în Munții noști,
Cu trăistuța doldora de stele
Și-acolo, pe genunchii tăi duruți
Să-mi spun Colindul dinspre dimineață,
Eu știu că de la noi tu nu te muți,
Cum nu se mută soarele din viață!
Se naște din Cuvânt și pentru tine
Același Prunc nevinovat, Iisus,
Să te colind aș vrea, cum se cuvine,
La Țebea și la Vidra cea de Sus…
Nu vă jucaţi cu Moţii…
Nu vă jucaţi cu Moţii, în demnitatea lor
Citiţi-le cu grijă durerea de pe roată,
Prin tulnice mai arde acelaşi Unic Dor
În care Avram Iancu s-a-nveşnicit odată…
Nu vă jucaţi cu Moţii, nu-i întrebaţi cât pot
În Ţara lor de piatră să tacă şi să-ndure,
De la bătrânul vajnic şi până la nepot
Mai ştiu să pună mâna pe coasă şi săcure.
Dar să nu-i scoată nimeni din lacrimă afară,
C-atunci detună Munţii de fulgerele lor,
Nu vă jucaţi cu Moţii, că s-ar putea să doară,
Prin tulnice mai arde acelaşi Unic Dor
Din care Crăişorul mereu şi iar ne ceartă
Că nu am ţinut seamă de Testamentul lui,
Nu vă jucaţi cu Moţii, tot mâzgălind pe hartă
O patrie străină, din pofta nu-ştiu-cui!
