Anul trecut, 2011, Moş Crăciun ne-a adus din România un dar deosebit nouă, românilor srtămutaţi în Canada. A poposit în mai multe locuri, dar a ajuns şi într-o localitate nu departe de Toronto, în Oshawa, 261 Bloor Street East, la biserica românilor “Sfantul Ştefan cel Mare”. După Sfânta slujbă, din tolba sa, cu ajutorul preacuviosului preot Petre Busuioc, a pus pe pereţii spaţiului destinat acţiunilor social-culturale minunatele tablouri ale cunoscutului pictor timişorean Mihai Teodor Olteanu, creaţii care fac parte din ciclul „Ceas de taină” şi sunt închinate sărbătoririi naşterii Mântuitorului. Moşul a fost generos, fiindcă expoziţia va rămâne timp de o lună. M-am pregătit şi eu cum se cuvine ca să fiu prezentă la vernisaj.
Prima cunoştinţă cu pictorul a fost, aşa cum se întâmplă adeseori în zilele de acum, pe internet. M-am uitat întâi la fotografie şi am zis: “sunt mulţumită, arată a fi om bun care uită de sine.” Apoi am citit câteva rânduri în care îşi făcea prezentarea şi m-am oprit de câteva ori ca să se aşeze mai bine cele citite şi am reflectat: “Din rândurile lui transpare inteligenţa încărcată de spirit şi cultură, care va să zică, pe lângă pictură, i-a stat în apropiere şi cartea.”
Am citit apoi mai mult şi aşa am aflat că pictorul Mihai Teodor Olteanu, este supranumit şi Pictorul Revoluţiei de la Timişoara şi gândul m-a trimis imediat la faptul că artistul, nu numai că a intuit bine că arta şi artistul nu pot fi rupte de complexul vieţii sociale, dar s-a implicat cu toată fiinţa sa. Revoluţia din Timişoara i-a marcat viaţa şi opera. În primele zile ale libertăţii Timişoarei, a pictat în faţa Catedralei o poartă din icoane, ca un altar sub cerul liber pentru a-i mulţumi lui Dumnezeu pentru izbânda în lupta lor. Şi pentru că pictorul trăieşte dăruindu-se semenilor săi şi prea puţin pentru el, multe din tablourile sale au destinaţie caritabilă.
Alte informaţii au subliniat faptul că pictorul Mihai Tudor Olteanu este cunoscut pe toate continentele, că are lucrări în galerii de artă particulare şi de stat, în nenumarate muzee din Europa, USA şi Canada, în colecţii particulare precum în colecţiile a trei regi, a unui împărat şi a unei ducese.
Am făcut următorul pas, cel care mă ducea în faţa artei sale. Şi când am văzut primele reproduceri ale tablourilor, mi-a venit să întind mâna pe ecranul coputerului şi să mângâi culorile care-mi aduceau în faţă strălucirea smalţului de pe vasele de ceramică şi am zis cu voce tare: „E un pictor încărcat de emoţii profunde, un vitalist, un pictor debordant, pur şi simplu dă în clocot, pictor care poate să stăpânească arta şi ştiinţa creaţiei. Abia aştept să-i văd ‘pe viu’ tablourile.”
Trecând pragul expoziţiei, am trecut, de fapt, pragul revelaţiei pe care ţi-o poate da apropierea de artă. În sală am respirat aerul vocaţiei pentru artă. M-am trezit deodată înconjurată de tablouri cu anvergura unui climat cromatic fermecător, debordând din prea plinul inimii creatorului lor şi de densitatea conţinutului ideatic, de adevarate meditaţii în cheie lirică. Nu mă săturam privind acel univers al culorilor care se aflau într-un dialog, cu ele însele sau cu privitorul. Parcă auzeam respiraţia pictorului la şevalet sau pulsaţia vieţii transpusă în tablouri. Numai aşa îmi explic bucuria nereţinută în faţa frumuseţilor naturii sub aşezarea calmă a culorilor alternând cu o mare frenezie a vieţii.
Am remarcat imediat tablourile de inspiraţie religioasă. Fervoarea credinţei de acum îşi are începuturile din fragedă copilărie, de când mama şi bunica îl duceau de mânuţă la biserică să se roage ca bunul Dumnezeu să-i aducă acasă tatăl sănătos din puşcăriile comuniste. Credinţa transpare nu numai din tablourile cu teme religioase, ci şi din multe alte ipostazele ale vieţii. Bisericile, locaşuri sacre, formează o temă cu predilecţie şi prin toate pictorul ne transmite frumosul, armonia, binele şi iubirea. Numeroase sunt şi tablourile-icoane cu chipul Fecioarei Maria sau cel al Mântuitorului create dincolo de canoanele impuse de biserică, chipuri pe care pictorul le-a încărcat cu încă multe alte daruri. Fecioara Maria e pictată în diferite icoane ca o făptură diafană, gingaşă, cu infăţişare de fecioară abia ieşită din universul copilariei, un chip ce ne aminteşte de un boboc de floare cu parfum, culoare şi frumuseţe specifică vârstei adolescentine din care transpare puritatea, inocenţa, sinceritatea, devoţiunea. Icoanele şi tablourile pe teme religioase ne trimit cu gândul la existenţa unui univers dincolo de lumea noastră concretă, care se află în adâncul nostru, un univers pe care pictorul l-a sugerat strecurând picuri de sfinţenie şi de smerenie, un univers care te îndeamnă la contemplare şi la rugăciune.
Stând de vorba cu pictorul, i-am desluşit câteva trăsături pe care i le bănuiam. Profunda sa religiozitate i-a sădit în suflet dragostea de om, de adevăr, de dreptate, de frumos, de curăţenie şi puterea de a lupta pentru aceste valori. Idealul său în artă este acela ca arta să devină expresie a permanenţei valorilor umane.
L-am întrebat cum mânuieşte paleta multicoloră ca să iradieze frumosul, să transmită mesaje de adâncă vibraţie şi cu profunde semnificaţii şi simetrii poetice. Mi-a raspuns: „Simplu. Nu fac niciun efort. Tot ce pictez este surprins de ochiul interior, ochiul stărilor de spirit. Ce vede acest ochi interior, aceea pun în tablouri.” Dacă răspunsul său a venit simplu şi firesc, e pentru că picturile sunt o stare de suflet lucrate cu o uşurinţă uluitoatre, căci tot ce-l înconjoară, poate deveni artă prin penelul său.
S-au spus multe cuvinte de apreciere despre artistul plastic Mihai Tudor Olteanu. Amintesc doar pe cunoscuta scriitoare Doina Uricariu, care într-un remarcabil eseu, publicat în iunie 2011, intitulat: “Pictura ca o scară a raiului” spunea: „Uşurinţa de a picta a artistului ne poate descumpăni, cineva ar spune că pictează aşa de uşor şi de rapid de parca ar zbura”, sau: „Fiecare buchet pictat ne trimite la o stare de spirit, linişte, provocare, admiraţie, nostalgie, nelinişte, furtună lăuntrică, scenografie, artificiu, inocenţă”. Admiraţia pentru pânzele sale i-au smuls scriitoarei Doinei Uricariu cuvinte de caldă apreciere considerând că sunt: “tablouri luminoase, vitale, cu tuşe în cascade, ecouri şi vârtejuri, precum Van Gogh”… „pânzele artistului sunt remarcabile prin învălmaşeala culorilor clamând ascensiunea, levitaţia, cresterea spirituală şi paradisul.”
Mi-am luat rămas bun de la tablouri şi de la creatorul lor cu gând să mai revin şi cu satisfacţia că pictorul Mihai Teodor Olteanu face parte din rândul pictorilor care merită cinstirea noastră, a celor mulţi care nu suntem înzestraţi cu acest dar. Prin creaţiile ce ni le oferă, putem şi noi să ne bucurăm de frumuseţile create de cei înzestraţi cu acest har dumnezeesc şi putem să exploram propriul nostru labirint de gânduri şi trăiri. Creaţiile pictorului Mihai Teodor Olteanu sunt o mândrie pentru noi, fiindcă ele contribuie la îmbogăţirea patrimoniului nostru cultural pentru a ne feri de pericolul dizolvării identităţii culturii noastre proprii.
